Aventura

14. Scrisoarea

,, Asa ca sper din tot sufletul sa ma ierti, Harry. Ultimul lucru pe care l-am vrut a fost sa te ranesc si acum mi-am dat seama ca, in incercarea mea de a te proteja, ti-am frant inima. Nu stiu daca te incalzeste, dar si a mea e rupta in bucatele. Trebuia sa am mai multa incredere in mine, in tine, in noi. Stiu ca nu ai lasa nimic sa mi se intample, asa mi-ai zis-o tu, asa ca si eu am vrut la fel de tare sa am grija de tine. Inteleg acum ca te-am tradat, dar nu a fost intentionat. A fost o greseala onesta pe care, ai avut dreptate, mi-am dat seama ca o regret. Insa imi imaginez cum a parut cand persoana in care aveai cea mai mare incredere ti-a spus ca te paraseste, de asta vreau sa-mi cer inca o data iertare, desi am facut-o de multe ori, dar sper ca asa ma vei intelege.

Faptul ca ma tratezi asa, cu indiferenta, ma omoara. Imi amintesc cand m-ai intrebat in ziua aceea daca vreau sa te omor, iar eu ti-am spus ca nu. Asa ca,te rog, nu ma omori nici tu, Harry. Te comporti de zici ca nici n-am fost. Dar pentru mine am fost, Harry. Cat dor poate incapea intr-o inima pana sa se zguduie si sa plesneasca? Nu stiu de tine, dar a mea nu mai are mult pana crapa.

Sper ca scrisoarea mea te-a facut sa intelegi, pentru ca esti atat de nervos pe mine incat nici nu vrei sa ma asculti, iar eu am atatea de zis, asa ca am vazut asta ca singura modalitate.

Te iubesc.

A ta, Shay."

Nu credeam ca am sa plang atat de tare pe cat am plans cand am scris asta. Ora era 5 dimineata, iar eu stateam la birou, tinandu-mi capul in palme si intrebandu-ma incontinuu de ce trebuie sa fie totul asa de greu. De ce fiecare zi trebuie sa fie o lupta, de ce sa ai o relatie cu profesorul tau e ilegal, de ce, de ce. Milioane de ,,de ce-uri" imi augmentau plansul si durerea de cap care, deja, era parte din mine. Nu am putut sa dorm prea mult aseara, ma gandeam doar la el si la conversatia noastra avuta cu cateva ore inainte si, desi avusesem o stare buna dupa cina cu ai mei si Elle, tristetea m-a lovit ulterior ca un pumn in fata. Voiam atat de tare sa vorbesc cu el si sa ma asculte, nu sa vorbeasca furia din el, dar stiam ca nu ar fi putut, asa ca singura solutie am vazut-o pe asta: sa-i scriu o scrisoare. Nu era pe departe atat de usor sa scrii ceva atat de emotionant si ceva adevarat, care nu era fictiune, asa cum imi imaginasem. Am luat-o de la inceput, i-am spus tot ce m-a facut sa simt fix din prima zi in care ne-am intalnit, cum m-a ajutat sa trec peste probleme de familie, cum mi-a dat viata, cum era intruchiparea a tot ceea ce-mi doream intr-un partner, cum cand ma uitam la el ma vedeam pe mine. Eram diferiti, dar, imbinati, eram perfecti. I-am spus ca l-am iubit la scurt timp dupa ce ne-am intalnit si nu mi-a fost frica sa recunosc, dar mi-a fost frica sa nu-l pierd. Eram terorizata de gandul ca avea sa pateasca ceva, iar asta a fost ce ne-a stricat pe noi. Finalul a fost cel mai greu de scris, dar... am reusit.

Am impaturit foile si le-am pus intr-un plic alb, semnandu-l in partea de jos cu un "S." si atat. Sper sa functioneze.

Am plecat, iarasi, mai devreme. Voiam sa ajung la biroul lui, ca sa pot sa ii dau asta si sa-l vad inainte de ora. Eram terifiata, anxietatea mea era la un nivel extrem deja, dar ma obisnuisem. Oricat de dramatic suna asta, era adevarul.

Ajunsa la liceu, am urcat rapid scarile catre etajul doi. Ora era 7:45, holurile erau goale ca de obicei, tocurile mele fiind singurele care se auzeau in contact cu podeaua. Priveam usa biroului, unde era inscriptionat 'Dl. Styles' si incercam sa-mi fac curaj sa ciocanesc, insa eram napadita de lacrimi si de toate momentele frumoase de care imi aminteam, petrecute in camera asta. Ce n-as fi dat sa dau timpul inapoi.

Dupa ce paru o vesnicie, am batut de 3 ori in usa, auzind un "intra" scurt si ragusit, ca de obicei. Inima imi tremura in piept.
-Hei, i-am spus, rușinată de privirea pe care o avea pe fata când și-a dat seama ca eu eram. Fusese șocat un moment, după rămăsese inert.
-Ce s-a întâmplat? ma întreabă, uitându-se in jos, la o carte pe care o citea. Nu am reușit sa-mi dau seama ce era.
-Vreau sa-ți dau ceva și...
-Nu vreau nimic de la tine, Shanon.
Acesta se uita din nou la mine, privindu-ma serios pe sub sprancene. Ochii săi păreau atât de închiși la culoare din cauza întunericului difuz din camera, făcându-ma sa ma cutremur puțin de la intensitatea lor.
-Te rog, Harry, l-am implorat, așezându-ma pe scaunul din fata biroului sau. Acesta paru șocat de gestul meu, însă ma bucur ca nu a simtit nevoia sa se îndepărteze de mine pentru ca acum stăteam deja destul de aproape de el, atât cât sa pot sa îmi dau seama cât de obosit era și el. Nu părea bine deloc. Sufletul mi s-a rupt in doua când am realizat asta. -Citește-o când simți, chiar și o urma cât de mică, ca ai putea sa ma ierți cândva. Sau măcar când nu mai ești atât de nervos. Te rog.
-Ce-i asta? ma întreabă când a văzut ca ii pusesem plicul deasupra cărții pe care mai înainte o citea; am reușit sa deslușesc titlul: Scrisori către Milena de Kafka și lacrimi începuseră iar sa îmi apara in ochi.
-O explicație. Spuneai mereu ca ți-ai dori atât de tare sa știi ce gândesc... acum ai ocazia sa afli, dacă vrei. Mi-as dori tare sa îți găsești puterea s-o citești.