📚Disponibilă în format fizic pe cathyamp.ro
📱Sau e-book pe Google Play Books
Rebecca Godwill nu ar fi trebuit vreodată să își bage nasul în treburile băieților mai mari.
31 Octombrie, Halloween, ziua în care inocenta, dar curioasa Becca împlinește...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
ACUM CINCI ANI REBECCA
𓆩♡𓆪
Este chiar Crasnicul lui Samael!
Pentru o clipă, înlemnesc când două urechi ascuțite și boțite, ies din adâncimea rucsacului. Masca lui Sami nu miroase atât de puternic precum cea a lui Masse, și cerceii rotunzi, agățați într-o parte și alta mă intrigă mai tare, că scot căpățâna de porc din rucsac să mă holbez mai bine la ea.
Crasnicul lui Samael are doi cercei într-o ureche, doi în cealaltă, și belciug în rât. E curată, cu dinți scurți și o zonă roșiatică pe lângă ochi, exact ca nelipsitele lui cearcăne. E grea, și pielea destul de rigidă la atingere. Belciugele atârnate îi dau un aer rebel, și nu pot să nu mă întreb cum aș arăta eu drept Crasnic. Fără să stau pe gânduri, mă târăsc până la oglindă, și când sunt pe cale să îmi așez masca pe cap, Sami dă buzna din baie și mi-o ia din mână.
— Rebecca! numele mi-e strigat pe un ton ridicat. Ce dracului crezi că faci? se repede și mă împinge, luându-mi masca din mâini ca un șoim lihnit.
Cad în șezut și clipesc mărunt, ușor confuză.
— Eu doar am... murmur speriată.
Nu-l mai văzusem atât de instabil emoțional niciodată, încât să își iasă din pepeni și să mă împingă. Samael a fost întotdeauna ca o mare liniștită, dar acum, marea a devenit învolburată fără să dea vreun semn că are să se iște vreo furtună. Îmi vine să plâng, așa că îmi prind buza de jos și o sug ușor, tulburată.
— Ai văzut-o? Sami o îndeasă înapoi în rucsac, ca și cum încercă să o ascundă de mine.
Ochii mă ustură și nasul începe să-mi curgă. Mă apucă de brațe, și mă scutură zdravăn când răspunsul meu întârzie să apară.
— Am ținut-o în mâini, cum adică dacă am văzut-o?
— La dracu'! De ce ai făcut asta, Rebecca? De ce mi-ai umblat în rucsac? Nu trebuia să fi văzut asta vreodată...
— Și dacă am văzut-o, ce? mă șterg cu dosul palmei la ochi, și îmi trag nasul.
— Cum adică, „ce"? Rebecca, ce e în mintea ta să umbli prin lucrurile altora? De câte ori să-ți mai repet, nu-ți mai băga nasul în treburile mele!
Cedez, și mă ridic în picioare.
— Sigur... eu nu trebuie să îmi bag nasul în treburile altora, dar alții au dreptul să se bage în viața mea. Nu? M-ai făcut să mă entuziasmez degeaba! răcnesc rănită. Mi-ai făcut inima să tresalte, apoi ai fugit, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat. Ești rău! mă ridic de jos și izbucnesc în lacrimi, gonind spre ușă, cu ochii încețoșați.
Mă izbesc de pieptul lui Sami înainte să ajung la ușă. Rămân cu privirea în pământ, plângând și realizând că trupul lui stă între mine și singura ieșire din camera de motel. Preț de mai multe secunde, niciunul dintre noi nu face nimic. Tăcuți, stăm unul în fața altuia, singura diferență e că eu nu-mi pot abține lacrimile, și continui să plâng zgomotos.
