Fantezii

Intrusul (I)

Alma

Mă întreb câteodată de ce există în viață eșecurile. Pentru a învața din ele? Sau pentru a nu le mai repeta. Eu cred că a doua variantă este corecta. De învățat, nu am avut nimic de la fostul,doar să fac mai bine diferența dintre așa da și așa nu.

Viața mea este gri din mai multe puncte de vedere,dar nu las să se vadă negrul, ci albul care este aproape inexistent. Mă strădui să nu clachez chiar acum. Oricum nu merită blocajul meu. Sunt fericită în fața tuturor și așa voi rămâne. Doar eu știu ce se află în sufletul meu și cât de greu îmi este toată situația asta.

Astăzi se împlinește fix un an de când m-am despărțit de Gabriel. L-am iubit mult, poate prea mult. Dar regretele nu își mai au loc acum. Trecutul rămâne trecut și eu am reușit să scap de el.

Acum, stau și o aștept pe sora mea să vină de la întâlnirea ei oficială cu blondul ăla, Florin. Mie nu îmi place, dar dacă ea este fericită...

Casa mi se pare goală. Părinții au decis să se mute la casă și ne-au lăsat pe mine și pe Ionela să locuim singure. Tranziția este dificilă, dar nu mă plâng. Cred că nici sora mea nu o face pentru că acum are cale liberă să îl aducă pe Florin aici. Și eu aș aduce pe cineva, dar m-am hotărât să nu mai am aventuri. De o jumătate de an numai în aventuri de o noapte trăiesc și nu îmi place modul acesta de viață. Dar nici ceva serios nu mai vreau. Nu mai implic sentimentele care mi-au fost călcate în picioare în fosta relație.

Primesc un mesaj de la sora mea care îmi spune că rămâne peste noapte la Florin. Perfect... O să stau singură la noapte. Urăsc singurătatea. Mai ales să dorm singură în ditamai apartamentul.

Oftez și îi scriu un mesaj obscen: "Vezi să mai poți merge mâine"

Imediat primesc răspunsul: "Ha ha, ce amuzantă"

Par dură la suprafață, dar la interior sunt de sticlă, mă sparg în câteva clipe. Îmi este foarte greu. Nu pot spune nimănui. Aș părea slabă. Ceea ce eu nu sunt.

Orele trec și mă plictisesc groaznic. Prietene nu prea am, doar pe Maya care nu este în oraș acum.
Mă uit la seriale, dar când văd că devin lacrimogene închid televizorul.

— Îmi bag pu*a! spun și mă arunc cu fața în perne.

Sunt stresată. Nu mai am nici un chef de nimic.

De o lună nu m-am mai întâlnit cu nimeni, iar hormonii dau alarmă că i-am cam neglijat. Cred că am prin dulapuri uitat un vibrator ca să mă mai calmez.

Mă ridic din pat și caut prin sertare. Nu găsesc nimic... Cred că la găsit mama și l-a aruncat. La naiba!

În situații de criză merge și mâna. De fapt este ceea mai eficientă metodă.

Mă întind înapoi pe pat și încep să mă ating, dar nimic nu îmi pare a fi interesant sau excitant. Fantezii nu am. Nici măcar gânduri mai erotice nu îmi trec prin minte și corpul nu cooperează.

Înjur și mă duc la baie sperând ca un duș fierbinte să mă aprindă.

Dau drumul la apă să curgă peste pielea mea și încerc să mă relaxez.
Cuvintele lui îmi revin în minte cu fiecare atingere pe care o fac încercând să mă detensionez. "Nu ești decât o razgâiată care a primit totul de la viață", "Nu ști să iubești sau nu vrei. De aceea să nu te întrebi de ce am plecat". Lacrimile încep să îmi curgă pe obraji în ciuda efortului meu colosal de ale opri. E prima dată când plâng după despărțire. Probabil că azi se împlinește un an de când nu l-am mai văzut, de când nu l-am mai atins...