Antebraţul său îmi ţine lipită talia de a sa în timp ce buzele sale încremeniseră peste ale mele, aşteptând permisiunea de a iniţia un sărut în toată regula .
Sfidând raţiunea ce îmi ordona foarte clar să îl resping, buzele mi se între-deschid , iar el nu aşteaptă nici o secundă şi îmi invadează gura, pornind sărutul propriu-zis . Îmi arunc mâna stângă în jurul gâtului său, în timp ce cea dreaptă se odihneşte pe pieptul său.
Palma ce până acum câteva secunde îmi susţinea greutatea, acum coboară cu grijă în josul coapsei mele, strecurandu-se pe sub marginea halatului roz de mătase, mângâind şi masând, într-un final oprindu-se în spatele genunchiului pe care îl suspendă pe unul dintre şoldurile sale, în momentul de faţă stabilitatea mea depinzând doar de el .
Continuă să îşi mişte buzele, menţinând un ritm neobişnuit. Nu era un sărut blând, nu era afectuos, nu era pasional. Era lent, acid, forţat și dominant. Asta voia să îmi demonstreze. Că mă poate face să cedez.
Şi chiar ştiind motivul nu puteam să îl opresc, nu voiam să îl opresc. Îmi lipsise enorm, dar el nu putea să afle asta. Nu puteam să îi satisfac mândria şi egoul de cuceritor mai mult decât o făcusem, acceptând să mă sărute. Dar mă urăsc fiindcă nu îmi displace. Mă urăsc fiindcă aş vrea să ma trezesc în fiecare dimineaţă cu gustul buzelor lui, să mă hrănesc cu dulceaţă lui, să îi simt atingerea şi dragostea la infinit, să îi aud vocea în fiecare secundă iar lipsa lui să îmi dea senzaţia că nu am preţiosul aer în plămâni ... să fim exact ca în vremea adolescenţei, când mă iubea.
Se rupe din sărutul vibrant, privirea lui fiind acum aţintită în ochii mei . Albastru precum oceanul Atlantic in pace. O singură culoare sa te intrige atât de mult. Era cu adevarat intimidant. Profund şi intimidant. Atât de tulburător.
Talia îmi este supusă unei strânsori ce îmi provoacă muşchii să se încordeze involuntar, iar următorul lucru pe care îl simt este fineţea aşternutului şi moliciunea saltelei ce mi se uniformizează pe întreg corpul, care este împins de trupul musculos şi greu al Adonisului brunet.
Tachinează pielea gâtului meu cu mici atingeri ale buzelor şi cu o respiraţie fierbinte continuă. Îmi las trupul în voia lui şi îi măresc spaţiul de desfăşurare ridicând barbia. Observând gestul meu, în clipa următoare îşi înfige dinţii în pielea alintată mai devreme, acum sugând cu brutalitate.
Scap un icnet răsunător din cauza durerii dulci, dar şi a surprinderi. De ce a continuat? De ce mă simt vinovată?Lăsându-mi o durere şi usturime profundă în lateralul gâtului , acum îşi susţine greutatea în mâini, trunchiul şi capul fiind la o distanţă acceptabilă încât eu să îi pot observa zâmbetul superior, acesta trezind în mine sentimentul nefiresc că sunt o glumă bună pe care o savurează. Gândul ăsta îmi face sângele să fiarbă în obraji de stânjenire.
N/A
După ce am avut inspiraţia de a scrie această prefaţă , după ce am avut părerea a câteorva scriitoare celebre , cărora le apreciez şi respect munca, pe Wattpad precum @MayaCrazyKat , @Devona Hawkins sau @lexinewman889 - le multumesc pentru că au fost drăguţe , amabile şi deschise faţă de mine acceptând să citească randurile de mai sus iar părerea lor a contat şi va conta enorm de mult pentru mine, am postat.
CITEȘTI
Premier amour
RomanceDestinul i se schimbă complet Daianei, atunci când, forțată de împrejurări, își părăsește orașul natal și totodată, pe ea însăși. După aproape 5 ani departe de casă, în care tot ce a putut să facă a fost să își recapete forțele, prin muncă și stu...