Au trecut două luni de când am început să mă întâlnesc în diferite locuri cu Bianca și ceilalți prieteni ai noștrii.
Acum sunt acasă și încerc să mă abțin din a fuma o țigară. Nu fumez în casă ca să nu mă prindă doamna Gabriela sau părinții mei. Cât despre haine, mereu le spun că Bianca fumează de față cu mine. Din fericire ne întâlnim în locuri în care nu prea suntem văzuți de nimeni. Cineva m-a văzut intrând în casa Biancăi și le-a spus părinților mei că nu crede că Bianca e o fată cuminte. Ce i-a venit acelei persoane să se bage în viața mea? Nu știu. Dar le-am spus părinților mei că merg la ea acasă ca să o ajut cu lecțiile pentru că este nouă în clasă și nu se descurcă la școală. Din fericire m-au crezut.
Îmi pare rău că nu prea pot să consum alcool pentru că doamna Gabriela le-ar spune a lor mei. Adică beau, dar doar o doză, cât să nu mă îmbăt.
Azi ne întâlnim acasă la Paul.
— Acum câteva luni nici nu te-ai fi uitat la astfel de oameni. Acum stai cu ei, zice Alois.
— Da. Și? Oamenii se schimbă, îi răspund.
Astăzi doamna menajeră are o zi liberă.
Înainte nu aveam nicio problemă în a sta singură acasă. Mă rog, oarecum singură. Dar acum nu îmi mai place asta. Adică va trebui să fac toate treburile. Mă rog, o să îl rog pe domnul șofer să mă ajute.
Ies din cameră și îl văd pe domnul Eric în living.
— Mă poți ajuta la curățarea casei azi? îl întreb
— Îmi pare rău. Dar nu pot. Trebuie să îi duc pe părinții tăi la aeroport și apoi să merg la cumpărături. După ce termin mi-au zis că sunt liber ca să merg la ședința cu părinții la liceul Roxanei.
Nu am mai vorbit de câteva luni cu Roxana. Dar nici nu îmi pasă.
— Bine! O să mă descurc, îi răspund.
— Doar ai mai făcut asta. Ești o fată îndemânatică.
După ce rămân singură îmi dau seama că Alois și Darisa m-ar putea ajuta la treburile casei. De Alois nu sunt sigură, dar de Darisa sunt.
— Da, am să te ajut, îmi spune.
— Eu nu. Fiindcă știu ce vrei să faci după.
— Rezolv eu cu el. Tu du-te și fă curat în dormitorul tău, îmi spune Darisa.
— Bine! spun și urc scările
Nu știu cum va face Darisa să îl facă pe Alois să mă ajute la treburi, dar dacă poate, atunci e bine. În ultimele luni am ascultat-o tot mai mult pe Darisa și acum îmi poate citii și ea gândurile.
Nu am putut găsi nicio soluție ca să îl fac pe Alois să nu li se arate părinților mei la fel cum a făcut după ce m-am născut. Ar fi putut să facă asta și nu a făcut-o. Dar mă bucur pentru asta.
Darisa
— Nu o să te las să o ajuți, îmi zice Alois.
![](https://img.wattpad.com/cover/229525301-288-k255774.jpg)
CITEȘTI
Dincolo de viața umană
FantasyCum te-ai simți dacă la un moment dat ar apărea cineva sau ceva care ți-ar schimba total viața? Iris are o viață cât se poate de normală din punctul ei de vedere. Părinții ei bogați și iubitori îi îndeplinesc toate dorințele pentru că în...