Dincolo de viața umană

Andrei și Roxana

             Astăzi este ziua în care Roxana va veni la mine.

              Pentru că nu am mai văzut-o de mult timp și urmează și ziua ei de naștere, am decis să îi fac un cadou. Am cumpărat o ramă foto în care am pus o poză cu noi două. Știu că o să i se pară foarte frumos și sentimental.

              Pun rama într-o cutie mică împreună cu niște produse de make-up pe care le-am cumpărat tot pentru ea.

              Sunt în living și aud soneria.

              Las cadoul pe canapea și mă duc să deschid ușa.

              Îi sar în brațe atunci când o văd. Nu mai pot de bucurie.

              O invit la mine în casă unde îi dau cadoul.

               — Mulțumesc! îmi zice zâmbind

               — Îmi place mult. O să o pun la mine în cameră, continuă după ce vede cadoul.

               — Nu e o poză recentă. E o poză veche. Dar având în vedere amintirea legată de ea, am decis să o pun. Am găsit-o în calculator și am decis să o scot la imprimantă.

                Îngerul Roxanei are părul brunet, de aceeași nuanță cu cel al Soriei, doar că al lui e creț. Are niște ochi albaștrii și un zâmbet simpatic. E cu o palmă mai înalt decât mine. Demonul, în schimb, pare să fie exact opusul. Are părul mov și lung până la fund. Arată destul de mișto. Ochii negri ca pasta de pix în ies în evidență datorită machiajului. Rujul e de aceeași culoare cu părul. Ea și îngerul sunt de aceeași înălțime. E îmbrăcată într-o rochie neagră care îi ajunge până la glezne. Poartă niște sandale cu toc destul de subțire și înalt, care sunt de aceeași culoare cu rochia. I se observă oja de culoare albastru închis. Se uită la mine cu o privire serioasă și inexpresivă. Nu îmi dau seama ce e în minte ei sau ce părere are despre mine. Mă rog, de fapt nici nu îmi pasă.

           O invit în camera mea unde ne uităm la un film pe laptop în timp ce mâncăm niște floricele pe care le-am făcut înainte să vină aici.

            Mi-ar plăcea ca părinții mei să îmi facă o sală de cinema în casă ca în serialul Jessye. Poate că o să vorbim despre asta. Ne-am fi uitat pe televizorul cu ecran plat. Dar de pe el nu avem acces la internet. Poate că o să vorbim despre asta.

            Ne-am fi uitat pe televizorul cu ecran plat, dar nu are acces la internet în afară de YouTube.

            După vreo jumătate de oră ne apucă pe amândouă plânsul.

               După film facem tot felul de activități. Mâncăm prânzul gătit de doamna Gabriela care s-a întors astăzi. Mă murdărește cu frișcă pe față, apoi o alerg prin casă cu tubul de frișcă în mână până ajung să o murdăresc și eu. Jucăm tenis în curtea casei. Mă rog, lucruri de prietene.

                 Când revenim înapoi în casă îmi amintesc de faptul că Alois mi-a spus că Roxana are probleme la școală. Să îi spun ceva legat de asta? Când am întrebat-o cum e la școală a zâmbit și mi-a spus că e bine. Oare m-a mințit? Sau poate nu a vrut să mă îngrijoreze. Nici nu am cum să îi spun că știu despre asta. Ea se descurcă fiindcă e mult mai îndrăzneață decât mine.

             — Păi ar trebui să spui cuiva. Dacă vor fi amenințați cu poliția toți, nu se vor mai lua de tine. Și ar trebui să vorbești și cu părinții tăi și cu diriginta. Cât se vor mai lua de tine dacă vei lua măsuri? La un moment dat vor renunța, îmi zice Roxana despre colegii mei.