Fear me #Maxfild Junior Vol III

Capitolul 7

   Nu pot să adorm așa că îmi petrec noaptea cu căștile in urechi, pe pervazul de la geam, visând la o altă viață. Fac chestia asta de când sunt copil. Pe atunci îmi plăcea să mă imaginez un super erou însă acum mă imaginez altundeva, poate într-un alt univers, undeva unde sunt fericit.
    In jur de cinci nu pot sa mai stau, și cum nu mai pot să ies cu motocicleta, hotărăsc să ies la o plimbare pe jos. Îmi iau un hanorac pe mine și plec. Nu apuc să merg foarte mult, că observ o mașina parcând lângă mine. Mă uit din curiozitate și sunt confuz când îl văd pe unchiul Thomas. Deschide ușa pasagerului și trebuie să îmi scot o casca ca sa aud ce spune:
— Urcă!
— Ce faci aici?
— Am venit sa te duc la școală, acum ca nu mai ai cu ce sa mergi.
Ma uit spre ceas:
— Mai sunt doua ore până începe scoala.
— Trebuie sa facem o oprire înainte.
— Unde?
Thomas îmi ignoră pur și simplu întrebarea de parca nici nu aș fi vorbit:
— Urci o dată? Consum gaz degeaba.
Îmi dau seama că nu prea am multe opțiuni și oricum nu am nimic mai bun de făcut. Deschid usa și mă așez pe scaunul din dreapta. Thomas pornește și nu spune nimic. Conduce o vreme și îmi dau seama ca ne îndepărtăm de cartierul nostru și de toate cartierele din partea bună a orașului. Ajungem în cealaltă parte, acolo unde locuia tata când era copil, însă trecem și de acela:
— Îmi spui totuși unde mergem?
— Și să stric surpiza? raspunde el rânjind
Îmi dau ochii peste cap însă rămân tăcut. Peste câțiva metrii, oprește in fața unei clădiri care pare abandonată. Se dă jos:
— Haide!
Cobor și eu și îl urmăresc spre clădire. Mă încrunt:
— Ce facem aici?
Thomas scoate o cheie din buzunar și apuca lacătul de la ușă. Durează câteva clipe însă lacătul face un click și se deschide. E nevoit să depună puțin efort în clipa in care împinge ușa grea de metal, apoi intră în clădire. Îl urmez cu toată că încă sunt confuz. Înăuntru e luminat pe jumătate, cam ce reușește să între printre geamurile murdare. Pe jos sunt două saltele de sport care par uitate aici de când lumea. Undeva in spate e agățat un sac de box:
— Ce e locul ăsta?
— Obișnuia sa fie o sala de box.
— Bine, și al cui e locul asta? De ce ai cheia de la el?
Thomas ridica din umeri:
— E al nostru.
Ma uit la el ciudat:
— Al nostru?
— Eh, mai bine zis al tatei, bunicului Jeff.
— Bunicul Jeff a avut o sală de box?
Thomas scutură din cap:
— Sala asta a foat a bunicilor mei, străbunicilor tai. Tatăl mamei mele deținea sala. Bunicul Jeff s-a antrenat aici înainte să își înceapă cariera în box. Când bunicii mei au murit, sala i-a rămas lui Jo, mamei mele. Ar fi putut să o folosească însă tata i-a jurat mamei că nu o să se mai lupte niciodată iar pe mama o durea inima să vândă sala.
Thomas învârte cheile pe deget:
— Așa că acum e a noastră.
— La ce ne trebuie noua o sala de box?
Se uita la mine serios:
— Pentru tine. Aici o sa înveți cum sa nu mai ieși cu fața vânătă dintr-o luptă.
— Eu?
— Da, tu.
Thomas face o întoarcere pe călcâie și mă împunge in piept cu degetul. Îl privesc in ochi pentru ca suntem de aceeași înălțime:
— Te-am văzut crescând și este ceva in tine...o furie, pe care trebuie să înveți să o controlezi. Așa eram și eu. Vreau să te ajut.
Arată in jur:
— Aici, o sa înveți să îți controlezi trupul și mintea.
— Nici măcar nu îmi doresc să fac box.
— De ce nu? Nu ți-ar strica.
— Nici măcar pe Jordan nu l-ai învățat să se bată.
— Jordan nu are nevoie de așa ceva. El nu e ca noi, puștiule. Oamenii care nu sunt distruși, nu îi pot înțelege pe cei distruși.
Mă uit la el surprins însă nu las surpiza să mi se citească pe chip. Ma întreb ce știe el. Nu am spus niciodată nimănui prea mult, însă cine știe. E unchiul Thomas totuși, pot avea încredere in el:
— Și cine o sa cumpere echipament? Cine o sa mă antreneze.
— Eu.
— Tu? Dar tu nu ești antrenor.
Se uită serios la mine:
— Exista lucruri pe care nu le stii despre mine și trecutul meu. Noi doi ne asemănăm mult, Caden. Mai mult decât ai putea crede.
Rumeg cuvintele sale în tăcere, până când îmi face semn cu mâna:
— Haide, să mergem. Avem cumpărături de făcut!

***

        Thomas mă lasa cu mașina la școală și mă îndrept spre clasă, sunt puțin în întârziere așa că Sky nu e acolo sa mă aștepte. O văd însă în clasă. Nu mă așez însă lângă ea de data asta, pentru că o alta colega e acolo. Ma duc spre banca din spate. Profesorul intra la câteva secunde după mine și începem ora.
   La final, Sky ma urmărește pe hol:
— Unde îți e motorul? Nu l-am văzut zilele acestea în garaj.
  O fata normala nu ar observa o chestie ca și asta, însă Sky e și ea pasionata de mașini. Ba uneori, participă la curse ilegale. Nu banii câștigați contează pentru ea ci adrenalina și libertatea pe care i-o oferă cursele. În lumea în care am trecut noi, e foarte greu să te simți vreodată liber.
  Când îmi ridic privirea dau de Blair. Trece pe langa noi cu o altă fată. Ochii ni se întâlnesc si mă salută cu un semn scurt din cap. Îi răspund la fel. Sky se uită după ele si ridică dintr-o sprânceană însă eu o ignor. Am destule pe cap in momentul acesta, nu mai am nevoie si de sora mea.