Ascunde-mă de mine - Vol II

Capitolul 14

— Nick, am ajuns! răsuna de afara glasul ei înfundat. Unde ești?

Trec câteva minute până când se aude o bătaie în usa de la intrare.

— Nicklas ești aici? striga din nou urmând altă bătaie în ușă.

Inima mi se blochează în loc când aud clanța că se deschide. Stau sprijinit de mobilierul din bucătărie, privind direct spre ușă.

Spre să te miști rapid, prietene, îi transmit telepatic un mesaj lui Nicklas.

— Ce Dumnezeu ai putea face în pustiul ăsta? își pune o întrebare retorică în șoaptă, în timp ce pășește cu grijă înăuntru. Nicklas! strigă din nou.

Trei,
Doi,
Unu.

— Bună, glasul meu o face să tresară.

În secunda următoare, aud motorul mașinii ei accelerând, rotile derapând pe pietrișul umed. Rad în sinea mea. Nicklas avea dreptate. Chiar urma să își lase cheia în contact, ba mai mult, avea să își lase și motorul pornit.

Edaline se întoarce spre ieșire grăbită și începe să alerge în urma mașinii ei, care deja nu se mai vedea printre copaci. Ies și eu în urma ei și privesc în aceeași directie. Mașina lui Nicklas este parcată în același loc, dar cel mai probabil a ascuns cheile sau le-a luat cu el.

— Ce se întâmpla aici? strigă spre mine pe nerăsuflate. Ăla era Nicklas?

Dau din umeri inocent și încep să zâmbesc. Furia din ochii ei ma face să ma cutremur.
Face pași apăsați spre mine, până se afla la o distanța insesizabilă.

— Ce se întâmpla aici? de data asta tonul îi este grav, amenintator.

— Pai... îmi caut cuvintele în gând. M-am gândit că ți-ar prinde bine o vacanța. Locul asta este minunat, forțez un zâmbet inocent.

Recunosc că detaliile planului meu nu cuprindeau și ce anume urma să se întâmple după ce va ajunge aici. Acum totul tine de improvizație.

— Blake! tresar când simt cu câtă asprime îmi rostite numele. Dă-mi cheile, face semn spre mașina lui Nicklas. Nu am timp de jocurile tale stupide! Trebuie să mă întorc acasă.

— De ce? Nu te așteaptă nimeni acasă, îmi mușc buza imediat ce termin de rostit ultimul cuvânt. Iris este în excursia cu școala, deci nu ai nicio grija pentru moment.

Încerc să ignor că în viața ei exista deja altcineva.

— Haide, îi fac semn spre căsuța ce ne va găzdui în următoarele zile. O să fie plăcut.

Ignor fiecare privire cu care mă înjunghie în timp ce intru în casă. Nu mă urmează. Cu coada ochiului o văd că se îndreaptă spre mașina lui Nicklas, forțează portiera, dar lovește cu piciorul caroseria, când vede că este încuiată.

Mă îndrept spre șemineul din living și mai pun câteva lemne, peste focul deja aprins. După câteva minute aud cum se trântește ușa in spatele meu.

— Dă-mi cheile! Acum! strigă Edaline spre mine.

— Nu le am. Le-a luat cu el. Suntem blocați aici, îi spun pe un ton nevinovat.

— Ce este în capul vostru? Nu pot să cred că m-ați adus în pustiul ăsta! Stai, Lara este și ea implicată, nu? îmi aruncă imediat o privire trădată.