𝑅𝑜𝓈𝑒𝓃... [✔]

✦ douăzeci

— Nu vreau să te obosesc prea mult, spui ridicându-te în picioare. Voi veni și mâine la tine, bine? continui să spui și zâmbesc slab în colțul gurii.

— Nu e nevoie, dumneavoastră aveți treabă...

Îți dai ochii peste cap, oftând.

— Te rog, spune-mi doar Myung și vorbește-mi normal. Și normal că voi veni și mâine la tine!

Te apleci din nou, lăsând un sărut pe fruntea mea iar eu rămân stână de piatră.

Buzele tale... fruntea mea... inima mea care bate foarte rapid și zâmbetul tău pe care îl ai când mă privești și părăsești camera mea.. toate astea îmi cauzează o greață insuportabilă.

Agitația pe care o am în mine nu face decât să agreseze situația și să vreau să dispar definitiv.

Minji apare imediat în cameră, dându-mi un lighean unde vomit de câteva ori. Toata mâncarea este acum vomitată. Oftez când mă șterg și las capul pe pernă.

— Se pare că nici acum nu ai învățat să-ți stăpânești emoțiile, spune Minji și ieși din cameră cu ligheanul.

Da.. Se pare că nu-mi pot stăpânii emoțiile care le am din cauza ta, Myung-Hee.