Ascunde-mă de mine - Vol II

Capitolul 13

— Blake, întoarce-te la mine. Am nevoie de tine, iubitule.

Glasul ei distrus mă cutremură. Încerc să deschid ochii, dar greutatea ce o simt pe pleoape mă împiedică. Mă simt amorțit. Anesteziat.
Corpul mi se înfioară că încep să ii simt atingerea. Pielea ei fină îmi mângâie obrazul, iar o fierbințeala mi se prelinge pe buze.

Vreau să o simt. Vreau să o văd. Dar totul devine din ce in ce mai îndepărtat. Glasul ei. Atingerea ei. Parfumul ei. Toate se risipesc.

Reușesc să deschid ochii și mă trezesc singur în întuneric. A fost un vis.
Un vis atât de real.
Inima îmi bate cu putere. Îmi frec ochii cu dosul palmei și realizez că am lacrimi.
Trebuie să îmi revin.
Mă ridic in capul oaselor și stau în transa câteva minute.
Îmi ating buzele cu degetul, parca simțind încă sărutul ei.

Încă puțin.
Mai ai răbdare încă puțin.

Iau telefonul de pe noptiera și îl aprind. Este șase dimineața. Nu cred că am apucat să dorm mai mult de două ore în noaptea asta.
M-am tot agitat, gândindu-mă la planul nostru de azi.
Dacă totul va merge așa cum ne-am propus, pana la sfârșitul weekendului, Edaline ar trebui să cedeze.

Deși pare o nebunie, cred că doar așa o voi face să își reamintească de mine cu adevărat. Doar așa ii voi trezi sentimentele ce pare că le-ar fi îngropat adânc.

Fac un duș rapid și trag niște haine sport pe mine. Cobor molesit pe scări spre living. Am nevoie de o cafea.
Când sunt în tocul ușii de la bucatarie, o observ pe Lara, sorbind dintr-o cană.
Îmi plimb ochii de jur-împrejur, dar nici urmă de Nicklas. Probabil încă doarme.

— 'Neața, glasul ei șoptit îmi atrage atenția. Nici tu nu mai ai somn? zâmbește timid spre mine. Am făcut cafea, se ridică și îmi umple și mie o cană.

Mă întind spre ea și iau loc pe un scaun.

— Mulțumesc, aveam nevoie, zâmbesc strâmb cu nasul in cană.

Lichidul fierbinte îmi dezmorțește simțurile și aproape că rad cât de bine îmi face.

— Oare este greșit ce facem? îi surprind îngrijorarea pe chip.

Nu înțeleg întrebarea așa că dau din cap in semn de confuzie.

— Cu Eda. Cred că o să ne omoare pe mine și pe Nick, când se va întoarce, rade, dar rasul pare unul retinut.

— Nu îți face griji. Pot lua toată vina asupra mea, zâmbesc cald și încerc să îi alung îndoiala. Dacă cineva va trebui să moara la sfârșitul planului nostru, eu voi fi acela.

Răspunsul meu o face să râdă puternic. Zâmbesc si eu. Încăperea răspuns cu ecourile glasului ei vesel.

— Tu de ce ești treaza? o întreb.

— Sarcina este de vină. Mă trezesc în fiecare dimineața la patru și nu mai pot dormi, oftează parca exasperată.

Continuam să ne bem cafeaua în liniște câteva minute, fiecare scufundat în propriile gânduri.

— În legatură cu banii furați, mă distrage vocea ei din nou, ce s-a întâmplat? S-a terminat investigația?

Abia acum mi-am amintit că lăsasem sarcina asta în așteptare. Investigatorul privat ce avea să deslușească misterul banilor dispăruți din conturile noastre, avea să înceapă ancheta de luni, dar nu am mai luat legătura cu el. Trebuie să îmi reamintesc să ii trimit un email in legătura cu detaliile pentru a începe în lipsa mea.

— Mai durează, ii răspund sec. Nu te stresa cu asta. Avem altele pe cap acum, îi zâmbesc cu subînțeles.

Între timp, își face apariția și Nicklas în spatele nostru. Lara se ridica încet de pe scaun și îl întâmpina cu un sărut, iar eu îmi întorc privirea. Nu sunt un mare fan al tandreturilor lor.