𝑻𝒉𝒆 𝑮𝒓𝒂𝒗𝒆 𝑶𝒇 𝑳𝒐𝒗𝒆 // ᴊᵘⁿᵍᵏᵒᵒᵏ

11❂

M-am întors cu privirea lent asupra lui,el încă privea și asculta ceea ce spuneam eu. Am facut o pauza în vorbire și apoi s-a întors către mine,neschițând nimic ci doar.

-Poți alege ceea ce vrei să fi,nu să simți.

A plecat apoi încet în față,iar eu am rămas ca o statuie în spatele lui. Mi-am lăsat capul care acum se gândea dacă am spus ceva ce nu i-a convenit sau poate,ceva l-a deranjat căci nu schițase nimic și nici nu arătase un sentiment.
A deschis ușa lăsându-mă pe mine să intru prima apoi am fost urmată de el,privind fiecare raft cu aproape sute de cărți care dădeau o nuanță vie a camerei. Era atât de spațioasă,spațiul a patru chiar cinci clase de liceu,și mă refer la cele mari. Era un loc unde miile de cuvinte scrise cu cerneală,apoi tipărite cu cea mai mare grijă devin acum o realitate. Unde doar tu și scrisul sunteți o parte. Un univers,o planetă plină de senzație,trăiri și sentimente pure.

-Wow.. am spus când am trecut prin rafutrile imense,cred că aveau doi metri înălțime.

Jungkook mergea încă în față,lăsându-mă în urmă. Nu știam dacă l-am deranjat sau orice alt ceva,mă simțeam vinovată cu asta. Când el s-a oprit,eu încă eram în gândurile mele privind cărțile și într-o clipă am făcut cunostință cu spatele sau care a virbat în același timp cu mine.

-Scuze. Scuze,Jungkook,iartă-mă. Punându-mi capul în pământ și scuzându-mă pentru neatenția mea. Însă nu a spus nimic.

Când a avut loc impactul,și-a întors puțin partea dreaptă a feței râzând puțin.

-Nu ai mai fost într-o bibliotecă? a spus așezându-se.

Aș vrea să-i răspund spunându-i că nu însă mi-ar fi frică,căci nu știam ce ar putea gândi.

Într-un final am dezaprobat din cap,și el a zâmbit într-o parte.

-Deci,cu ce ai vrea să începem? a vorbit în timp ce și-a scos telefonul,așezându-l peste suprafața mesei negre.

-Care parte din proiect este prima?

S-a uitat puțin dubios spre mine,ca să-și scoată foaia de lucru. Trecând cu privirea asupra lucrurilor scrise și spunând:

-Să ne cunoaștem unul pe altu,înainte la toate. Ridicând foaia goală.

Mi-am înghițit cuvintele,el de fapt nu citea nimic. Ci voia să vadă ce voi spune eu.

-Ăm.. adică?

-Cum adică,Aysha? a spus mirat.

-Adică să ne cunoaștem.. am spus cu privirea speriată în pământ.

-Tu.. nu ai avut prieteni până acum? mi-a răspuns de parcă eram un fel de Rapunzel,care abia văzuse lumea. Și dacă m-aș gândi mai bine,ne asemănăm bine. Însă eu nu aveam curajul său ci eram în urma lui.

-Eu.. am încercam să vorbesc cu el în timp ce-mi tremurau mâinile.

-Tu..

-Nu am avut momente bune alături de ei,alegând să rămân doar eu. Am spus cu greutate în urma vorbei sale.

Nu mi-a răspuns ci doar asculta ceea ce eu spuneam.

-Atunci.. încercă să-ți faci un prieten,sigur cineva te va accepta. A spus într-un final ridicându-se de la masă. Privindu-l cum pleacă,am rămas la locul meu căci ghiozdanul său încă era aici.

Oare.. eu sunt de vină? eu sunt motivul pentru care fiecare persoană se îndepărtează de mine?

Voiam să plang,căci mă simțeam vinovată,vinovația că sunt încă o personaă retrasă de restu lumii devine o presiune,o durere o senzație atât de grea de suportat.

-Aici,citește-le până săptămâna viitoare. A spus asezându-mi în față patru cărți destul de groase.

-Pentru? am spus mirată și clipind repede. Dacă părinții mei văd cărțile astea le vor arde..

-Ca să înțelegi partea de "A cunoaște" personaele de lângă tine. Este o carte de dezvoltare personală,una de a comunica și cele două despre a descoperi cum să ai curajul de a fi tu.

-Mulțumesc,Jungkook.

-Atunci,până le citesti,vom amâna totul. Căci trebuie să știm ceea ce vom face.

Ridicându-se și luându-și ghiozdanul.

-Stai.. și restul?

-Nu poți sări peste ceea ce este important. Nu poți începe cu mijlocul dacă noi nu avem nici începutul. Plecând și nici privindu-mă sau un "pe mâine". Nimic ci doar indifeneța lui asupra persoanei mele.

Mi-am lăsat capul în jos,vinovăția mă cuprindea acum ca un val lovit de mare,spărgâdu-se în mine și erupând mii de bucăți prin interiorul meu.

Dacă durerea ar avea un antidot eu aș fi imună la alt antidot căci totul devine din ce în ce mai greu.

Mi-am pus cărțile în ghiozdan Plecând acum din sala de lectură,rămânând cu o senzație nu tocmai bună pentru restul zilei.

Mi-aș dori ca dorințele să se îndeplinească,într-un final..

Ploaia de afară era,acum ceea ce simțeam și vedeam cu ochii liberi. Dacă cerul plânge pentru durerile oameniilor,înseamnă că toți suntem triști pe dinauntru. Aș putea să-mi găsesc drumul prin ploaie,cu ea mă simt bine. Poate ploaia este parte care mă definește într-un final.