Fear me #Maxfild Junior Vol III

Capitolul 1

CADEN

Mă trezesc atât de violent din coșmar încât pentru o clipă am impresia ca inima o să îmi explodeze la cât de tare îmi bate în piept. Preț de câteva clipe corpul îmi e paralizat și nu pot să mișc nici măcar un deget însă pot să deschid ochii. În jurul meu e intuneric, exact ca si in coșmarul meu, așa că mă lupt cu fiecare părticică din trupul meu să isi revina in simțiri ca să pot să aprind lumina. Dupa câteva clipe care pentru mine par o enernitate, reușesc să mă întind si să aprind veioza de pe noptiera. Lumina e bine venită, cu toate că îmi rănește ochii preț de câteva clipe. Prefer oricum lumina în locul întunericului. Oricând.
   Mă ridic din pat si mă uit la telefon. E deja ora cinci dimineața, înseamnă că am dormit cel puțin doua ore. E bine, având în vedere cât de puțin am reușit să dorm in ultimii 10 ani. Coșmarurile mă țin treaz de când mă știu, nici măcar nu îmi mai aduc aminte cum era înainte să le am. Nu îmi mai amintesc cum e să dorm o noapte întreagă, să pun pur și simplu capul pe perna și să mă trezesc următoarea dimineață, fără vise, fără ganduri, pur si simplu odihnit.
  Ma duc direct în baie. Îmi scot tricoul ud din cauza transpirației si dau drumul la apa de la duș. Las apa rece să îmi ude trupul, e cel mai bun mod de a ma calma dupa un cosmar. Stau o vreme sub apă, pana când ma plcitisesc iar apoi ies si ma analizez in oglinda. Parul brunet imi e umed si răvășit. Ochii verzi imi par pustii, exact așa cum ma simt si eu pe interior. Cu toate ca încă nu am împlinit 18 ani, pot spune ca mi-am pierdut de mult strălucirea aceea de bucurie pe care doar copiii o pot avea in ochi. Nu e vina mea pentru asta, dar in același timp nu pot sa schimb nimic. E prea târziu. Si chiar dacă nu ar fii prea târziu, tot nu aș putea sa schimb nimic.
  Cobor in bucătărie, unde bucătarul nostru s-a apucat deja sa pregătească micul dejun:
—Buna dimineata, domnule Maxfild!
—Buna dimineata!
  Deschid frigiderul si scot din el o cutie de suc, beau doua guri si il pun la loc. Mama probabil ca mi-ar da cu el in cap daca m-ar vedea, dar am facut si eu lucruri mai rele de atât. Apuc un mar din bolul cu fructe de pe blat:
—Nu rămâne-ți la micul dejun? ma întreabă bucatarul
  Scutur din cap:
—Daca părinții mei întreabă, spune-le ca am plecat devreme!
  El dă din cap iar eu imi iau mărul si ies din casa. Ma îndrept direct spre garaj, unde stau cateva masini, de parca e o expoziție. Pun mâna pe lucrul meu favorit din lumea asta, motocileta mea si o scot in curte. Mușc din mar de cateva ori, apoi îl arunc la gunoi si imi pun pe cap casca. In clipa in care pornesc motorul, portarul deschide poarta din față iar eu trec în viteză pe langa el. Mai am timp încă o ora până la începerea cursurilor, așa ca ma plimb fără vreo direcție anume, ca sa imi limpezesc gândurile.

    ***

      Urăsc liceul. Toată drama. Toate fițele. Sunt pur si simplu prea mult pentru mine si cu siguranță nu pe gustul meu. Mai ales liceul la care sunt eu, e cel mai oribil dintre toate pentru ca e un liceu privat. Cei mai rasfățați copiii pe care i-am văzut in viața mea, de parcă doar pentru că părinții lor au bani, si ei sunt nu știu cine. In opinia mea, ești cineva atunci când îți obții acel titlu prin propria muncă, nu pentru faptul ca ai părinți bogați.
   Ma sprijin de motor si urmăresc specimenele acestea de copii in timp ce se apropie de școală. Un Mercedes parcheaza lângă mine, si din spate, Sky se da jos. Mă privește cercetător:
—Unde ai fost de dimineață?
—Am mers sa ma plimb.
—Mamei si tatei le-ar plăcea să mănânci si tu cu noi uneori.
   Ridic din umeri. Nu mai fac de mult timp ceea ce alți oameni ar vrea de la mine sa fac. Iar Sky stie asta, habar nu am de ce încă mai insistă, chiar si dupa atat timp. Se uita la ceas:
—Haide! O sa întârziem la științe!  
   Ma uit spre ea cu o spranceana ridicata, nu sunt eu perfect, dar nici ea nu e vreo sfântă:
—De cand îți pasă ție dacă întârzii?
  Ridică și ea din umeri așa cum am făcut si eu înainte, si o ia spre intrare fără vreun alt advertisment. Ma iau dupa ea. Științele nu sunt o materie pe care sa o detest, măcar pot sa invat ceva interesant, in majoritatea timpului. Clasa noastră e foarte moderna, bănuiesc ca banii părinților nostrii sunt folosiți la ceva totuși, pentru ca in rest calitatea educației de aici lasă de dorit.
  Profesorul intră in clasă, și începe sa scrie niște formule chimice pe tablă. De pe hol se aud niște voci, înainte ca ușa sa se deschidă si doua fete cu un băiat sa intre. Nici macar nu cer voie, iar profesorul nu îi oprește. Majoritatea copiilor de aici sunt copiii de parlamentari, directori, doctori, toți oameni cu infleuență, așa ca profesorii știu si ei mai bine decât sa se puna cu elevii. Si-ar face mai mult rău decât bine.
  Cei trei merg spre spatele clasei si se așează. Ma uit spre ei, de parcă as analiza un fel de specie diferită. Pe una dintre fete o cunosc doar din văzute. Știu ca băiatul e in echipa de fotbal a școlii, iar pe fata șaten închis  de langa el, nu ai cum sa nu o știi, dacă ești elev in școala asta. Tatal ei deține ceva ditamai firma, si are multe legături cu străinătatea.
  Chiar atunci, de parcă ar știi ca ma uit la ea, se uită spre mine. Privirile ni se intersectează, iar eu ma întreb cât o sa fie in stare sa si-o mențină pe ea ei, pentru ca eu cu siguranță nu o sa ma uit primul in altă parte. Pare sa ma analizeze, de parcă ar vrea sa vadă ce e in spatele privirii mele, însă nu o las. Păstrez o expresie neutră, iar ea pare sa se încrunte putin, însă expresia nu i se schimbă. Partea ciudată e ca, preț de o clipa, simt un mic val de electricitate prin trup si nu știu de ce, dar am impresia ca si ea simte chestia asta. Poate ca e ceva in aer.
  Într-un final, rupe contactul vizual, si o văd inspirând adânc. Dap, sunt aproape sigur că si ea a simțit chestia aia. Orice ar fi fost ea.
   Îmi întorc privirea înapoi spre tablă si sunt atent la ce predă profesorul pentru restul orei.