Fantezii

Dușmanii (III)

Irina

Iese încet din mine și scâncesc. Vreau să mă ridic, dar nu reușesc pentru că îmi imobilizează picioarele cu mâinile și orice încercare de a pleca îmi este în van.

- Lasă-mă să plec, nenorocitule!

Îmi ține picioarele desfăcute și își coboară capul între ele.

Ce vrea să facă idiotul?

Îmi mângâie cu degetele intimitatea și desparte labile. Vreau să mă zbat, este extrem de jenant și nu vreau să mă mai atingă!

- Nu te mai mișca atât! Lasă-mă să îți produc plăcere!

- Nu vreau să mă atingi! Ești un monstru, un...

Cuvintele mi se opresc pe buze și rămân șocată. Mă sărută acolo?

- Ce faci?

Nu răspunde, dar continua sa ma sărute și să lingă acel loc.

Doamne, ce senzații! Ma împing involuntar spre gura lui.
Începe să sugă și nu mai mă pot abține. Încep să gem incontrolabil.

- Ahh!

Nu știu ce spun, nu mai știu nimic în momentul ăsta.

Limba lui mă pătrunde încet și simt că mă lichefiez. Se joacă lent cu ea în interiorul meu, intrând și ieșind.

- Will... Spun și îi prind părul în pumni, împingându-l mai adânc.

Sunt atât de furioasă pe mine în acest moment încât îmi vine sa mă bat.

- Ești atât de dulce, îmi spune ridicându-și capul, privindu-mă.

Buzele îi lucesc în intunericul camerei.

Se apleacă din nou și revine cu limba sa aducătoare de senzații atât de plăcute în locul care țipă a fi atins.

Nu aș fi vrut sa cedez, îmi este rușine de mine și de ceea ce vreau să îmi facă.

Mâinile i se duc pe sânii mei și îmi strânge tare sfarcurile. Tip surprinsă și simt cum se scurge plăcerea din mine. Se joacă cu ei în continuare, îi masează și strânge din când în când bobițele rotunde.

Văd în ceață, nu mai rezist mult. Simt cum iar se strânge aceea plăcere insuportabilă în pântecele meu și îi apăs capul unde vreau să îl simt.

Se conformează și începe să își miște limba din ce în ce mai repede până când explodez în milioane de culori.

- Aaah!

Mă mișc incontrolabil în față și în spate, cu capul afundat în pernă.

Mă liniștesc, dar încă respir greu.

Se ridică după ce m-a mai sărutat încă o dată acolo și se așează lângă mine.

Vreau să mă ridic, dar ma prinde în brațele lui. Mă ține strâns și îmi vine sa îl lovesc.

- Lasă-mă! Vreau să mă duc la spital!

- Robert este bine! A primit sângele.

Rasuflu ușurată, dar tot nu rămân cu el.

- Vreau să plec!

- Nu. Nu pleci! Mai avem multe de discutat și de făcut, spune sărutându-mă pe gât.

Nu vreau! Nu am ce să vorbesc cu el!

- Nu o să mai stau o secunda aici cu tine! spun acid.

- Nu vei pleca! spune îmbrățișându-mă.