Demonul alb

Capitolul 5

Ma ajuta sa cobor din mașină si tinandu-ma de mana,ne îndreptam către intrarea in club. E foarte mare iar la intrare pot observa numele lui scris pe un panou imens.
De ce are nevoie de un club daca e foarte bogat iar afacerea cu constructiile merge foarte bine...cred ca domnul Mister e al doilea nume al lui...hmmm...in ce m-am băgat...
In sfârșit intram si suntem întâmpinați de un bărbat înalt,bine făcut,îmbrăcat intr-un costum negru...
-Bine ați venit,domnule! Va așteptam. Camera dvs.e pregătită așa cum ați cerut.Domnișoară...
Ma saluta politicos din cap si ne conduce pana in "faimoasa" camera...
- Aveti nevoie de ceva domnule?
- Nu,Ray,mulțumesc! Poti pleca.
Intram intr-o camera foarte mare....nu are geamuri iar lumina e difuza...roșie...peste tot canapele din piele neagra. Ce ma impresionează cel mai tare e bara din mijloc. Doar nu e un club de...nici nu vreau sa ma gândesc...
- Uite,daca vrei sa pleci,pot sa te duc acasă oricând....
Nu stiu de ce nu pot să-i răspund si sa fug cat ma țin picioarele...ceva ma oprește....
-Nu,e bine,o sa rămân...desi sunt puțin socată...
- Hai la masa. N-am știut ce-ti place,așa ca am cerut de toate..
Asta ma face sa zâmbesc oarecum,hey puteai sa ma întrebi..
- Spune-mi despre tine.
-Nu am prea multe de povestit. Viata mea nu e prea interesanta....părinții mei s-au despărțit înainte sa ma nasc...știi tu...nu a crezut ca sunt copilul lui...l-am văzut o singura data....mama nu s-a mai căsătorit,iar eu sunt in ultimul an la facultate...vroiam sa fiu profesoara de limba romana,dar am renunțat si am ales limbi străine...
Se uita la mine parca pierdut,cred ca îl uimește foarte tare ce i-am spus,după figura lui,dar nu stiu de ce...
- Deci îți place sa citești....
- Si sa scriu....
- Aha...si ce-ți place sa citești?
- Shakespeare,Hardy....nu vreau sa te plictisesc...
- Deci ești romantica....îți plac chestiile astea cu "te iubesc",inimioare,floricele...
- Cam da...
- Cred ca am înțeles greșit toată povestea asta...nu vreau sa te ranesc...n-o sa te mai caut niciodată...nu sunt bărbatul potrivit pentru tine...daca ti-as expilca n-ai înțelege. Haide,te duc acasă...
Brusc,senzația mea de dimineața se adevareste...de ce ma simt atât de rău? Ce vrea sa spună cu asta? Simt cum mi se moaie picioarele si cum ochii mi se umezesc...vreau să-i cer explicații,să-l fac sa spună mai multe,dar nu sunt in stare...mi-e frica de ce-aș putea sa aflu...pe chipul lui vad iar acea întunecare...a căzut pe gânduri...
După un drum care mi s-a părut interminabil,am ajuns acasă...n-a scos o vorba tot drumul...noroc ca Mara e plecata in oraș...m-a scutit de un lung interogatoriu dureros...
- Hey,stai departe de mine. Nu încerca sa ma cauți. Nu vreau să-ți fac rău.
-Adio,Max!
Simt ca vrea sa se apropie de mine si ca vrea sa ma sărute dar face un pas înapoi si chipul i se întuneca iar...
- Adio,Natalia!