Aventura

13. Ai scăpat

-Ok, îmi pare rău dacă am sărit calul. Dar, nu uita: înainte sa ii fii iubita, ii ești eleva. Ce urmează după e ilegal și imoral, dar depinde de tine, așa cum ai spus. Acum, mergem sa bem cafeaua aia sau ce?

Am oftat si am aprobat, nu prea mai aveam niciun chef de iesit, dar nu voiam sa ma duc acasa pentru ca stiu ce ar fi urmat: ore in sir de agonie, gandindu-ma doar la modul in care omul pe care il iubesc imi vorbeste si cat de tare ma dispretuieste acum. Asa ca iesitul la cafea era alegerea corecta.

Surprinzator, mama a fost de acord sa imi "amane" pedeapsa pana aveam sa ajung acasa si m-a laudat pentru faptul ca am avut un comportament exemplar saptamana trecuta, asa ca meritam sa imi petrec putin timp relaxandu-ma. Adevarul cred ca era ca i-a fost mila de mine in weekend pentru ca am fost rau, extrem de rau. M-am cutremurat scurt la amintirea zilelor trecute, nu credeam ca e posibil sa simti o durere atat de puternica, care sa simti ca iti fura din viata, dar... hei! In dragoste se poate intampla orice. Nu spun ca astazi sunt neaparat bine, sunt mai bine decat am fost, dar amintirea discutiei mele cu Harry de acum jumatate de ora inca imi e vie in minte si imi face nodul din stomac sa se accentueze.

Ajunse la cafenea, m-am delectat putin cu decorul interior, era un local  vintage, cu pardosele din lemn masiv lacuit, de o culoare deschisa, si canapele de un albastru inchis care aveau fiecare in fata cate o masuta mica, de mahon. Un candelabru imens atarna deasupra capetelor noastre, luminand difuz incaperea si dand un aer confortabil si familiar locului, ca si cum ai fi venit la casuta bunicilor tai super bogati, loc unde erai mereu binevenit. Mirosul de cafea proaspat rasnita iti inunda simturile de cum paseai in incapere, iar muzica de jazz care se auzea in surdina adauga la intimitatea spatiului si il facea perfect pentru o discutie intre prieteni.

Fix cand ne-am asezat la masa, am simit cum telefonul imi vibreaza in buzunar, dar cand m-am uitat la ecran nu am recunoscut numarul apelantului. Elle se uita la mine ridicand dintr-o spranceana.

-Alo? am intrebat, curioasa.

-Buna, Shanon, sunt Zayn Malik. Ochii mi s-au facut mari la auzul numelui sau. Uitasem complet de el. -Scuza-ma ca mi-am permis sa te sun, insa nu am reusit sa dau de tine azi la scoala si chiar voiam sa vorbim. Numarul ti l-am luat din catalog, apropo. Este un moment nepotrivit?

I-am mimat lui Elle din buze ca ma sunase Zayn, iar aceasta ma privi putin socata si intrigata, in acelasi timp. Probabil se intreba cu cati profesor pot sa ma mai culc. Cu niciunul, pana acum.

-Nicio problema, Zayn. Nu este un moment neaparat potrivit, insa putem vorbi cateva minute, i-am spus, cerandu-mi scuze din priviri fata de prietena mea care mi-a facut semn ca e totul ok. Deja stiam ce avea sa ma intrebe, dar sincer nu m-am mai gandit nici macar o secunda la propunerea lui pentru ca am fost intr-o stare atat de proasta si gandul nu mi-a stat deloc la ziarul liceului.

-Ma intrebam daca ai luat vreo hotarare cu privire la propunerea mea. As fi vrut ca pe la sfarsitul saptamanii sa postez prima mea publicatie si tare mi-as fi dorit sa fie a ta, dar nu vreau sa te presez.

- Cu toata onestitatea iti spun ca am uitat complet, am ras rusinata. -Nu pot sa iti dau un raspuns maine?

-Nu prea. Mai este cineva care mi-a trimis o piesa si voiam sa stiu pe care incep s-o editez prima si, cum tu esti prima careia i-am propus, voiam sa fie a ta.

La naiba. Uram sa fiu pusa in fata faptului si sa nu stiu ce sa zic. Adevarul e ca mi-as fi dorit sa ii trimit ceva, pentru ca voiam sa stiu daca intr-adevar am ceea ce trebuie pentru a fi publicata in ziarul liceului, era ca un mod prin care mi-as fi dovedit mie insemi ca sunt indeajuns pentru asa ceva. Dar nici nu stiu ce as fi putut sa-i trimit. Singura lucrare de Doamne ajuta era un epilog pe care il scrisesem acum doi ani si care nu insemna nimic pentru mine, dar care imi placea foarte mult. Haide, Shay, fii si tu o data in viata ta spontana si nu te mai gandi atat de mult la tot.