𝑅𝑜𝓈𝑒𝓃... [✔]

✦ douăzeci și șase

— Mă bucur că nu ai renunțat.. spui.

Minji a plecat din salon imediat ce ai intrat tu în salon, spunând ca se duce să cumpere o cafea. Tu te-ai așezat lângă mine în pat și, aș minți dacă nu aș spune că sunt într-o stare de șoc. Tu observi asta, așa că râzi.

— Pentru că dacă tu ai păți ceva, toată lumea mea s-ar distruge, vorbești, iar buzele tale pe care le iubesc atât de mult, dar pe care nu le-am putut atinge niciodată, sunt aproape de buzele mele.

— Myung... e greșit, spun, dar totodată îmi umezesc buzele. Tu le privești câteva secunde, apoi facem contact vizual.

— Nu mai ești eleva mea, spui, așezându-ți o mână pe obrazul meu. Iar dacă vei spune că dacă te sărut acum e greșit, nu-mi pasă. Știi de ce?

Eu dezaprob din cap fără să vorbesc.

— Pentru că te-am observat din prima zi. Și... știu privirile tale pe ascuns... știu totul, Kim Rosen. Știu că mă placi...

Sunt total vrăjită de vocea ta. De tine. De atingerea ta. Tu ești om sau înger? Spune-mi cine ești tu cu adevărat. M-ai observat de la început? Atunci de ce nu am observat asta?

— Acum... vreau să te sărut... șoptești, iar buzele tale aproape se ating cu ale mele. Este real totul?

Inima mea va ieși din piept de fericire. Cum e posibil așa ceva? Chiar mă iubești?

— Fă-o.., șoptesc la rândul meu și nu mai apuc să spun și altceva, căci mă tragi într-un sărut dorit. Un sărut flămând, dar totodată lent. Cum ar trebui să descriu sentimentul pe care îl simt acum?

Te am. Tu ești aici. Eu nu mai sunt eleva ta și tocmai ne sărutăm. Este... frumos. Un vis frumos.