NERF

unu

That's what I like about you

You hold me tight

Tell me I'm the only one

Wanna come over tonight?

- Angela, unde naiba crezi tu că pleci la ora asta? a ţipat mama ridicându-se de pe canapea.

- Până la Michael, trebuie să vorbesc ceva cu el, i-am răspuns. Era parţial adevărat.

- Nu poţi să-l suni?

- Nu, am mințit trăgându-mi nasul, are telefonul defect și chiar trebuie să merg până la el, am spus deschizând ușa și începând să alerg pe alee. Afară era beznă.

- Angela! Dacă ar fi fost Tim acasă nu ai fi plecat nicăieri! am auzit-o strigând.

   Probabil e adevărat, când tata este acasă nu merg la Michael in miezul nopţii, însă acum nu este, aşa că pot face ce-mi doresc.

    Fiind relativ vecini, mai precis locuind pe aceeaşi stradă, am ajuns imediat in faţa casei sale. Luminile erau stinse, însă m-am strecurat in spatele casei și am împins incet geamul de la camera lui Michael, ce era deja deschis.

    Idiotul stătea la birou, cu laptop-ul in faţă și cu căștile pe urechi. Și, spre surprinderea mea, era intrat pe Skype. El nu intră pe Skype. Lumina in cameră era stinsă, aşa că m-am căţărat pe geam și am dat incet perdeaua la o parte. Brusc, am auzit un ţipăt. Însă nu al lui Mickey, ci venind din căști. Apoi Mickey a deschis fereastra de la Skype, iar feţele îngrozite a trei băieţi au apărut pe ecran. Un asiatic părea că plânge, iar un blond și un ochelarist tot spuneau ceva.

- Ce naiba? a întrebat Michael. Sunt singur acasă! Nu! Băi! Să nu mă uit in spate? De ce? a râs el.

   Lăsându-și căștile jos, Michael s-a întors încet cu scaunul de la birou, menţinându-și privirea asupra ecranului. Băieţii ii făceau disperaţi semn să nu se întoarcă, iar eu rămăsesem paralizată in mijlocul camerei.

  O fracţiune de secundă a durat ca Michael să mă localizeze cu privirea. Ca mai apoi să sară de pe scaun și să înceapă să zbiere, căutând disperat întrerupătorul.

- Sunt eu prostule! Nu ţipa! a fost tot ce am spus înainte ca Michael să aprindă lumina și să arunce cu suportul de creioane in mine. M-a privit mai atent, sprijinindu-se de birou și așezându-și o mână pe inimă.

- Drace! Era să fac pe mine, a spus râzând, după care s-a aşezat pe scaun continuând să râdă. E doar Angi, a spus punându-și căștile pe urechi. Liniștiți-vă! Nu Luke, nu e iubita mea! 

- Cine-s ăştia? am întrebat aşezându-mă pe piciorul lui Mickey.

- Uhm, prieteni? De la şcoală...

- Merg la noi la liceu? am întrebat confuză. Nu eram sigură dacă îi mai văzusem vreodată. Sau mai bine spus nu-i văzusem până acum în compania lui Michael.

- Da, uhm, stai să scot căștile, să îi poţi auzi și tu, a spus trăgând mufa căștilor din laptop. Băieţi, ea e Angela, presupun că o ştiţi, a spus râzând. Ea e Fifi, a șoptit, iar eu i-am ciupit obrazul. Porecla aia mi-a dat-o bunica, fostă profesoară a liceului nostru, dar nimeni nu mi-a mai spus așa de ceva vreme, ei bine, cu excepția lui Michael. Iar ei sunt Luke, a continuat Mickey arătând spre băiatul blond, Calum, cel asiatic, și Ashton, cel ce purta ochelari. Păreau tocilari.

- Hei, am spus.

- Hei, au răspuns și ei.

- Mickey, eu trebuie să ies, vorbim mâine, a spus Ashton.

- Și eu, noapte bună. Pa băieţi. Închid eu, adică eu v-am sunat...eu...ăăă, s-a bâlbâit blondul, iar Mickey a râs, după care a închis laptop-ul.

- Ce faci aici? a întrebat el. Credeam că ai uitat de vizitele astea nocturne.

- Am vrut să te văd, ai spus că după ore îţi vei schimba culoarea părului, am spus ciufulindu-i părul proaspăt vopsit în roşu.

- Am ieşit de la şcoală la două, a râs el. Acum e doișpe' noaptea, ce ai făcut toată ziua?

- Proiectul ăla la psihologie...

- Ce? Am avut temă? a întrebat disperat, împingându-mă de pe piciorul său. Și-a scos caietele din ghiozdan, iar eu m-am abţinut cu greu să nu râd.

- De fapt, uhm, nu avem temă pentru mâine.

   Și-a întors privirea către mine nervos și și-a ţuguiat buzele.

- Ţi-a mai spus cineva că ești incredibil de proastă? a întrebat cu colţurile buzelor ridicate, iar eu am izbucnit in râs.