XIV

0 0 0
                                    

In timp ce eram la Stoica acasa, am primit un mesaj de la tata:"Daca nu mai esti suparata pe noi, poate vrei sa iti cunosti fratele. Ajunge maine dimineata aici."

- Ma scuzi...
- Elena.
- Elena. Tu ai avut vreun copil cu tata in timpul casniciei?
- Ma gandeam ca vrei intreba... Da, am avut, un baiat. Si ofteaza.
- Nu am vrut sa te supar!
- Nu ma superi, dar, fratele tau, are probleme.
- Ce fel?
- E suspect de crima. A fost dus la o scoala de reabilitare disciplinara. El... s-a nascut cu mici probleme cu stresul. De aceea nu am vrut sa ii spunem cele intamplate.
- Deci... el nu stie ca sunt sora lui?
- El nici nu stie ca are o sora! Are in jur de 30 de ani, 29 sau 30. Adica, el stia ca am fost gravida, si am fost, doar ca am pierdut copilul. A aflat asta si a înnebunit datorita stresului, a fost dus la ospiciu pentru 10 ani, apoi readus sa termine scoala de reabilitare.
- Aha... Adica el nu stie ca Maria a murit?
- Nu stie. A aflat totusi ca o am pe Maria... Vezi tu, Maria, era adoptata. A murit fara sa stie lucrul asta.
- Si el stie ca?
- Nu. El stie ca este a noastra. Stie ca am mai ramas insarcinata o data. De aceea vreau sa te comporti ca Maria in cazul in care te duci.
- Voi incerc... De fapt, el nu stie ce fel de comportament avea!
- Dar isi va da seama! Esti mai calma ca mine.
- Va multumesc!
- Cu placere! Sincer, parca semeni cu ea. Ma inteleg perfect cu tine.
- Si eu simt o atractie fata de dumneavoastra! Pacat ca nu sunteti mama mea...
- Dar pot fi.
- Buna gluma! Si plec avand un zambet pe fata.

Ajung acasa la Anghel si, cum intru pe usa, vad o persoana inalta, 1.80 minim, culturist, dar parca ciufulit.

- Buna! Tu trebuie sa fii Maria! Spuse el cu o voce groasa, imbratisandu-ma strans.
- Buna! Da, sunt Maria! Tu?
- Eu? Nu stii cine sunt?
- Cel putin nu imi dau seama...
- Sunt Laurentiu, fratele tau mai mare.
- Imi pare bine sa te cunosc! Te servesc cu ceva?
- Nu, mersi. Mama unde este? Am cautat-o prin toata casa, iar tata a zis ca e aici.
- A plecat de curand! Se va intoarce!
- Ma duc in camera mea atunci!

Se pare ca nu e chiar nebun, dar cine stie. O sun pe Elena si ii spun sa vina repede acasa, deoarece intreaba Laurentiu de ea. Merg si la Angheli si le spun ca nu i-am iertat, dar tot ce fac, fac pentru Elena. Pe ei nu i-a interesat, dar nici pe mine nu ma interesează reactia lor.

- Am venit Lau! Striga Elena pe hol.
- Mami! Si o strange in brate, plangand.
- Ce mare te-ai facut, puiul mamei!
- Ce cauta asta aici? Intreaba tata.
- M-am intors din oras, dragule! Si ii face semn sa taca.
- Ba nu! Tu m-ai inselat, si eu, dar asta e! Am zis ca nu mai avem ce discuta!

Vine si mama biologica, dar ea incepe sa ma strige cu numele de Laura.

- Maria, de ce te striga asa?
- Iti spun eu, dragule! Incepuse cu sarcasm Angela. T***a asta de fata este fiica mea, Laura. Maria a murit intr-un "accident" provocat de ea.
- Angela, taci! Spuse Elena.
- Nu! Tu de fapt, nu ai nicio sora, vie!
- Adica? Ea a omorat-o? Si se intoarce cu ochii plini de furie spre mine.
- Bingo!
- O OMOR!

Si sare in gatul meu, apoi mi-am pierdut constiinta si am lesinat. Am aflat mai tarziu ca el m-a batut cu pumni si picioare timp de vreo 10 minute, eram sa mor. Au reusit Elena si Ioana sa ne desparta, iar Laurentiu a promis ca voi muri in mainile lui, asa ca incep sa ma gandesc sa il duc intr-un sanatoriu.

Caut numarul unui spital pentru boli mintale pe internet, sun, si ramane sa il ademenesc acolo, dar cum? STIU!

- Laurentiu! Vrei sa ma omori?
- CINE E? Semn ca nu era obisnuit cu glasul meu.
- Vino si vezi!

Ma urc in masina, vine si el dupa mine alaturi de un sofer, si mergem spre o vale din apropierea spitalului.

- Vino spre mine!
- TE OMOR!

Si sare cu mainile in gatul meu, dar Ioana, ascunsa intr-un tufis, i-a administrat un calmant si a adormit.

Il duc la spital si il internez, dar le spun celor de la spital sa faca tot ce le sta in putere sa nu afle nicio informatie noua despre noi, si ca, desigur, ii plateste mama lui spitalizarea.

Intre timp, primesc un mesaj de la Iustin. Cum ca e la spital, in sectia de urgente.

- IUSTIN! CE AI PATIT? Tip ingrijorata.
- Am lesinat dintr-o data.
- Ti-am zis sa lasi fumatul!
- Nu e din vina lor! Iar medicul, care tocmai intra pe usa, zice:

- Ba da. Ai fost diagnosticat cu cancer, faza terminala. Degeaba faci citostatice sau ceva tratament, ca mori.
- Glumiti, NU?
- Nu! Uite-i plamanul! E afumat! De cand fumezi?
- Sa fie vreo 3 sau 4 ani.
- E clar... Alcool?
- Rar, foarte rar, un pahar de bere, rar vin sau sampanie, la doua-trei luni.
- Aha... Noi va putem tine in continuare, dar nu are rost.
- Bine ca mi-ati spus, asa o sa am... cat timp ca sa ma impac cu ideea?
- In jur de sase-sapte luni.

Si deodata am inceput sa vomit. Medicul a vrut sa imi faca un test de sarcina, am refuzat, dar l-a facut oricum.

- Domnisoara...?
- Laura Stanciu.
- Laura... Felicitari! Sunteti gravida!
- POFTIM? Intreb si eu si Iustin simultan.
- Ce ati auzit! Sunteti deja in luna a treia.
- Si tu ai spus ca... Lasa!
- Eu stiam ca am facut ce trebuia, dar se pare ca nu a fost de ajuns.
- Deci... Il cresteti sau il scoatem?
- BA BOULE! DA MAI TACATI FLEANCA AIA IN *#$%@ MA-TII! SI IN *&#*%& &#*% &#&%*#$ SI IN *#&$ #*%& #*#&!
- Am inteles! Si iese din salon.
- Imi pare rau ca mor si nu o sa il vad!
- TE OMOR DACA MORI!
- Buna gluma, si adoarme deoarece a avut pus un calmant in perfuzie.

Eu plec din spital, dar ii scriu un biletel in care i-am spus ca ma voi intoarce curand.

Prima data i-am spus Ioanei, care era fericita la inceput, dar cand a aflat despre Iustin, a inceput sa planga. Am vrut sa ii spun si Elenei, dar m-am gandit ca ar fi bine sa merg la spital, sa ii fiu alaturi in ultimele lui zile, iar Ioana sa o anunte.

Iubirea nu se schimbă niciodatăUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum