Aventura

7. Placeri vinovate

Hei,dragilor! Va multumim ca sunteti aici cu noi si sper sa va placa acest capitol,de aceea am sa va rog sa comentati(si de bine si de rau),sa votati si sa share-uiti daca v-a placut! ^^ Un gest mic,dar care ne-ar ajuta mult. <3

Kisses A&M <3

PS. scuzati eventualele greseli!

De parca nu imi era de ajuns ce am pe cap, acum sunt indatorata sa ascult si balmajelile profesoarei care nu trezesc in mine absolut niciun interes. Asta este una intre orele care chiar ma plictisesc de moarte, nu numai pentru ca nu am pe nimeni cunoscut in clasa, inafara de Wung, care nu este unul dintre cele mai amuzante cunostinte ale mele, ci si pentru ca pur si simplu mi se pare irelevant sa invat notiuni despre azteci sau Ritualul Soarelui din Peru. Nici macar nu au legatura cu limba, sunt notiuni de istorie.
Era chiar amuzant de fapt, pentru ca intregul decor e cam cum arata in desenele animate sau in benzile desenate, un balon alb ce iese din gura profesoarei in interiorul caruia scria numai blah blah blah...  Am oftat exasperata, bineinteles ca in soapta, si mi-am pus capul pe banca. Singurul lucru la care ma pot gandi este biletul si nu neaparat el in sine, cat numarul scris pe el. Am inteles acum ca scoala e un teritoriu interzis si nu mai exista niciun loc sigur pentru mine si Harry in care sa vorbim deschis, deci presupun ca telefonul mobil e cea mai rapida si eficienta alternativa.

Punct pentru ghinion. Super.

Mi-am ridicat rapid capul si am inceput sa scanez intreaga clasa dupa o camera de filmat. Cand am vazut-o ca era in coltul opus mie, adica pe partea dreapta, mi-am scos rapid telefonul si biletul din buzunar. Eram asezata in ultima banca, deci nu avea cum sa ma vada nimeni din spate, iar langa mine era o fata care partea foarte interesata de traditiile incasilor. Bleh.
Am tastat rapid numarul, fara sa-l salvez, si m-am decis sa ii trimit mesaj. Insa, problema e ca nu stiu ce sa scriu. Din moment ce mi-a dat numarul, cred ca este sigur sa vorbim aici, deci n-ar mai trebui sa-l intreb asta. Da, n-ar trebui sa-l intreb asta. Dar oare daca este in ora?

Shay: Poti vorbi?

Am apasat butonul de trimitere fara sa ma gandesc a doua oara. La naiba, Shay, de ce nu ai trimis si tu un mesaj care sa fie mai formal sau macar... Ce tot zic eu aici, nici nu conteaza. Nu ar trebui sa ma comport ca si cum ii trimit un mesaj baiatului de care imi place, sau ceva.

Harry Styles: Da.

Respiratia mi s-a oprit in gat cand am vazut ca acesta mi-a raspuns aproape instantaneu. Bun, acum ce ar trebui sa-l intreb? Sunt prea multe lucruri pe care vreau sa le discut cu el si am atatea intrebari de pus, incat nu cred ca incap nici macar pe o foaie.

Din cate pot eu sa-mi dau seama, nu este in ora, pentru ca altfel nu ar fi raspuns, iar eu am plecat din biroul lui la 8:03 si cu totii stim ca Harry Styles ar fi ajuns la ora la 8:00. Nici mai devreme, nici mai tarziu.
  Am ras vag cand mi-am adus aminte de ziua aceea cand am intarziat, era prima data cand ne-am... sarutat. Pare ca a fost acum foarte mult timp, cand, de fapt, au trecut doar cateva zile.
  Deci, daca nu este la ora, poate exista vreo modalitate prin care sa ne intalnim fara sa fim vazuti sau ascultati.

M-am uitat siret pe sub sprancene la profesoara, care parea foarte prinsa in discutia ei si nu-mi acorda nici macar un strop de atentie.
Am zambit pentru mine si am trimis un mesaj care mi s-a parut cel mai adecvat.

Shay: Trebuie sa vorbim. Neaparat.

Desi pare imposibil sa gasim un loc, din moment ce atunci cand am ajuns la liceu intreagul hol era impaienjenit de camere, poate totusi exista o "pata oarba".

Harry Styles: Ne intalnim la etajul doi in capatului holului de langa biroul meu. Cred ca am o idee. 3 minute, nu mai mult, nu mai putin.

Un zambet tamp mi s-a intins pur si simplu pe fata, fara sa-l pot controla. Nu stiu daca este datorita faptului ca il voi vedea si voi putea discuta liber cu el, sau pentru ca pot sa plec in sfarsit de la ora asta plictisitoare. Amandoua, dar mai mult prima.