Fantezii

Băiatul de la sandwich-uri (I)

Nu știu câtă lume s-a confruntat cu problema pe care o am în prezent. Sunt obsedată de un tip. Bănuiesc că nu sunt singura, dar tot mă chinui cu acest gând bolnav în fiecare zi, în fiecare noapte. Am ajuns să mă gândesc în fiecare minut al zilei la el. Nu îmi mai iese din cap. Ce aș putea face ca să îl uit? Știu că nu vom fi împreună. Presimt acest lucru, dar tot continui să umblu după el.

Eram în ultimul an de liceu când l-am văzut pentru prima dată. Înalt, bine făcut din cap până în picioare... Arată că un fotomodel, plin de mușchi, părul șaten deschis spre un blond închis, ochii albaștri și niște gene lungi și întoarse care mi-au făcut inima să tresară. Este perfect.

Oftez și încerc să nu mă mai gândesc la el,deși îmi este imposibil.

De când a început să lucreze la Fast-food-ul de lângă liceul unde învățăm nu mai am liniște. Din prima zi în care l-am întâlnit acolo, am început să ador sandwich-urile pe care le consideram o imensă sursă de carbohidrați și pe care nu le consumam.
Oricum doar de la el mănânc fast-food.

Azi m-am gândit să îi mai fac o vizită. Le fac destul de rar pentru că am început facultatea și nu mai am timp. Când eram la liceu ajungeam in pauze să îl văd, dar acum nu îmi mai permite timpul.

Când îl văd încep să tremur. E al dracului de sexy. Tricoul ăla negru face toată treaba să fie și mai excitantă. Vederea brațelor și a mușchilor mă fac să îmi fac o mie și una de fantezi. Doamne cât de bine atată...

- Ce vă dau? întreabă și mă pierd în albastrul ochiilor săi.

- Aaaa...

Proasta naibii. Îmi spun în gând și îmi vine să mă bat pentru bâlbâiala mea.

- Vreau un sandwich mic cu mușchi file. Spun cu greu, abia amintindu-mi cum mă cheamă.

Îl urmăresc cum taie chifla, cum i se încordează mușchii și mă sprijin de perete. Nu mă mai țin picioarele.

Îi observ și mâinile, în special degetele lungi care mă duc cu gândul departe... foarte departe. Of... Concentrează-te fată!

- De care salată? Sos?

Are o voce așa frumoasă. Nu contează ce îmi pune... Mănânc orice din mâinile lui.

- Salată verde și ketchup.

Pune ce i-am spus și nu îmi pot lua privirea de la el. Ochelarii mi se aburesc și îi dau jos ca să nu pierd nimic din acțiune.

Nu am văzut bărbat mai frumos. Arată ca un zeu. Este perfect!
Eu nu sunt vreo frumusețe. Am parul lung, șaten închis, ochii negri și nu am o talie de viespe, ba chiar sunt plinuță. Nu mă laud cu frumusețea inexistentă, dar nici rușine nu îmi este să ies din casă.

- La pachet?

Te-aș lua pe tine la pachet și mi-aș face de cap.

- Da. La pachet.

E atât de sexy...

Îmi întinde sandwich-ul și îl i-au.

- Florin, vino puțin! îl strigă o femeie din spate.

- Nu pleca!

Realizez ca am spus-o cu voce tare și îmi întorc privirea jenată. Plătesc ce am luat și ies aproape fugind din magazin, fără a mă uita în urmă. M-am făcut de râs!
Îmi vine să plâng de nervi și rușine.

Ce naiba m-a apucat să îi spun să nu plece. Doamne, ce proastă sunt!

Mă duc acasă furioasă pe ce am spus. Nu mai ies din casă. Gata. Am terminat cu obsesia asta rușinoasă. Nu mă mai duc să cumpăr de acolo. Îmi e jenă.