𝑻𝒉𝒆 𝑮𝒓𝒂𝒗𝒆 𝑶𝒇 𝑳𝒐𝒗𝒆 // ᴊᵘⁿᵍᵏᵒᵒᵏ

0.6❂

M-am așezat pe pat,încercând să-mi masez ușor obrazul.avea palma atât de grea în cât durerea mă făcea să plâng mai tare. Oboseala mea trecuse,asezându-mă pe pat și uitându-mă peste o carte. "Privește-mă dincolo de trup",aflasem de ea de o vreme și am vrut să o citesc,însă familia mea nu știa,mi-ar interzice una ca asta. Vorbele băiatului către fată m-a făcut să înțeleg că iubirea este adevărată cât timp ambele persoane iubesc cu adevărat,ci nu unul mai mult iar altul mai puțin. 

De fiecare dată când citeam un capitol mă simțeam calmă,liniștită căci mă deconectam de locul ăsta plin de amăgire,eram în locul unde liniștea și creația se întâlnesc. Am oftat lung,coborându-mi ochii pe rânduri apoi auzind pași dintr-o dată și panichându-mă aruncând-o sub pernă și stingând lumina în doar două secunde. Era ca un antrenament viața mea,aici dacă riști pierzi în timp ce în viața reală dacă nu riști pierzi. În timp ce ușa s-a deschis mama intrând în cameră și privindu-mă,apoi strângându-mi caietele și verificându-mă. A stat puțin dar nu mult cât timp să adorm eu,trezindu-mă a doua zi,somnoroasă înaintea alarmei. 

M-am ridicat și am plecat în baie,uitându-mă la obrazul meu și pregătindu-mă. Încercam să astup roșeața de pe el cu ceva fond de ten,mai închis și aplicând puțin blush pentru a da senzația de roșu. Deși nu era atât de bine acoperit mi-am lăsat părul peste obraz,luându-mi ghiozdanul și coborând în bucătărie unde glasul tatălui meu mi-a început ziua cu țipătul său:

-Cât mai aveai să stai? Trebuia să fim pe drum.

Am ignorat vocea lui,luându-mi un măr dar oprindu-mi mâna și privindu-mă în ochii:

-Dacă tu crezi că mă poți ignora,te înșeli,sunt tatăl tău!

-Dă-i pace,nu vezi că abia s-a trezit? a spus mama și mi-a dat drumul la mână plecând din fața mea și lăsându-mă în spate. Urmându-l până la mașină.

Deși erau părinții mei,durerea era atât de profundă când devin niște fiare în căutarea victimei. Eram un copil,un suflet, nu un obiect pe care îți poți vărsa starea nervoasă.. sau frustrările. 

Tot drumul către liceu,mi-am lăsat capul greu peste suportul de la scaun,tatăl meu aruncându-mi câte o privire din când în când,dar nu l-am privit. 

-Știi unde este biroul directoarei? 

Am dezaprobat din cap,lăsându-l în jos și privindu-mi picioarele care începeau să tremure ușor. 

-Dar.. tu,AYSHA.. CE ȘTII? 

Am tresărit la vocea sa dură,în văzul tuturor eleviilor de parcă eram acasă. A plecat din fața mea nervos,și eu mergând pe urmele lui căci avea nevoie de mine. Am căutat împreună biroul și când am terminat,în timp ce nervii tatălui meu nu trecuseră iar directoarea putea observa starea mea de neliniște în care mă afundam. Mi-a pus mâna peste încheietură,masând ușor și liniștindu-mă când i-am văzut zâmbetul.

Tatăl meu a plecat din fața mea în  timp ce și eu am plecat din birou,închizând ușa și mulțumindu-i că ne-a primit. Mi-am așezat ghiozdanul pe umăr și am plecat către clasa mea,însă vorbele directoarei răsunau în capul meu acum.. "Nu puteți vorbii despre a fi părinte cât timp abuzezi psihicul copilului,a fi părinte este o sarcină pe care nu mulți o pot avea și duce la capăt." Aici lumea mea se prăbușiseră,lăsându-mă la pământ,prin simple cuvinte dintr-un paragraf..  Am pus mâna peste clanța ușii și am intrat,ea fiind goală și așezându-mă la locul meu,privind din nou orașul de la etaj,în timp ce mașinile treceau pe lângă parcul central. Am oftat căci nu am putut ieși din casă din cauza părințiilor mei,stând de una singură si ratând distracția copilăriei mele. Nu mă plâng căci m-am distrat de una singură mai mult sau mai puțin,poate și de asta eram pierdută când vine vorba de a vorbii cu oamenii,de a comunica. Îmi lipsea vorbirea cu lumea ce mă înconjoară însă eu eram ca o scoică ce rămâne închisă pentru o perioadă sau pentru totdeauna. 

Când am auzit sunetul ușii am tresărit,speriată întorcându-mă rapid și observându-l pe acel băiat de ieri și cu restul de colegi. M-a privit ca apoi eu să întorc capul,mi-am așezat părul mai bine pentru a nu se observa lovitura. Râsetele lor umpleau clasa în timp ce vocile lor aduceau o rază de lumină și plăcere pe lângă stare bună asupra încăperii. Mi-aș dori să am și eu prietenii ca ei și să-mi pot descărca sufetul printr-o îmbrățișare. 

Când profesorul a intrat în clasă restul au tăcut,apoi privindu-ne pe fiecare eu am zâmbit ușor când mi-am văzut dirigintele. Simțeam că era un om pe care te poți baza,indiferent de orice. 

-Bună dimineața,mici raze de soare,să începem printr-un "Proiect" de perechi și tot o dată de prietenii. Ce spuneți? a spus în timp ce a scos o foaie din servieta sa,plină aproape. Vreau să-mi acordați mie dar și vouă toată răbdarea pentru acest lucru,căci totul sta în voi,bine? 

Hello,îmi cer scuze pentru inactivitatea mea,asemenea și dacă se găsesc greșeli gramaticale. ♥️