Vise Regăsite

3

E ora 7 și nu știu nici acum cu ce să mă îmbrac. Am încercat toate hainele din dulap dar de fircare data îmi spun "chiar ar trebui sa țin o dietă". Până la urmă îmi i-au o roche cu mânecă lunga, căci serile de primăvară tot sunt reci aici.
Ajung înainte de ora stabilită în locul în care mi l-a trimis. E aproape de râu și arata chiar frumos cu luminile ce se scaldă îl el.
– Ai sosit!
Vocea lui caldă mă face să mă întorc și când îl privesc, privirea poposește asupra lui. Cămașa stă fixă pe brațele lui și cumva pantalonii ăia păreau făcut pentru picioarele lui. Deși sunt sigura ca arată mai bine fără hainele alea afurisite. Doamne, Charlotte! Revin-o-ți!
– Bună! spun eu timidă.
– Bună! răspunde el în timp ce mă cuprinde de braț cu brațul lui. Arăți superb!
Mă înroșesc dar nu îmi feresc privirea, ci poposesc asupra buzelor lui. Oficial m-am dus cu pluta.
– Știu că ești nerăbdătoare, dar trebuie să ai răbdare. Râde zgomotos și mi se trezește dorința de al face să râdă mai des.
Mă conduce aproape de râu și îmi spune că de aici trebuie să mă lege de ochi. Îmi pune o fâșie moale și o strânge tare ca să nu văd. Mă ține bine de mână și îmi spune să fac câțiva pași în față, apoi dau de o treapta pe care o sar și ajung pe un teren nestabil.
– Mai puțin!
Spune în timp ce mai facem câțiva pași, îmi dă jos materialul și ma aflu în mijlocul apei. Văd statuia libertății ce îmi face un semn și simt mâna lui caldă ce poposește între a mea. Apa pare colorată de la apusul ce e gata să se scurgă. Câteva secunde și cerul rămâne înțepenit. Totul arată de parcă un pictor furioas și-ar fi aruncat toată frustrarea pe cer.
– Ai nimerit-o! Ador cerul! Țin minte când eram mica, voiam să devin un înger și sa zbor în sus pe cer, să dorm pe lună și pe stele.
El zâmbește și mă așează pe un scaun de pe imensul iacht.
– Cum de ai făcut rost de așa ceva?
El clipește cu un ochi dar nu spune nimic. Probabil e a lui, căci nu mai era nimeni acolo, doar noi.
– Pe lângă că ești un afurisit atrăgător, ești și putred de bogat, zic eu râzând. Cred că mă pot obișnui cu asta.
– Cu siguranță!
Cerul se colorează acum în albastru și stelele apar.
– Țin minte când de ziua mea am dormit afara sub cerul senin. Prietenii mei m-au surprins. A fost una dintre cele mai frumoase surprize, zic în timp ce ma uit la el ca și cum el ar face parte din acelea.
– Prietenii mei au fost de fațadă, mai mult. Probabil voiau ceva pentru că știau cine era tata. M-am săturat de privirea lor care spun de ce mă plâng când am atâtea.
– Ști... fiecare are o anumita problemă, dar ne concentrăm atât de mult pe propria fisură, încât uităm și de ceilalți.
Fața lui se înseninează.
– Pot spune ca acum am făcut una dintre cele mai bune decizii. Știam eu ca nu ești ca celelalte persoane.
Poate e talentul meu, parte așa m-au crescut părinții, dar nu mi-a pasat ce are peroană aia, atât timp cât se poartă bine cu mine. Am și eu defecte bineînțeles, dar am încercat să le ignor.
Ii iau mâna între a mea și văd că are urme ușoare de bronz pe degete.
Ochii lui negrii acum sunt o oglindă pentru luminile din jur. Totul arată de parcă peste tot lumea ține o petrecere.
– Țin minte acasă când m-am plimbat cu barca pe mare și la distanță vedeam lumini și ma intrebam oare cum e și în alte colturi ale lumii.
Nu voiam da îl dezamăgesc, dar parcă nimic nu de compara cu acasă.
Liniștea s-a năpustit asupra noastră și mi-am pus capul de umărul lui. Era cald și solid. Maxilarul a zvâcnit când am respirat adânc ca să pot sa ii simt mirosul ce se pierde prin vântul grăbit.
– Spre ca acum sa nu adormi!
– Sper dar nu promit nimic!
– Atunci nu mai aștept.
El se ridică în picioare și aduce o masa în centru. Pune un bol mare cu paste și doua pahare de vin. Probabil toate fac cât salariul pe lună, dar nu cred ca am de ce sa îmi fac griji, ba din contră.
– Toate pentru mine?
– Toate pentru tine și doar pentru tine.
Ne punem paste în bol și gust din vin. Așa rafinat. Divin, de-a-dreptul!
Întunericul s-a afundat mult mai tare, asa și răcorea, dar el aduce o bluza de a lui și o pune pe mine, astfel mirosul lui intiparindu-se pe mine.
Ce am făcut ca să merit așa ceva?
Vreau sa ii mulțumesc, dar nu am destule cuvinte. Sunt o fată drăguță, dar nu sunt la nivelul lui. Nu am ce cadouri scumpe sa ii dau, dar un lucru am. Inima și iubirea mea. Astea sunt ce mai scumpe și astea i le voi dărui.
Mă apropi de el și îl sărut pe obraz ca un copil.
O muzică îndrăzneață se aude de dincolo de mal, dar cumva o aud prea încet ca să conteze. Brusc, el contează mai mult decât toate. Toată ziua mi-am imaginat dulceața buzelor lui și o nerăbdare adoleșcentină mă cufundă.
Ma apropi de el și observ cum coltul gurii i se ridică. Nasul lui îl atinge pe al meu și simt un curent peste tot. Așa aproape încât simt cum respirația lui o întâlnește pe a mea. Mai puțin. Încă puțin. Sunt doar câțiva milimetri. Mă simt ca la o cursă pentru cel mai scump premiu. El se mai apleacă puțin, însă se depărtează, cu privirea ațintită.
– Răbdarea, draga mea.
Zâmbea ca ai cum se credea important. Dar chiar era.
Simt o înțepătură în piept, dar ascult de el. Răbdare.
El își sprijină capul de al meu și spune ca vrea sa ia totul ușor. Are dreptate. Toate au nevoie de pași mici. Poate și el a trecut printr-o situație neplăcută ca mine.

Stăm așa pana ce trece de miezul nopții și amândoi uităm că avem serviciu. Uităm de tot. Suntem doar noi și stelele.