NERF

doisprezece

 What was I thinking?
Everyone sees it
It's not a secret
That I'm just a reject  

- Sunt așa dezamăgită de tine Angela, nici nu realizezi, a murmurat mama. 

Mikey stătea lângă mine, cu capul plecat. Părinții lui încă nu ajunseseră. Așteptam aici de o oră, cu o bucată de hârtie în mână, nici nu avusesem încă curaj să mă uit la amendă. Karen, mama lui Mikey a năvălit pe ușă, cu geanta pe umăr și s-a îndreptat direct către noi.

- Ce ai mai făcut de data asta? l-a întrebat pe Michael.

- Au făcut graffiti, Karen, în fața sediului poliției și s-au așteptat să fie lăsați în pace, a spus mama încrucișându-și brațele la piept.

Karen a oftat și și-a astupat fața cu palmele.

- Asta este cea mai tâmpită chestie pe care am auzit-o vreodată, a spus amuzată, nici măcar nu sunt furioasă,  a adăugat râzând de această dată.

- Este numai vina mea, a bolborosit Michael atrăgându-ne atenția.

Mama l-a privit cu o sprânceană ridicată.

- Oh ești sigur de asta? l-a întrebat ea. Eu una pot să jur că nu tu ai fost cu ideea așa că nu-i mai lua apărarea!

- Poftim? Dar chiar el a fost cu ideea de data asta! am spus revoltată, apoi s-a produs un declic și am tăcut din gură, încercând să procesez informația. Chiar eu îi propusesem lui Mikey săptămâna trecută să facem graffiti pe zidul ăla...mama avea dreptate, ca de obicei. Plătiți amenzile alea și hai să mergem acasă, am spus în cele din urmă, întinzându-i mamei hârtia.

Aceasta a râs.

- S-a zis cu vacanța pe anul ăsta...pentru tine! 

A continuat să vorbească tâmpenii în tip ce se îndepărta de noi alături de Karen, iar eu m-am întors către Mikey.

- Presupun că asta a fost o zi interesantă.

- Interesantă, ouăle mele! a răspuns zâmbind.