Dincolo de viața umană

Rana

Darisa

Iris doarme și Alois se uitã la mine cu o privire de parcã ar vrea sã mã ucidã. De fapt, chiar asta vrea, dar nu are și nici nu o sã aibã nicio șansã.

Mã gândesc sã mã teleportez în Iad și sã vorbesc cu tata, dar îl aud pe Alois vorbindu-mi.

— Singurul motiv pentru care nu te-am rãnit deloc atunci când ai pomenit de pãrinți mei a fost prezența lui Iris. Dar sã nu mai faci asta niciodatã pentru cã a doua oarã nu o sã mã mai abțin și ști bine ce pot face.

Dupã ce își terminã de zis replica, îi apare în mâna dreaptã una dintre cele mai puternice sãbii ale îngerilor. O îndreaptã spre pieptul meu ca semn cã vrea sã mã intimideze. Sabia are mânerul auriu și niște pietre pe ea în formã de diamant.

Sabia pe care el o ține în mânã poate fi deținutã doar de cei mai buni gardieni și totodatã luptãtori. Știu cã Alois a fost cel mai bun gardian al regelui și al reginei îngerilor pânã când a fãcut acea greșealã. Poate rãni și chiar sã ucidã un demon cu ea. Însã eu pot spune cã fac o excepție pentru cã sunt mai puternicã decât orice demon. Dar chiar dacã nu mã poate ucide, tot mã poate rãni grav. De fapt, asta și vreau.

Nu pot arãta teamã. De fapt, mie în general nu mi-e teamã de rãni. Doar dacã aș fi în timpul unui rãzboi, caz în care o ranã gravã m-ar putea slãbi. Dar acum am un plan și chiar vreau sã îl fac sã mã înjunghie cu ea.

Pun degetul arãtãtor pe vârful sabiei și o mut puțin din fața pieptului meu. Îmi va fi greu sã îl fac sã mã înjunghie fãrã sã scot un țipãt care ar putea sã o trezeascã pe Iris.

Mã apropii de el puțin, cât pot și îi rãspund la replicã.

— Nu mã poți ucide, așa cã nu mã intereseazã dacã mã rãnești sau nu fiindcã ador sã vãd sânge curgând, chiar și pe mine și pentru mine durerea nu e o problemã. De ce sã nu pomenesc despre pãrinți tãi? Fratelui tãu i-a fãcut plãcere sã îi omoare. Oricum erau niște fraieri. Plus cã de abia aștept ca Iris sã descopere cã ai mințit-o și sã înceapã sã își piardã încrederea în tine.

Într-un fel am mințit când am spus cã durerea nu e o problemã pentru mine. În situați ca asta mi-ar fi plãcut sã fi fost o masochistã ca fratele meu mai mare, care chiar nu are nicio problemã sã simtã durere. De fapt, asta chiar îi place. Dar îi place mai mult sã provoace altcuiva durere. Dar am cam chiulit de la orele domnului Amon pe vremea când eram la academia demonilor și am lipsit și la ora în care ne-a învãțat cum sã acceptãm durerea și chiar sã ajungem sã ne placã.

— Nu am mințit-o cu nimic, îmi rãspunde.

— Ba minți chiar acum. Ști foarte bine care este adevãrul despre Raimon și Luna. Pãrinții tãi, ca de fapt toți îngeri din Rai, i-au discriminat. Dar Raimon s-a rãzbunat foarte bine atunci când, din cauza lui, ai fãcut greșeala pe care o regreți și acum.

Știu cã nu îi place sã i se aducã aminte de probabil cea mai urâtã experiențã din viața lui. Pot vedea clar pe fața lui cã l-am enervat mai mult decât era acum câteva minute.

Cu mâna stângã mã trage de brațul drept și mã întoarce cu spatele la el. Îmi pune mâna stângã la gurã în timp ce mã lipește de el. Își înfige sabia în abdomenul meu pânã la jumãtatea lamei.

Simt o durere puternicã. Sângele se scurge pe corpul meu.

— Ți-am zis cã dacã o sã mã enervezi mai tare te voi rãni. Sper cã nu o sã țipi, altfel nu voi ezita sã te înjunghii din nou.

Spunând asta își scoate sabia din mine, sângele începând sã îmi curgã și mai mult. Îmi dã drumul și mã lasã sã cad în genuchi, cu mâna la locul rãnit. Vãrs sânge pe podea pentru cã nenorocitul m-a înjunghiat în stomac. O sã am ocazia sã mã rãzbun pentru asta și o voi face cu vârf și îndesat. Dar pânã atunci va trebui sã aștept sã fiu atentã la fiecare detaliu al planului meu pe care am început sã îl pun în practicã.