Ascunde-mă de mine - Vol II

Capitolul 29

O împing afara și închid ușa după noi. Mirosul ei de vanilie si ceapa îmi provoacă greață. Trebuie sa scap de ea imediat. Ce Dumnezeu face aici, in Londra?

— Ce cauți aici? mă răstesc, dar șoptind.

Edaline nu trebuie sa o vadă!

— Iubitule! Te-am căutat atât de mult! glasul ei pițigăiat răsuna pe veranda casei. Mi-a fost dor de tine, dă să se arunce în brațele mele, dar o resping.

— Am întrebat ce cauți aici? devin iritat. Trebuie să dispari!

— Blake! se răstește spre mine. Am zburat pana aici ca sa te comporți așa? Nu pot să cred! Am crezut că îți voi face o surpriza, se încrunta și pare ca este gata sa renunțe.

— Ei bine, te-ai înșelat. Înțelege că trebuie sa mă lași in pace! Ce a fost între noi, nu a însemnat nimic. Absolut nimic!

Dau să mă intorc în casa, dar nu apuc. Edaline sta în spatele meu, holbându-se la noi foarte îngrijorată. Nu pot să îmi citesc ce este acum in mintea ei, dar orice ar fi, știu că nu este ceva bun.

— Cine este? mă întreabă cu un glas tremurat.

— Iubitule! se aude acum vocea pițigăiată. Cine este asta?

— Edaline, iubito, intra înăuntru, vin si eu imediat si discutam.

— Iubitule? repeta cuvântul Edaline. De ce îți spune iubitule?

— Nu este nimic serios, crede-mă! Te rog. Ai încredere in mine de data asta. Vin imediat.

O implor din priviri să mă asculte, dar nu se mișca din loc. Continua sa se holbeze spre tipa din dreapta mea.

— Eu sunt Candy, dragă. Ai face bine să dispari de lângă bărbatul meu în secunda asta!

Nu am lovit in viața mea o femeie, dar in clipa asta sunt pe punctul de a o face.

— Candy, dispari! zbier spre ea cu toată ura de care sunt capabil. Ti-am zis si atunci, îți zic si acum, între noi nu exista nimic. Ai fost o aventura la beție! Cea mai regretabila aventura si nimic mai mult. Nu îți mai face speranțe!

Edaline suspina in spatele meu si nici nu e nevoie sa ma întorc sa văd ca plânge. Știu ca asta este o lovitura pe care nu merita sa o primească. Dar m-am obișnuit deja să accept căile întortocheate ale vieții. Sper doar ca ceea ce a auzit acum să nu o îndepărteze mai mult decât as fi capabil sa îndur.

Durerea de cap pe care o simt ma lasă cu greu sa ma concentrez. Văd din ce in ce mai încețoșat totul, iar urechile îmi zvacnesc. Inima îmi bate in ritm accelerat, iar brațele încep să mi se îngreuneze.

— Nu o să plec. Nu renunț la tine! Te iubesc, cu fiecare cuvânt sunt mai aproape sa izbucnesc.

— Candy, o să iasă urat! Dispari!

— Vreau să aud ce are de spus, ma întrerupe Edaline.

— Cine se crede asta să mă tragă pe mine la răspundere? țipă pe tonul ei pițigăiat.

— Am spus doar că vreau sa aud ce ai de spus. De ce ești aici.

Doamne mă simt ca intru război, iar eu iau locul scutului.

— Pentru că îl iubesc! El este bărbatul meu, așa ca ai face bine să dispari de aici! Nu pot să cred cât tupeu ai să te încurci cu un bărbat luat.

— Candy! Măsoară-ți cuvintele. Nu sunt al tău si nici nu am fost vreodată! tip spre ea, dar nici măcar nu tresare.

Încep să mă întreb dacă femeii asteia ii funcționează vreun neuron sau este prăjită cu totul.

— Blake, eu o sa plec, îmi întorc privirea spre Edaline când o aud spunându-mi asta.

O ignor complet pe Candy si încep să alerg spre Edaline care se întoarce spre dormitor să își strângă lucrurile.

— Nu! Nu pleca! O sa scap de ea si o sa vorbim, bine? Te rog, nu pleca acum! Am nevoie de tine.

— Nu mă simt bine. Nu îmi place ce se întâmpla aici. Nu eram pregătită pentru așa ceva.

O privesc cum se îmbracă si simt că înnebunesc. O iau razna.

— Edaline, nu pleca! o implor cu o ultima răsuflare.

Un nod mi se pune in gât, un gust de metal invadandu-mi gura. Ochii încep sa ma usture, vederea mi se blureaza.

— Rezolva cu ea in liniște. Apoi vom discuta, lacrimile ii curg incontinuu pe obraji.

Vreau sa o strâng la piept, sa o liniștesc, sa o consolez, dar ma evita. Mă respinge. Cad in genunchi in fata ei si o apuc de mana. O implor să nu plece. O implore să îmi fie alături de data asta. Iese din camera si ies si eu după ea, impleticitindu-ma.

Candy sta în holul de la intrare, răbdătoare, cu un zâmbet victorios pe buze.

— Edaline, nu pleca!

O apuc din nou de braț si se oprește. Se uita ma mine câteva secunde, suficient cât să îi citesc disperarea din privire.

— Rezolvă problema asta și discutam după, cuvintele ii ies ca o șoaptă.

— Problema? Eu sunt o problema? pufneste Candy. Iubitule, cine este asta? se uita spre mine, iar eu îmi încordez pumnii.

— Este soția mea! Și ai face bine să dispari in momentul asta! Sunt pe cale să fac pușcărie doar să nu îți mai văd fata vreodată! rup cu dinții din fiecare cuvânt.

De data asta tresare, dar nu de teama.

— Soție? Cum poți să te căsătorești cu alta când eu îți port copilul?

Involuntar încep să rad. Este atât de penibilă. Nu mă așteptam să joace cartea asta cu mine.

— Candy, pentru ultima data, dispari! Cu copil sau fără, dispari!

— Îți poarta copilul? Edaline pare in stare de șoc.

— Da, drăguță, sunt însărcinată cu așa-zisul tău soț. Ai face bine să te desparți de asta, își întoarce atenția spre mine. Nu am de gând să cresc copilul asta singură.

— Dacă chiar ar fi așa si ești însărcinată, îmi pare rău să te anunț, dar nu eu sunt tatăl. Știu foarte bine ce s-a întâmplat in noaptea aia.

— Și in nopțile de după? întrebă spre mine

— Despre ce vorbești? ridic tonul.

— Nu a fost o singura data. Toate nopțile in care mă sunai beat? În ultimele luni? Le-ai uitat?

In mintea mea se derulează fiecare detaliu. Sunt destul de sigur că tot ce spune este doar o minciuna. Este imposibil să fi apelat la tipa asta de mai multe ori.

Edaline se uita la mine, cu o durere evidentă pe chip. Ii citesc pe buze când îmi șoptește că o sa plece. Se desprinde ușor de mine si acum realizez că situația nu mai este deloc in favoarea mea. Orice as zice, Edaline o va crede pe Candy. Toată treaba asta cu sarcina a dat-o peste cap. Și dacă nu as fi cunoscut-o pe tipa asta, probabil m-ar fi păcălit si pe mine.

— Edaline, nu pleca. Te implor! simt cum mi se înmoaie picioarele cu fiecare pas pe care îl fac mai departe de mine.

Un ultim suspin imi scapa pe buze. In jurul meu totul se transformă în beznă. Sunt singur într-o încăpere întunecată. Sunt singur și mă înec cu fiecare clipă într-o mare de dezamagire.
Soarta a început un joc murdar la care nu vreau să mai particip. Dar cine sunt eu să mă opun? Ce putere am eu? Sunt un nimic.

Cad la pământ în genunchi cu palmele lipite de tâmple. Nu poate fi adevărat. Asta nu poate fi viața mea. Eu eram fericit. Aveam totul.
Unde sunt acum? Unde dracu am ajuns acum?
Nu am crezut niciodată că mintea îmi poate juca atât de multe farse. Nu credeam că eu pot fi cel mai mare inamic al meu.

A durat doar două secunde ca tot ce știam, toată realitatea mea să se spulbere. Totul s-a transformat într-un vis. Un vis foarte urât.