Iubirea nu se schimbă niciodată

XVI

- Buna Ioana!
- Buna Vlad! Cu ce ocazie pe aici?
- Uite, Laura a murit, iar eu ma voi recasatori, m-am gandit sa dau copilul spre adoptie, dar am vrut sa ma sfatuiesc cu tine...
- CE??? SA IL BAGI SPRE ADOPTIE? LASA CA IL CRESC EU CU VALENTIN! CHIAR DACA AMANDOI ABIA AM TERMINAT LICEUL, NE GASIM NOI CEVA! DA COPILUL INCOACE!
- Mersi Ioana! Deci... ne mai vedem. Si pleaca.

*Dupa 13 ani*

- Buna, Petronela! Ce faci?
- Buna, Marius! Bine, dar nu prea...
- De ce?
- Nepotul meu, Iustin, tocmai implineste 14 ani, mi-se pare ciudat, mai ales ca nu seamana nici cu Ioana, nici cu unchiu'.
- Aha...
- Legat de asta, vrei sa vii si tu? Mi-ar face placere sa am cu cine discuta pe acolo. O sa fie doar copii mici, si mie nu imi prea plac.
- Ok, vin! Sa o anunt pe mama!
- Baiatul mamei! Bine! Imi dai un mesaj! Si pleaca.

Dupa scoala merg la mama si o anunt ca merg la Petronela acasa. Ea stia cine este si imi ureaza noroc, ca sa ii aduc nepoti.

Ajung acasa la ea si o vad in fata usii pe Ioana, mama sarbatoritului.

- Buna, Marius! De cand nu te-am mai vazut!
- Sarut-mana! Ne cunoastem?
- Nu ma mai tii minte? Erai mic, probabil de asta. Eram o prietena buna a mamei tale.
- Aha... Petronela unde este?
- In casa... Dar stai putin! Vreau sa iti spun ceva...
- Va rog!
- Iustin, of ce greu imi este!
- Ce e cu el?
- Dupa cum ai observat, nu seamana cu mine, ci cu ei. Si imi arata o poza cu doi tineri, alaturi de mama si de ea.
- Cine sunt?
- Adevaratii parinti ai lui Iustin, Laura si Iustin. Laura...
- Da?
- Era sora ta vitrega! A murit cand aveai tu 5 sau 6 ani. La fel si Iustin, iubitul ei.
- Ce au patit?
- El a avut cancer, fuma des. Iar ea a fost omorata.
- Saraca! De cine?
- Curios esti mai! De catre una, Angela Stoica, mama ei biologica.
- Parca o cunosc de undeva...
- E prietena voastra de familie.
-...
- Iar, continua ea, copilul mi-a fost dat de catre ta-su adoptiv, un avocat pe nume Vlad, nu ii mai stiu numele de familie, dar e irelevant.
- Uau! Am ramas...
- Socat?
- Da.
- Si eu. Cand a murit ea, parca nu stiam ce sa mai fac, am ramas fara un sprijin, eu innebunisem, iar ea ma salvase.
- Multumesc!
- Te-am răpit cam mult, dute la Petronela! Doar, te rog, sa nu ii spui lui Iustin nimic! Daca ii spui, te duci langa sor-ta!
- Glumiti, nu?
- Ti-se pare ca glumesc?

Dupa petrecere am plecat acasa, unde am luat pusca de vanatoare a lui tata, Dumnezeu sa-l ierte, si le-am facut o vizita prietenilor noștri de familie.

- Ce faci, Marius? Ce baiat mare te-ai facut! Se mirase Angela.
- Bine. Sunteti pregatiti?
- Pentru ce?
- Pentru o noua casa.
- Adica? Nu inteleg.
- E una foarte racoroasa, cam la doi metri sub pamant, in cimitir.
- Stai putin, nu inteleg! De ce?
- Mi-ai omorat sora! DE ACEEA! Si ii pun pusca la cap.
- Ce faci cu nevasta-mea? Zise calm Adrian Anghel.
- Ii zbor creierii! Urmezi tu! *poc* *sunet de cadavru cazand pe jos*
- Ce ai facut, psihopatule?
- Te-am scapat de o criminala! Somn usor! *poc* *alt cadavru cazand pe jos*

Dupa ce i-am omorat, m-am decis sa ma predau la politie, dar inainte de asta i-am scris Ioanei:"S-a facut dreptate." Cand a aflat mama, a facut infarct si a decedat.

*dupa multi ani*

- Draga Iustin! Spun cu ultima vlaga.
- Da, mama! Sunt aici!
- Bine! Vreau sa iti spun *tuse* adevarul.
- Ce adevar?
- Dragul meu, nu esti fiul meu!
- Adica, tata? Ce zice bunica? Intreaba nepoata Laurei, pe care o cheama tot Laura, nume ales de mine.
- Tatal tau a fost al altcuiva. Si ii spun toata povestea, de la cum ne-am cunoscut, la ziar, la Iustin, la moartea Laurei si pana la moartea celor doi soti Anghel.
- Uau! Deci... Unde e mama?
- In cimitir este un copac in forma de inima, plantat de mine, acolo sunt mormintele lor.

Iar Ioana isi da ultima suflare, iar pe fundal rasuna lacrimile de tristete ale copiilor lor, ale lui Iustin si a celorlalti.

- Eu ma duc la mama si la tata, revin.
- Bine, Iustin!

Merg spre cimitir, gasesc copacul, si vad scris, pe niste bucati de piatra gravate de ani de zile, urmatoarele: "Aici odihnesc robii lui Dumnezeu: Iustin Constantin si Laura Stoica", iar sub fotografiile lor: "Iubirea nu se schimba niciodata. Ea va dainui etern, si dincolo de moarte. "

Mai petrec un timp acolo, caut si celelalte morminte, le gasesc, apoi după un timp, plec spre casa, unde voi pregati cele necesare inmormantarii mamei adoptive Ioana Dumitrache langa sotul ei de o viata, Valentin Dumittache, tatal meu adoptiv.

Iar acum, printre niste ruine, unde era inainte o editura si o redactie, se afla pe o masa putrezita o bucata de hartie pe care scrie mare: "Ziarul Vremii", iar acolo apar Laura si Iustin, imbratisati, alaturi de stirea: "Celebra actrita Ioana Dumitrache, moare la varsta de 72 de ani, datorita unei boli mai vechi. Regrete eterne!", asteptand urmatoarele persoane care il vor deschide si vor citi istoria unei iubiri care nu s-a sfarsit, nici dupa moarte.