[Nalu, Jerza, Gale, Gruvia - Fairy tail fanfiction]

Cap.4

Pe cer apăru o lumină orbitoare care se mărea şi strălucea din ce în ce mai mult. Acea lumină îşi schimbă forma într-una cilindrică, acum arătând ca un uragan în care toți norii de pe cer se strângeau. Acel uragan se apropia de noi. Venea din ce în ce mai repede. Vântul se năpustea asupra noastră, aducând cu el praf şi pietricele mici. Uraganul era prea aproape. Trebuia să fugim!
Dar nu am avut timp de asta. Am fost sorbiți înauntrul lui şi nu ştiu ce s-a mai întâmplat după. Am leşinat probabil.
M-am trezit. Nu văd prea bine deoarece e întuneric dar simt că stau pe ceva moale şi simt o căldură foarte puternică. Pot să spun, totuşi, mă simțeam foarte bine, simțeam un sentiment...ciudat dar minunat. Nici eu nu ştiu. Am încercat să deduc pe ce stătea ( era întuneric ). Am pipăit împrejurimile. O tuse seacă se aude.
Apoi vocea lui Natsu.
-Lucy, vezi unde pui mâna!
-Oops! Scuze, nu ştiam pe ce stau.
-Te mai simți bine? zise el, punându-şi mâna pe obraz şi apoi pe frunte.
-D..da. Ce s-a întâmplat, unde suntem?
-Nu ştiu sigur. Nu recunosc locul. Ultimul lucru pe care mi-l amintesc este acel uragan, iar apoi locul ăsta. După-amiază sau ceva de genul. Aveai febră şi te-am rezemat de un copac. Ai dormit până acum iar, dacă tot s-a înserat, m-am gândit să mă culc şi eu. Aşa că hai să dormim.
-Stai, tot rezemați de copac?
-Eu da. Tu, aici unde stai. E destul de frig şi nu vreau să răceşti. Noapte bună acum.
-Noapte bună.
Păi, mă bucur că măcar nu o să mor de frig. Natsu emană o căldură nemaipomenită( probabil vreo chestie cu dragos-slayerii de foc). Şi e şi destul de moale aşa că o să dorm bine.
*de dimineață*
M-am trezit. Oare cât e ceasul? Ce pomi frumoşi! Şi ce mere frumoase...mi-e aşa de foame...poate pot să ,,împrumut" unul sau două. Ce tot zic?! Mai întâi trebuie să scap din ,, îmbrățişarea" lui Natsu. Awww, e aşa drăguț când doarme...nu vreau să îl trezesc acum.....dar mi-e foame!
-Naatssuu, încerc să-l trezesc fără să-l sperii, vorbind în şoaptă... Natsuuu!!! - de data asta țip.
-Huuh?? Ce e? Doarmam aşa bine...* mă strânge în brațe ca pe o pernă*
-N-natsu! Nu pot să respir!
-Huh? Aa..scuze, am uitat că tu nu eşti tata.
-Hai să mâncăm nişte mere. Nu mai pot de foame.
-Mere? Unde?
-Sus. Şi dă-mi drumul!
-Scuzee!
* încerc din răsputeri să ajung la mere*
-Stai să te ajut eu, pitica mea.
-Nu-s pitică! Copacul e prea înalt!
-Aham...sigur.
-Natsuuu!
-Binee bine! Nu eşti pitică. Dar lasă-mă să mă concentrez să iau merele!
Finaly! Mâncare! Dacă se poate numi aşa. Totuşi, mă întrb unde suntem...nu recunosc locul...dar nici nu am cum să îl recunosc. Nu călătorisem decât în Magnolia.
-Natsu, unde e Happy?
-...... Chiar nu ştiu. HAAAAPPYY!!
-Nu cred că e pe aici. Vreau să ştiu unde suntem!!
-Hai să aflăm. Ia nişte mere şi hai la explorat.
Cred că e chiar o idee bună. Nu putem doar să aşteptăm in acea livadă de meri, hei..livadă de meri? Mere??? Parcă era vară....dubios...mă rog..
După chiar câteva minute, am zărit o întindere verde. Era un labirint imens.
-Doar nu mergem acolo, nu, Natsu?
-Avem altă soluție? Nu. Hai să începem.
-Of..bine...
După câteva ore, zic ore pentru că deja soarele era deasupra noastră, iar noi plecaserăm de dimineața, am ajuns...nicăieri. Tot în acelaşi labirint în care nu găseam nimic. Ne învârteam degeaba.
-Natsu, hai să ne întoarcem. Nu vezi că nu ajungem nicăieri?
-Dar problema este că nu ştiu pe unde să ne întoarcem. Aş vrea să găsim măcar ceva sau pe cineva care să ne arate unde suntem.
-Uhhh...Vreau să merg acasă...Vreu înapoi la ghildă...vreau...ahh.. nu ma simt bine...m-mă doare....mă...
* din perspectiva naratorului *
Lucy leşinase. Prea mult soare rezultă insolație. Revenind la problema cu merele : era într-adevăr vară. Dar acelea nu erau mere. Sau, mă rog,nu erau mere normale. Erau agățate special, de oamenii care trăiau în oraşele apropiate, pentru a amorți oamenii care hoinăreau pe acolo. Ştiu, oameni neprimitori. Nu era nimic grav. Dar, când se va trezi, Lucy nu va putea să se mişte prea bine din cauza amorțelii merelor. De ce nu a amorțit şi Natsu? Pentru că la el nu are efect. Organismul lui e puternic ca al unui dragon, deci câteva mere nu pot să aporțească o ditamai reptila.( repet : are doar organism de reptilă, nu este o reptilă)
După o oră, Lucy se trezi, din nou în brațele lui Natsu, cum am zis, amorțită. Nu putea decât să vorbească.
* din perspectiva lui Lucy *
-Natsu..., am încercat să zic. De ce nu pot să mă mişc?
-Nu ştiu..stai, nu poți?
-Nu. Sunt amorțită
-Nu ştiu de ce. Oricum, ține fularul meu pe cap. Ai făcut insolație.
Într-adevăr, fularul cel moale al lui Natsu era înfăşurat pe capul meu.
Peste jumătate de oră puteam să ma mişc mai bine. Destul cât să pot merge. Ne chinuiam să ajungem pe partea cealaltă a labirintului, unde se vedea un oraş.

~~~~~ Hei! Va place acest capitol? Mai merită să continui??~~~~~