Vise Regăsite

4

Dimineața mă simt din nou amețită. Iarăși am băut prea mult. Când mă uit în jur, mă văd pe un șezlong elegant și i-au telefonul de pe măsuța de lângă. Am primit un mesaj pe care îl citesc de câteva ori.

Am plecat mai devreme. Sumt la lucru. Ne vedem joi la ora 1. Îți trimit locația.

Îmi place cum mă face să mă simt. Mă face să mă simt importantă. Pare un om ocupat și totuși își ocupă timpul cu mine.
Pășesc de pe barcă și mă trezesc din nou în acea lume aglomerată și plină de claxoane. Mă uit la ceas și văd că este prea târziu să mă mai întorc acasă. Verific dacă hainele de pe mine sunt decente și urca într-un taxi. După o eternitate, ajuns la birou și încep aceeași rutină. Nu mă vedeam așa, când eram mică, dar lumea e diferită de cum ți-o imaginezi. Uneori. Ben e o excepție.
Dupa ce mă așez puțin, primesc un mesaj de la Austin și ii răspuns că m-am dus la lucru. Poate faptul că e mai liber îl face mai îngrijorat. Habar n-am.

Seara mă întorc acasă, obosită. Am lucrat peste program să termin datele ce le-am început acum ceva vreme. Poate voi reuși sa primesc și eu o mărire sau o promovare, dacă muncesc mai mult ca și colega de lângă mine.
Când ajuns în apartament, miroase a clătite. De obicei, pe Jo o apucă să facă astfel de lucruri la cină, dar îl văd pe Austin cu tigaia în mână. Peste tot e dezastru, chiar și el e plin de făină. Când se întoarce, îl văd cu șorțul pe care scrie "Sexy chef". Are făină pe frunte și în păr și chestia asta mă amuză la culmea. O striga pe Jo să vadă, dar ea nu e aici. Încep sa râd și mai tare când văd câteva clătite negre în gunoi și aluat pe perete. Mă doare burta de răs. Ochii ii râd și spatele tremura de la râs.
– Nu râde de mine! Îmi dau silința!
– Îmi place că zici asta de mai bine de 15 ani, adică de când ne știm, de fapt.
Chestia asta mă uimește.
– Vreo problema? întrebă el ironic.
– Absolut niciuna.
Las poșeta pe scaun și mă apropi de el. Văd că a reușit totuși sa facă câteva clătite. Îmi iau șorțul cu "sexy servant" și curăț aluatul împrăștiat. Austin știe să le facă pe toate, dar când vine vorba de gătit, mai multa mizerie face, lucru ce mă amuză la maxim. Uneori suntem amândoi apăsați de probleme, dar dacă suntem împreună, nu putem să nu râdem.
Când el termina de făcut clătitele, termin și eu de curățat. Ne așezăm la masă și i-au eu prima o gura din clătite. La prima gură avea gust ciudat, dar apoi îți lăsa o aromă plăcută și dulce.
– Cred că asta e cea bună de până acum! Îmi retrag cuvintele. Chiar ți-ai dat toată silința.
I-a și el o îmbucătură, dar vrea sa o scuipe și spune să le arunc.
– Ai înnebunit! Cum sa mânci asa ceva. Chiar credeam ca au gust bun.
– Dar chiar au, spun eu in timp ce ma duc după laptele de pe masă. Îmi pun în cană și mai iau o clătită pe care o îmbib. E chiar bun.
Se uita neîncrezător, dar acceptă complimentele. Mai ia și el niște guri și vede ca nu e asa rău. E un haos de arome dar e bun.
– Cum a fost azi la... întâlnire?
– Nici nu știu dacă o pot numi așa dar a fost super fain.
Ochii maronii prindeau nuanțe verzui și se luminau. Era nerăbdător sa ii spun ce s-a întâmplat?
– Am mers pe o barcă, de fapt nu, era un iaht.
Acum am realizat pe ce am fost. El chiar trebuie sa bogat
– Am mâncat paste și am băut vin. Mi-a spus ca a moștenit firma lui taică-său și că are de gând să plece într-o călătorie de afaceri, mai un pic.
Austin, asculta atent, cu mâinile sub bărbie. Și-a îndreptat spatele și și-a ciufulit freza, vrând să spună ceva.
– Auzi... El știe că tu ai alt statut social? Știe de unde vi?
– I-am spus câteva ceva dar nu prea multe, doar de unde vin și cu ce mă ocup. Mai mult am stat eu să îl ascult. Stai să vezi ce a făcut acum doi ani când a fost în Ca—
– Nu mă interesează chestii de astea, – – – Austin. E om bun. Chiar nu ii plac oamenii care îl i-au numai pentru bani.
Se uita gânditor dar se împacă cu ideea.
– Dacă zici tu. Te cred.
Vocea ii era calmă, dar știu că el nu mă crede. Lasă că ii voi demonstra eu.
El se ridică și i-a ceva din frigider de băut. Imi face semn spre o bere, dar eu ii arată cana cu lapte și ii zâmbesc.
– A fost frumos. Mi-am adus aminte când m-ai dus pe barca ta, pe mare și se vedeau luminile orașului. Atunci când s-a găurit, nu știu cum, și a trebuit să inotăm pana la mal. Ce vremuri...
– Cum sa uit așa ceva! Zici ca erai o nevăstuică ce nu știa să înoate.
Rasul lui sparge tăcerea și îmi aduc aminte de fiecare vară petrecută pe mal. Jo mereu spunea că râdem prea mult și tare, dar râsul ei le acoperea pe toate.
Vreau să mă duc în camera mea, dar el mă strigă. Mă întorc și aștept să spună.
– Când te mai întâlnești cu el? întreabă el după o lungă ezitare.
– Joi la prânz.
– OK atunci. Eu nu prea voi fi acasă zilele astea, așa că ai grijă.
Mă uit în ochii lui și văd sinceritate. Ador chestia asta la el. Ochii lui mereu spuneau ceva ce și acum încerc sa deslușesc. E ceva ce îmi dă aripi și ma face să vreau să fiu o prietenă mai bună.
– Noapte bună, A!
– Noapte bună, C!
Vocea groasă se pierde ca un ecou.
Nu știu ce am făcut să merit prietenia acestor oameni, dar trebuie să îmi dau silința să nu ii rănesc. Trebuie să nu mai calc pe bec. Trebuie sa muncesc.  Nu pot să îi dezamăgesc când au făcut atâtea pentru mine. De când aveam doar 10 ani, mi-am promis că vor avea un loc special în inima mea și că voi fi un super erou pentru ei. Nu pot spune ca m-am ținut de promisiune, dar... îmi dau și eu silința.