Fear me #Maxfild Junior Vol III

Capitolul 5

Mă plimb dintr-o parte în alta a încăperii precum un leu în cușcă. Partea ironică e că sunt chiar într-o cușcă. În fața mea sunt gratii iar de partea cealaltă sunt polițiști. M-au adus la secție și m-au băgat aici, fără ca măcar să îmi explice prea multe, aș fi putut să joc cartea cu Ai habar cine e tatăl meu?, dar nu am făcut-o. Iar acum, stau in spatele unor gratii. Nu vreau tratament special doar pentru că părinții mei sunt cine sunt, însă în același timp nu vreau sa fiu aici:
— Potolește-te odată! Dacă te mai miști atât o sa faci urme in podea!
Ma uit urat spre celălat deținut care a comentat. Arată ca o persoana care ar face lucruri rele. Simt un fior pe șirea spinării, nu de teama ci mai mult de repulsie. Mă întorc cu privirea în cealaltă parte ca să nu îl mai văd. Un polițist se apropie de gratii și deschide ușa:
— Maxfild! A venit cineva să te ia!
Ies pe hol și urmez polițistul până la ușa, îmi face semn să o deschid. Simt un val de emoții in stomac și mă aștept sa dau de privirea obosita și dezamagita a tatei. Chiar nu sunt în stare să văd așa ceva, însă nu am de ales. Mă pregătesc sufletește și ies pe ușă, însă spre surprinderea mea, nu dau de tata:
— Aerul de aici e la fel de putred pe cum îmi aminteam. Clar nu e un loc unde vrei să stai prea mult timp!
Unchiul Thomas are brațele încrucișate și pe cap poarta o șapcă cu NY. Nu pare furios, însă nici vesel:
— Unde e tata?
Ridică din sprâncene mirat:
— Îl preferi pe tatăl tău? Ai vrea sa îți fie tăbăcit fundul? Ai noroc că Sky a răspuns la telefon înaintea mamei tale.
— Mama știe ca sunt aici?
Thomas scutura din cap:
— Dacă află ca am mințit-o o să ne taie podoabele la amândoi așa că ai face bine să îți ți gura.
— Ok.
— Acum mișca, nu am toată ziua la dispoziție.
Îl urmez la biroul principal unde trebuie să completez o foaie si aflu ca am primit o amendă, plus că îmi este confiscat permisul pe trei luni din cauză că am condus sub influența de substanțe.
— Nu e corect!
— Ceea ce vrea el sa spună e să aveți o zi bună domnule ofițer!
Thomas îmi dă una peste ceafă iar eu mă uit urât la el însă nu e impresionat:
— Crede-mă puștiule, nu vrei să intri in mai multe belele decât ești deja!
Pornesc spre ieșirea din clădire cu toate că nu sunt mulțumit de cum au decurs lucrurile. Mă uit după mașina lui Thomas însă nu o văd, în schimb, îi văd motorul. Își pune casa si se urca:
— Cum rămâne cu mine?
Se uita la ceas:
— E șapte dimineața, dacă o iei pe jos, ajungi la școala până la noua! Sau poate că ai putea să iei autobuzul, poate o sa te ajute sa îți limpezești mintea și să cobori cu picioarele pe pământ!
Pornește motocicleta si dispare în trafic. Mă uit la mobil și observ că mi-a murit bateria, ceea ce înseamana ca nu pot suna pe nimeni sa vina după mine. Firar! Pornesc pe jos, până la școală.

***

Mă întâlnesc cu Sky pe hol, se uită încruntat și vine ca o vijelie spre mine:
— Ce naiba e în capul tau? Ai ajuns la secția de poliție pentru Dumnezeu, Caden!
— Mersii ca m-ai acoperit!
— Nu am făcut-o pentru tine! Am făcut-o pentru mama și tata! Au destul stres in clipa asta ca să mai aibă pe cap și porcăriile tale!
Îmi ajunge. Îmi ajunge să o aud pe ea comentând. Îmi ajunge sa aud despre munca mamei și a tatei. Îmi ajunge să aud cum poziția lor în guvern e mai importantă decât mine. Îmi ajunge sa fiu certat de cei care cred că știu mai bine. Înainte sa îmi dau seama ce fac, izbesc pumnul în metalul dulapurilor de pe hol. Sky e chiar lângă așa ca tresare și face un pas in spate. Când ii privesc privirea speriată, gândul mă duce direct la amintirea cu ea de când eram mici, doar o fetița de 7 ani, care se uita la mine speriată. Îmi regret instantaneu gestul însă nu îl mai pot lua înapoi. Zgomotul puternic a atras atenția asupra noastră. Privirea mi se intersectează cu cea a șatenei, e pe hol așa că a asistat si ea la izbugnirea mea. Sky scutură din cap si parca vocea i se frânge puțin când îmi spune:
— Nu știu ce se întâmpla cu tine, Caden, dar persoana din fața mea, nu e fratele meu.
Cuvintele ei mă dor. Habar nu are. Habar nu are de nimic, si nu e vina ei, e vina mea. Am vrut să o protejez, însă acum o urasc. O urăsc pe ea, și îmi urăsc familia și urăsc lumea. Dar că să fiu sincer cu mine, nu o urăsc pe ea și nu îmi urăsc familia. Mă urăsc pe mine. Sunt dezgustat de mine însumi si mă urăsc atât de tare încât îmi proiectez ura pe tot ceea ce mă înconjoară. Asta se întâmplă cu o persoana ca mine. Asta se întâmplă cu persoanele distruse.