NERF

paisprezece

 And I still feel that rush in my veins.
It twists my head just a bit to think.
All those people in those old photographs I've seen are dead.  

- Puteam să jur că vei face ceva tâmpit, a murmurat Mikey oprindu-se lângă mine, astfel încât umărul meu îi atingea brațul.

- Nici măcar nu ști ce am de gând să fac! i-am răspuns privindu-l.

- Da...dar ce căutăm în locul ăsta? E ciudat...

- Vei vedea, am spus intrând pe poarta cimitirului.

 Mikey mi-a apucat mâna și s-a ținut după mine asemenea unei pisicuțe speriate, tresărind și scoțând sunete ciudate la fiecare pas. Știam că cimitirul nu e un loc clasic de întâlnire, dar deși nu-și mai amintește probabil nimic, am mai făcut asta odată atunci când eram mici. 

- Uite ce vom face, am spus întorcându-mă către el. Ne vom plimba pe aici și vom căuta cele mai vechi morminte. 

Ochii lui Michael s-au mărit și m-a privit îngrozit.

- Nu, vom merge acasă, Angela! Nu e amuzant, știi că nu îmi plac chestiile de genul. De ce m-ai aduce într-un loc ca ăsta? 

- O să fie amuzant blegule! Vino după mine! am spus apucându-l de mână.

Ne-a luat câteva zeci de minute ca să descoperim acea piatră de mormânt pe care o mai găsiserăm și altă dată. Acum se îngropase aproape definitiv în pământul năpădit de buruieni și părea mult mai mică, însă data gravată rămăsese încă acolo.

- Nu-mi vine să cred că toți oamenii din fotografiile astea sunt morți, a murmurat Mikey. 

- Da...e ciudat să te gândești la asta.

- Acum putem pleca?

-Bănuiesc că da, putem merge. Dar îți amintești că am mai fost aici, nu? Chiar în locul ăsta?

Michael m-a privit încruntat, apoi a dat aprobator din cap.

- Îmi amintesc...dar nu știu de ce am venit aici în ziua aia...

- Pentru că ai vrut să-l înmormântezi pe Sid, peștele tău, așa cum se cuvine, dar înainte să-l bagi în groapa aia minusculă pe care am săpat-o amândoi, a venit motanul ăla urât și l-a mâncat...

- Oh da...acum mi-am amintit de ce am decis să nu mă mai gândesc vreodată la ziua aia...