NERF

șase

And I love the way you hurt me

It's irresistible, yeah

I love the way, I love the way

I love the way you hurt me, baby

   După ce am încercat să mă "împrietenesc" cu prietenii lui Mikey pe tot parcursul acelei săptămâni, sâmbătă după-amiază am fost în cele din urmă invitată la unul din ei acasă pentru a petrece timpul împreună. Reacția pe care am avut-o atunci când Mikey mi-a spus asta a fost e nedescris. Serios acum. Arătam ca un cimpanzeu ofensat. Ca o găină grasă care încerca să-și ia zborul. Sau ca și cum tocmai fusesem înjunghiată în abdomen. Și am țipat atât de tare încât mama a venit pregătită cu un plici de muște în mână, pentru a omorî orice vietate care mă amenința. Se mai întâmplase să reacționez într-un mod asemănător din cauza păianjenilor, așa că presupunea că știe de ce țip. A fost surprinsă că în cameră nu era niciun păianjen sau gândac, dar nu am stat să-i explic de ce am țipat. Am trecut direct la ceea ce voiam să-i zic și nu a avut nimic de obiectat atunci când i-am spus că ies la o plimbare cu Mikey. În fiecare sfârșit de săptămână plecam undeva cu el, așa că nu a fost deloc surprinsă atunci când am ieșit din casă în cea mai mare viteză, grăbindu-mă să-mi iau bicicleta din garaj. Și așa a început aventura mea în acea zi.

  Pedalam grăbită alături de Michael, iar din cauza condiției mele fizice precare și neîntreținute, la doar o stradă depărtare de casă am început să gâfâi și m-am oprit pentru a-mi trage răsuflarea. În același mod a continuat tot drumul, cu opriri scurte și dese de care Mikey începuse încet încet să se sature.

- Vrei te rog să te grăbești? Vom ajunge acolo peste doi ani dacă te mai dai de multe ori jos! a bolborosit privindu-mă. Pe sub șapca întoarsă invers, părul roșu începuse să se umezească, la fel de roșii îi erau și buzele și obrajii.

- Scuze, am o-bo-sit, cât mai avem de mers? Mă dor piciorele! m-am plâns pedalând încet și lăsându-mi capul pe spate.

- Trebuie să ieșim din oraș...

- Ce?

- Glumeam, a râs luându-și o mână de pe ghidon și împingându-mă încet.

Problema a fost că din neatenție m-am dezechilibrat și trotuarul a început să se apropie de fața mea din ce în ce mai mult. Ghidonul a început să tremure, iar o bulă imensă de aer mi s-a format în stomac. Și în următoarea secundă m-am trezit întinsă pe burtă peste bicicletă.

- Angi! Ești bine? a țipat Michael.

M-am sprijinit în brațe și m-am ridicat încet. M-am scuturat și am calculat avariile suferite. Pielea din podurile palmelor era plină de țărână și sânge, cotul stâng sângera și el, la fel și ambii genunchi. Apoi valuri de durere și usturime au apărut din toate aceste părți. Și concomitent și lacrimi au început să mi se scurgă pe obraji, deși nu doream să plâng.

- Oh doamne, Angela! Îmi pare așa rău! a țipat Mikey luându-mă în brațe. Nu am vrut să te împing! Iartă-mă! Sunt cel mai prost!

Și îmbrățișarea lui Michael îngreuna situația pentru că de această dată chiar simțeam nevoia să plâng pe umărul cuiva. Mi-a șters lacrimile și privind în ochii săi verzi pentru prima oară atât de aproape, am simțit cum cineva umflă un balon în stomacul meu. Și mi-am ținut respirația pentru câteva secunde deoarece parfumul lui mirosea nefamiliar, dar mai frumos ca de obicei. Până și fața sa părea mai frumoasă azi.

- Vrei să mergem mai departe sau ne întoarcem acasă? a întrebat îndepărtându-se de mine, dar ținându-și în continuare o palmă pe spatele meu.

Mi-am scuturat capul încercând să-mi revin din visare. Ce naiba se întâmplase în capul meu? De ce mă gândeam la Mikey? L-am privit speriată, dar de această dată l-am văzut așa cum trebuie și am respirat ușurată.

- Continuăm, am spus încet.

Mi-am ridicat bicicleta și m-am suit pe ea cu grijă. Simțeam cum sângele mi se prelinge pe picioare, iar usturimea mă făcea să plâng, dar am continuat. Mikey stătea aproape de mine, iar asta mă enerva la culme. După încă cinci minute de mers, Michael s-a oprit brusc în fața unui gard imens cu porți din bare de fier vopsite în negru.

- Am ajuns, a spus apăsând pe butonul soneriei încrustat în beton.

- Cine stă aici? am întrebat curioasă.

- Calum, mi-a răspuns scurt. E singur acasă azi...

Casa din curte era imensă, cu două etaje și mansardă, avea și un balcon deschis la primul etaj, ce era probabil la fel de mare ca jumătate din casa mea. Peste tot se vedeau rânduri de copaci bătrâni și flori colorate, iar iarba era tunsă scurt pe lângă aleea turnată de la poartă și până la casă. Calum avea o situație materială mai bună decât mi-aș fi putut imagina, dar el era un tip timid și modest, ce-i drept și amuzant din câte am văzut la școală. Dacă aș fi avut banii lui, probabil aș fi fost cea mai mare scorpie dintre toate, dar cum nu am, încerc să fiu drăguță cu toți.

Ușa gigantică de la intrare s-a deschis, iar Calum a început să alerge pe alee către noi, desculț și purtând doar pantaloni scurți. Ochii mi s-au mărit involuntar atunci când i-am văzut mușchii tonifiați și pielea bronzată de aproape. Arăta frumos, iar atunci când mi-a zâmbit am înghițit în sec.

- Luke și Ash sunt înăuntru, a spus deschizând poarta. Eu am început să merg către casă, însă Mikey și Calum s-au oprit pe loc și s-au salutat într-un mod ciudat. Probabil era ceva cod de-al lor, am gândit.

Eram nerăbdătoare să văd de ce Mikey decisese săptămâna trecută să-și petreacă timpul aici și nu cu mine.