Ascunde-mă de mine - Vol II

Capitolul 15

Arsura de pe antebraț începe să mă deranjeze. Urc la etaj, spre singura baie din cabană și încep să caut un unguent sau orice ar putea să îmi calmeze usturimea.

Apoi trebuie să reconectez routerul să îl pot suna pe Nicklas sa se întoarcă. Planul asta a fost o prostie. Edaline nu mă va mai primi niciodată înapoi în viața ei.
Pentru ea nu cântărește nimic iubirea noastră reciproca.

Îmi clătesc brațul sub jetul de apă rece, reușind să scap puțin de durere. In dulăpiorul de sub chiuveta am găsit un unguent cu galbenele ce cred că îmi poate fi de folos.

Îmi usuc mana cu prosopul, iar când dau să iau tubul cu cremă, Edaline mi-o ia înainte. Nici măcar nu am auzit-o când a venit în spatele meu.

— Lasă-mă pe mine, îmi șoptește blând.

Desface capacul, ia puțin cremă din cutiuța și îmi cuprinde brațul. Îmi ridic ochii spre ea. Încerc să ii citesc intențiile, dar evita sa ma privească.
In schimb se concentrează pe sarcina ei.

— De ce faci asta? întreb privind-o insistent.

Mă strâmb când apasa puțin prea tare peste arsura, dar nu scot niciun sunet.

— Este vina mea, o suprind cum își musca timid buza de jos. Gata, șoptește după ce termină de tratat rana.

Imediat ce pune capacul peste unguent, se întoarce și o zbughește din baie. Pana să ma dezmeticesc, pașii i se aud deja tropăind pe scările de lemn ce duc la parter.

Ma adun și eu și încerc să o prind din urma.
Ce naiba a fost asta? Ce tocmai s-a întâmplat!

Ajuns la parter, din capul scărilor o văd în bucătărie, fastacindu-se.
Mă apropii de ea cu o curiozitate subinteleasa. Se oprește din ceea ce făcea, dar nu se întoarce spre mine. Se sprijină cu palmele de mobilier si lasa capul in jos, oftând adânc.

— Nu știu ce este cu mine, vocea ii tremură. Mă comport imatur.

Micșorez distanța dintre noi, pana când ne desparte doar o răsuflare.
O curprind pe la spate, temător si îmi sprijin bărbia pe umărul ei. Ii simt pulsul accelerat, fierbințeala ce o degajă, iar combinația asta mă amețește.

— Asta ești tu, iubito! Nu este prima dată când spargi lucruri prin casa, izbindu-le de toți pereții, rad in sinea mea, amintindu-mi secvențe asemănătoare din trecutul nostru.

Se desprinde de blat și se întoarce cu fata spre mine. Privirea ii coboară pe buzele mele, iar inima îmi rămâne blocată în gât.

Nu mă mai privi așa!

— Nu mă refeream la asta, Blake. Nu trebuia să accept proiectul, nu trebuia să îi fac jocul lui Nick, nu trebuia să fiu aici.

Ridic o sprânceană confuz. Vorbele ei îmi transmit un mesaj, dar privirea din ochi o contrazice. Nu înțeleg unde vrea sa ajungă.

— Și totuși ești, mă încrunt spre ea, inarmandu-mă cu rabdare pentru următoare lovitura pe care o voi primi din partea ei.

— Sunt, recunoaște cu glas frânt. Și nu regret. Inima mea vrea să fie aici. Tânjesc să fiu în preajma ta, își ridică ochii cât să îi pot citi in privire.

Bătăile inimii mi se întețesc. Efectul pe care îl are asupra mea este complesitor.

— Edaline... nu apuc să spun nimic, că mă întrerupe.

Mă împinge cât să se poată elibera din oarecum îmbrățisarea mea, apoi își îndreaptă atenția spre dulapurile suspendate, căutând ceva anume. Când îl deschide pe cel cu pahare, scoate doua dintre ele, apoi continua căutarea.
După câteva secunde deschide frigiderul, analizând interiorul câteva clipe, apoi se întoarce spre mine.