Iubirea nu se schimbă niciodată

IX

Intr-un sfarsit toti murim. Care este rostul? leri te ai nascut. Maine esti in sicriu. Azi? Azi este labirintul dintre ieri şi maine. Cel prin care ai intrat si cel prin care vei iesi. Cat dureaza pana gasesti iesirea? Cat dureaza pana se termina toate momentele astea fara rost? Ei bine iesirea deja o stii.Trebuie doar sa deschizi usa şi sa iesi. Depinde doar de tine cand vei decide sa apesi pe clanta.

Eu am decis sa ies din labirint neapasand clanta, deoarece aveam o alta usa, una cam veche si cu un hol lung, dar merita sa fie observate toate detaliile ce tineau de acelea.

- M-am intors. Cum te simti?
- Nu foarte bine. Tatal tau ar fi stiut exact cum sa trecem peste aceasta situatie. El m-a ajutat si in momentul mortii bunicului tau.
- Putem merge acasa? M-am saturat sa aud doar vorbe despre morti, oricare ar fi ei. Spun eu in timp ce imi acopar capul cu mainile, parca frustrata, dar si infricosata.
- Haide, iubita mea!

Si am mers acasa, unde urma sa recuperez ce am pierdut in aceste zile, mai ales barfele.

In timp ce ma indreptam spre scoala observ langa o vestigioasa zona a orasului o fata imbracata foarte saracacios, parintii nu erau cu ea.

Ma apropii de ea si ce observ? Era Maria.

- Maria? Ce cauti aici? Spun eu rânjind incat sa nu ma vada, dar sa o simt.
- BLESTEMATO! TE OMOR! Si sare la gatul meu. Reusesc sa o dau de pe mine si ii spun.
- Meriti! Cum v-ati batut joc de Iustin, si-a batut si soarta joc de voi. Si inchid subiectul.

Ajung la scoala unde o vad pe Bianca foarte suparata:
- Nu imi zi ca si tu esti suparata!
- De ce sa nu fiu? Apropo, condoleante!
- Mersi... Pai?
- Urmeaza ca parintii mei sa ma mute din oras, sa ma duca la bunici la tara, cam la 300 de kilometrii departare. O sa imi pierd toate amintirile! Dar si pe voi...
- Si eu am crezut la fel. Ce e drept, cei pe care ii consideram prieteni s-au dovedit a nu ma mai contacta. Doar o fata mi-a dat un mesaj, multumindu-mi ca i-am lasat crush-ul liber.
- E trist.
- Stiu. De asta vreau sa stai cu fruntea sus si sa nu uiti nimic din ceea ce ai petrecut.
- Mersi de sfat, Laura! Cred ca tu ai fost singura care m-a ajutat foarte mult in timpul sederii mele aici. Iti multumesc!
- Oricand! Prietenul la nevoie se cunoaste.

Plec eu de acolo si o observ pe Ioana. Nu am mai vorbit cu ea intre patru ochi de la incident:
- Ioana?
- Laura? Ai auzit si tu? Cum sa nu auzi! Ai fost doar la bal!
- Stiu. Imi pare bine sa te cunosc, Ioana Dumitrache!
- Ti-as zice acum cateva, dar nu am chef.
- Bine ca nu ai chef. Te-a cautat cumva?
- Nu, dar as vrea eu... Si isi pune mainile repede la gura.
- Ce ai spus?
- Nimic!
- Crezi ca sunt proasta?
- Da!
- He, he, HE!
- Ai ceva?
- Am mai multe pe cap decat ti-ai imagina.
- Ce ai zice sa ne relaxam? Dupa ce iesi de la redactie iesim ca fetele?
- Azi am liber. A trebuit sa plece Laur intr-o calatorie de afaceri spre a gasi noi sponsori sau ceva de genu, si nu lucreaza nimeni.
- Aha... Atunci, dupa scoala?
- Da. Te anunt eu ora si locul, ok?
- Oki!
- Bine. Hai la ore ca iar intarziem!

Ajung acasa. Mama sta la bucatarie in fata mesei cu niste hartii in mana.

- Laura, ai venit?
- Da, mama! De ce?
- Vino putin! Citeste foile astea. Si mi-le intinde.

Pe o foaie scria mare si ingrosat:"Testamentul raposatului Mircea Stoica", iar pe alta "Casa de Asigurari - Asigurari de Viata".

- Ce sunt cu astea?
- Taica-tu ti-a lasat toata averea, iar banii din asigurarea de viata iti raman tot tie, voiam sa te intreb daca tu ai trimis ceva la Casa de Asigurari ca sa trimita foaia asta!
- Nu! Abia mi-am revenit din soc si tu crezi ca as vrea sa ii iau averea? Chiar asa ma crezi?
- Dar...

Si am plecat sa ma intalnesc cu Ioana. Din plictiseala mergem la o loterie si punem cate un bilet la 6/49.

Ma gandeam la ziar si la faptul ca s-ar adeveri, de aceea ma gandeam ca ar trebui sa il distrug si sa ma mut din oras odata ce termin liceul.

Ajung acasa, iar mama nu mai era. Nu imi facusem griji, ma gandeam ca este la munca, doar ca s-a dovedit ca nu e asa.

Au trecut doua zile de cand am pus biletele si de cand a dispărut mama. Am dat-o la politie ca fiind disparuta si au urmat cautari. Intr-adevar a castigat Ioana la loterie, chiar premiul cel mare, nu era foarte mare, mai exact 10.000 de euro, totusi nu era nici mic. Incepeam sa cred iarasi ca ziarul chiar nu e doar o coincidenta.

Dintr-o data aud bataie la usa:
- Buna ziua! Am gasit-o pe mama dumneavoastra! Se afla aproape de granita, intr-un satuc. Nu vrea sa spuna ce cauta acolo, poate o convingenti sa spuna, trebuie sa scriem in rezultatul cazului.
- Va multumesc din suflet! Si le spun ca ii voi anunta personal in caz ca aflu.

- Iarta-ma! Am crezut ca te-ai suparat pe mine. Eram la sora mea, daca erai curioasa.
- Cum sa ma supar? Nu! Am avut o rabufnire de moment.
- Nu te stiam asa, Laura. Cred ca acest loc te-a facut sa te degradezi. As vrea sa ne mutam!
- Nu, mama! Va fi greu sa iti gasesti alt loc de munca si alte lucruri! Mai ales eu alt iubit si alti prieteni!
- Bine... Dar doar pentru moment, bine?
- Mai vedem! Si o iau pe sus, imbratisandu-o strans.