7."Cel mai bine dezbrăcată."

306 39 4
                                    

- media : Blanca Russell

    Marc mi-a spus că nu mai avem mult până ajungem, ultima dată când îl întrebasem dar mi se pare că drumul nu se mai sfârșește. Simt că îmi vâjâie capul după toată seara aceasta. A trebuit să mai stăm încă câteva ore bune, dupa micuța scenă provocată de Leah, timp în care privirile cu subînțeles dintre fetele mele și cele două Bass nu au trecut neobservate, iar eu nu am putut supraviețui acolo fără câteva pahare de alcool în plus.
    M-am simțit un pic jenată față de tata atunci când i-am spus că voi mai ramâne cu Marc puțin, lăsând să interpreteze mult mai mult decât ar fi trebuit, dar nu a dorit informații suplimentare, așadar ajungerea mea pe drum spre apartamentul domnului Stone, a fost justificată.
    Nu am de gând să mă las pradă dorinței și să mai permit o apropiere fizică între noi, cel puțin nu acum, când gândesc oarecum rațional. Deși totuși, mă simt comfortabil în preajma lui, mă simt ca și cum orice i-aș împărtăși, nu voi fi judecată, nu vreau să-i fac loc în inima mea.
   Mașina se oprește în fața unei bariere, observ cum un paznic iese din încăperea special pusă pentru el acolo, doar ca să salute iar noi trecem rapid pe lângă el, după ce avem drumul liber. Am intrat într-un cartier cu o frumoasă arhitectură a blocurilor, culorile predominante fiind alb și negru, foarte simplu la prima vedere. După cateva curbe, am oprit în fața unuia dintre multele blocuri cu 10 etaje la prima vedere. Marc a coborât rapid iar eu mi-am deschis portiera singura, liniștindu-l pe șofer din insistențele de a-l lăsa pe el să o facă.
    Am simțit temperatura plăcută de afară pe pielea mea și am pornit după Marc. Am luat liftul până la etajul 6. Tot drumul până aici, a fost parcurs în tăcere, continuând până acum. Deja mă gândesc dacă a fost o idee bună să vin aici.
    Iese și se îndreaptă spre prima ușă de pe dreapta, scoate o cheie iar eu aștept în spatele lui să descuie. Am intrat într-un hol lăsat la vedere imediat de luminile pe senzor, banuiesc, expunând stilul minimalist al decorului. Holul nu avea prea multe piese de mobilier, doar o oglindă superbă lipită de perete, de jos până-n tavan și un dulap mediu alb în cealaltă parte. Am scapat de pantofii cu toc, mi-am lăsat geanta pe dulapul de langă mine și am pornit în căutarea bărbatului care a dispărut din raza mea vizuală. Inaintez spre sufrageria incredibil de mare care era legată oarecum cu holul și găsesc o organizare perfectă, toată mobila scliplind. Cine se ocupa de casă, o făcea cum trebuie.
    I-am auzit pașii în încăpere și m-am rasucit spre el. Se schimbase deja într-o pereche de pantaloni negri de trening subțire și un tricou alb, mulat pe bicepsi proeminenți. Era incitant văzându-l și în ipostaza aceasta, aparent vulnerabil și relaxat.

         - Poți face un duș dacă vrei, iar apoi să te schimbi.
    Făcea tot posibilul să fie o gazdă bună. Am simțit în tonul extrem de amabil dar neconvins sută la sută.

         - Vreau doar să mă schimb, te rog.
    Mi-a spus unde este dormitorul și așa am mai putit descoperi puțin din el. Dormitorul său are aceleasi nuanțe de alb, negru și gri, un pat imens în mijloc și două noptiere. Extrem de simplu. Am intrat în dressingul legat de dormitor, care era foarte ordonat, plin cu cămăși perfect aranjate, tricouri împachetate și sertare închise. Prima dată am pus mâna pe un tricou și mi-am dat seama că as fi mult prea expusă în ceva atat de scurt. M-am reorientat spre una dintre cămăși, pe care am îmbracat-o după ce mi-am dezbracat rochia și am pus-o pe pat. Era ca o rochie de-a mea, care era mai structurată și îmbibată cu parfumul lui specific.
    Am ieșit și m-am întors în living, unde l-am găsit pe brunet butonând o telecomandă, căutând o melodie.

- Îți stă bine îmbrăcată așa, îmi spune după ce m-a privit cu coada ochiului, revenind cu ochii pe butoanele telecomenzii.

- După tine, cred că arăt bine oricum.
    Chicotesc, îndreptându-mă spre ușa din sticlă ce dă spre balcon.

Premier amour Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum