XV

0 0 0

de pixnompix

de pixnompix

Au trecut sase luni de atunci, deja stia toata scoala faptul ca eram gravida. Singurele persoane care nu stiau erau Adrian si Angela Anghel, parintii mei biologici.

- Cum se simte baiatul nostru? Intrebase Iustin.
- Cred ca se simte cam singur, abia asteapta sa iasa!
- Da... Imi pare rau ca te las asa.
- Ce vrei sa spui?
- Eu mor curand, Laura. Sper doar sa treci peste mine si sa iti refaci viata, pentru copilul nostru.
- AH...!
- CE AI PATIT? Strigase Iustin.
- CRED CA VREA SA SE NASCA...!

In acel moment intra un medic in salon, ma ia si ma duce in maternitate, bagandu-ma urgent in sala. Dupa cateva ore si dupa mult chin, nasc un baietel sanatos tun.

- Puteti sa il duceti sa il vada si ta-su?
- Desigur. E pe hol?
- Nu. E in salonul 23, la etajul 1.
- Tinand cont ca este sanatos, il putem duce, dar doar pentru cateva momente, nu mult!
- Bine!

Duc copilul si vad deodata asistentele fugind pe hol:
- Ce s-a intamplat?
- Nimic important! Pacientul din salonul 23 moare, dar nu te-ar interesa!
- BA DA! E TATAL COPILULUI MEU!
- Va cer scuze atunci! Condoleante!

Si adorm. Cand ma trezesc o vad pe Ioana langa mine.

- A murit?
- Da...
- Copilul?
- Asteapta sa fie externat. Deci? Cum il vei numi?
- Stai putin! Ta-su cum a reactionat cand a vazut copilul?
- A zis astfel, citez:"Mi-am indeplinit un vis, mai aveam unul, dar nu mai am timp." Si a murit dupa aceea.
- Aha...
- Deci?
- Cred ca ii voi pune numele tatalui sau, Iustin.
- Pe numele tau?
- Pe numele tau de familie, Iustin Stanciu. Macar atat sa fac si eu.
- Nu e nevoie! Poti sa il lasi pe Stoica, sau pe Anghel.
- Eu nu mai apartin acelor familii. Si adorm iar.

Draga Iustin,

Nu imi vine sa cred ca a trecut un an de cand ai murit. M-am gandit tot timpul la tine. Copilul e bine, rosu in obraz, ca aceste flori, pe care din pacate le pun pe mormantul tau, in loc de o vaza in casa noastra. M-am casatorit pana la urma cu un Avocat, dar mereu voi fi cu gandul la tine.

Cu dragoste,
Laura

- LAURA! Striga Angela prin telefon.
- CE VREI SI DE CE URLI?
- VINO PANA AFARA! VA STRIG DE ATAT TIMP! VREAU SA IMI VAD GINERELE!

Cobor eu jos, ii deschid, iar dintr-o data lesin. Cand ma trezesc, vad prapastia in care a murit Maria acum mult timp.

- CE AI, NEBUNO?
- VREAU SA AI O DISCUTIE CU SFANTUL PETRU! Si o vad cum vrea sa imi dea cu o tigaie in cap.
- ESTI NEBUNA?
- DA CHIAR! NU TE OMOR EU CU TIGAIA ASTA! MAI BINE CU ASTA! Si scoate o ditamai pusca din masina.
- Ce vrei sa faci cu pusca?
- VREAU SA TE RASPLATESC PENTRU TOT CE MI-AI FACUT!
- CE TI-AM FACUT?
- M-AI IGNORAT!
- Acum cativa ani, am venit aici amandoua cu gandul sa fim o familie, tu lucrai mult ca sa ma intretii, iar acum vrei sa ma omori? Eram cele mai bune prietene! Cu tine, chiar ma gandeam ca aveam o sora!
- Pentru plansete, apasati unu.
- Fa ce vrei! Mai ales daca vrei sa iti lasi nepotul orfan de mama, ca de tata e!
- Ce nepot? CE NEPOT?
- Eu am un copil cu Iustin de un an! Il cresc cu ginerele tau!
- CE AI ZIS??? TE OMOR! Si pozitioneaza pusca.
- O sa platesti! Si ma impusca.

*Laura lesină si ajunge la spital in coma, se trezeste dupa cateva zile.*

- Ai vrut sa ma omori?
- Am vrut sa te vad suferind. Daca voiam sa mori, te omoram in timp ce erai in coma, dar nu. Am asteptat sa te trezesti!

*Zicand asta, ii deconecteaza Laurei furtunul de oxigen, iar ea moare incet, datorita lipsei de oxigen. Ioana vine dupa in salon si vede intinsa un cearșaf peste patul Laurei, ridica cearsaful si o vede, alba si rece. Anunta o asistenta, iar aceasta cheamă un medic care ii constata decesul.*