Domnul Chan Lee a rămas la fel. La fel de zâmbitor și sigur pe el. Recunosc că arată bine.. dar nu simt atracția față de el. Niciodată nu o voi simți.
Pentru că inima mea este deja îndrăgostită de cineva și nu ar da înapoi pentru nimic în lume.
Niciodată!
— Rosen! Arăți mai bine față de data trecută, îmi zice el, cu zâmbetul pe buze, apoi se uită în calculator concentrat.
— Probabil, șoptesc, jucându-mă cu degetele în poală.
O aud pe mama cum înghite în sec și mă atinge pe umăr îngrijorată. Ne privim preț de câteva secunde, fără să ne vorbim, apoi îl privim amândouă pe domnul Lee care începu să-mi vorbească serios.
— De ce continui să mergi la liceu, Rosen?
Tonul său sună atât de rău încât mă blochez preț de câteva secunde. Ce aș putea spune? Că merg la liceu pentru tine? Nu... în niciun caz!
— Păi... este ultimul an și nu vreau să petrec singură în casă, mă trezesc vorbind cu vocea tremurând și răgușită din senin. Îmi simt gâtul atât de uscat încât aș bea încontinuu lichide.
Domnul Lee oftează, de parcă nu voia să spun asta, apoi îmi zice, pe un ton jos, că s-a terminat.
Îl privesc neînțelegând ce vrea sa spună cu asta și îmi țin respirația.
Nu! Nici să nu aud așa ceva! Nu!

CITEȘTI
𝑅𝑜𝓈𝑒𝓃... [✔]
Short Story𝐟𝐢𝐧𝐚𝐥𝐢𝐳𝐚𝐭 ✨ Proză scurtă | GxG ♡ 𝘌ș𝘵𝘪 𝘢𝘵â𝘵 𝘥𝘦 𝘧𝘳𝘶𝘮𝘰𝘢𝘴ă î𝘯𝘤â𝘵 𝘧𝘪𝘦𝘤𝘢𝘳𝘦 𝘰𝘳ă 𝘱𝘦𝘵𝘳𝘦𝘤𝘶𝘵ă 𝘤𝘶 𝘵𝘪𝘯𝘦 𝘦𝘳𝘢 𝘶𝘯 𝘮𝘦𝘥𝘪𝘤𝘢𝘮𝘦𝘯𝘵 𝘥𝘢𝘵 𝘥𝘦 𝘭𝘢 𝘥𝘶𝘮𝘯𝘦𝘻𝘦𝘶. 𝘛𝘶.. 𝘵𝘶 𝘮ă ț𝘪𝘪 î𝘯 𝘷𝘪𝘢ță. 𝘛𝘶...