Ascunde-mă de mine - Vol II

Capitolul 21

Nu puteam să încep dimineața mai prost. Nimic nu mă indispune mai rău decât a fi trezit de soneria insistenta a telefonului.

Mă ridic în capul oaselor și îmi iau telefonul de pe noptieră.

Olga. Oare ce s-a întâmplat.
Niciodată nu mă sună fără motiv.
De obicei apelurile ei aveau legătura cu meniul cu mâncare pe care urma să îl pregătească în ziua cu pricina, dar acum nu îi înțeleg scopul.
Trebuie să recunosc că mă simt oarecum îngrijorat.

Mă ridic in picioare și mă târăsc spre bucatarie când îmi duc telefonul la ureche.

— Bună, Olga. Ce s-a întâmplat la ora asta? vocea mea pare cu adevărat blândă.

Țin foarte mult la bătrânică.

— Bună, domnule Blake. Știu că este foarte devreme acolo și îmi cer scuze că vă deranjez, dar aici mă confrunt cu o situație dificilă și trebuia să vă contactez.

La auzul cuvintelor ei inima îmi sare din piept. Îngrijorarea din vocea ei mă face să mă pierd câteva clipa. Ajung in bucătărie și îmi pun un pahar cu apa. Trebuie sa îmi distrag atenția cumva.

— Spune-mi mai repede, ce s-a întâmplat? încep să mă răstesc în microfon.

— Domnișoara Candy, nu pot să scap de ea. În fiecare dimineața este aici și insista să vorbească cu dumneavoastră sau să îi spun unde ați plecat.

— Doamne, Olga! Nu mă mai suna pentru lucruri atât de neimportante. O să rezolv problema asta când mă întorc acasă. Credeam că este ceva cu adevărat grav, femeie! încep să rad singur, simțind cum mi se ridica o piatra de pe inima.

— Este atât de nesuferită. Nu este deloc potrivita pentru dumneavoastră, v-o spun sincer, începe și ea să râdă. M-a terorizat!

— O sa vorbesc cu cineva de la administrație să aibă grija să nu mai poată intra, o liniștesc. In rest este totul în regulă?

— Da. Aici totul este așa cum ați lăsat. Nicio problema. Atunci nu vă mai rețin, o dimineața frumoasa, domnule Blake!

— Mulțumesc, o zi bună!

Închid și pe buze mi se ivește un zâmbet. Mereu mă binedispune bătrânica asta.

Îmi pregătesc o cafea în graba și dau să mă intorc spre dormitor, când mă oprește în loc o voce supărată.

Este încă aici.

— Cine este Olga? mă întorc spre ea si îi văd dezamăgirea pe chip.

— Nimeni important, răspund subit.

— Părea cineva important, după cum îi vorbeai. Te îngrijora, te-a făcut chiar si să razi.

Zâmbesc cu colțul gurii. Îmi place să o văd geloasa.

— Nu este nevoie să fii geloasa, sorb din ceașca cu cafea si ma gândesc dacă sa ii fac si pentru ea una sau nu.

Cearcănele din jurul ochilor ei migdalați, sunt un semn ca are nevoie.
Mă întorc spre cafetiera si ii pregătesc un espresso cu puțin lapte.

— Nu sunt geloasa, se răstește aproape imediat. Este una din iubitele tale din Spania? își musca buza când termina de pus întrebarea.

— Una din iubitele mele? pufnesc spre ea.

Iau ceașca in care i-am pregătit cafeaua si i-o întind, dar ezita să o ia. Așa ca o pun pe masa de lângă noi.

— Nu, Edaline. Nu este una dintre iubitele mele din Spania! Și ce te face să o spui la plural? Asta este reputația pe care o am în ochii tai?