Demonul alb

Capitolul 10

- Promite-mi ca o sa te gândești la ce ți-am spus.
-...o sa ma gândesc. Si...mulțumesc ca ai fost sincer cu mine.
- Noapte buna,Natalia!
- Noapte buna,Max!
Il vad cum se îndepărtează...coșul pieptului ma arde iar lacrimile îmi curg șiroaie. As vrea sa urlu sa se întoarcă,dar cum va fi viata mea cu un asemenea om...ce-o sa fiu pentru el? Una din amantele lui...daca pot sa le numesc așa. Conștiința mea ma privește cu compasiune,si la fel ca mama,daca ar fi fost aici,ma mustra cu blândețe,te-am spus eu sa nu te bagi in asta... As vrea ca mama sa fie lângă mine acum. Mereu știa cum sa abordeze situația si îmi dădea cele mai bune sfaturi. De ce fel  de om m-am îndrăgostit...o sa ajungă sa ma iubească vreodată sau o sa fiu doar una din "jucăriile" lui? Părea sincer când a spus ca vrea sa încerce. Dar...ce stiu eu? Niciodată nu m-am priceput la bărbați.
Intru încet in apartament ca sa ma scutesc de interogatoriul Marei,multuminu-i lui Dumnezeu ca doarme....e 23:30. După ce Max a plecat am mai stat afara sa inspir aerul rece al Seattel-ului si să-mi astâmpăr lacrimile. Fac rapid un dus si ma așez pe pat. Patura e moale si îmi mângâie obrajii arși de lacrimi...m-am mai liniștit dar totuși ceva nu-mi da pace. De ce a fost sincer cu mine si mi-a povestit toate lucrurile alea? Poate chiar îi pasa de mine...conștiința mea sta lângă mine,cu fata-n tavan,prostuțo,nu te mai chinui singura...vrea doar inca una pe lista... Ooo,mai taci!!! O ignor si îmi pun căștile in urechi...muzica ma liniștește imediat. Mereu a avut efectul asta asupra mea...e prima mea dragoste. Ca si cartile,de altfel dar nu ma simt in stare sa citesc acum. Sunt mult prea obosita...

Soarele dimineții ma trezește...e ora 7:30... Simt miros de cafea proaspăt facuta si aud pașii Marei prin bucătărie...Cobor foarte ușor din pat de parca am avut un accident...îmi termin rutina de dimineața si ma îmbrac cu ce apuc. Ma privesc in oglinda iar fata mea parca a suferit o operație estetica. Ochii îmi sunt roșii si umflați din cauza plânsului...daca ar fi doar asta. Durerea cea mai mare nu se vede,e in suflet. Din cați bărbați sunt pe planeta asta eu m-am îndrăgostit fix de cel mai nepotrivit....dar al naibii de frumos...încercând sa nu oftez cat sa audă toată planeta...
-Natyyy!!!!
-Vin acum,Mara!
Daca ma întreabă ceva o să-i spun ca e plecat si ca ....vad eu ce inventez...dacă-i spun adevărul e in stare să-l omoare...o iubesc pe femeia asta,e sora pe care n-am avut-o niciodată.
-Neatza!!! Cum a fost întâlnirea???
-Aaa...bine.
-Bine? Doar bine?
-Da...am discutat diverse lucruri...încerc eu sa ma abat de la subiect. Mereu funcționează asta. A plecat la Madrid,o sa se întoarcă peste câteva zile.
- Naty,ai plans?
- Aaa...nu....bine puțin,când a plecat,stii cum sunt eu...mai sentimentala...
-Aha...sigur?
- Foarte!! Pfiu...am scăpat cam ușor...
- Ei bine,saptamana viitoare e absolvirea si m-am gândit sa facem o petrecere. Ce zici??? O sa vina si părinții mei,Albert,poți s-o suni pe mama ta si de ce nu...pe frumosul tau.
Ohh,doamne,asta chiar nu.
-Suna bine. O s-o anunț pe mama dar Max nu poate sa vina. Știi u...afacerile lui,chestii din astea.
- Fie,cum vrei tu.
- Eu am plecat,vorbim diseară. Te iubesc!!!
-Si eu...
Azi nu am cursuri iar chioșcul e închis.  Ma plimb ca o nălucă prin casa. Nu am stare. Încerc să-mi controlez instinctul de a-i scrie mesaje sau de a-l suna. Încerc sa-mi fac de treaba,așezând cartile,ascultând muzica si făcând ceva dulce de mâncare.
Deodata telefonul suna,iar brusc se oprește...inima începe sa-mi bata cu putere in piept iar aerul parca nu-mi mai ajunge sa respir. Suna iar...e el. Pentru un moment îmi trece prin minte sa nu-i răspund,dar ma răzgândesc imediat.
- Buna,Natalia!
- Buna,Max. Te rog,spune-mi Naty...
- Te-am sunat sa ma asigur ca ești bine! Aseară nu te-am lăsat cu  cea mai buna stare de spirit.
- Sunt bine,mulțumesc!
- Ma bucur sa aud asta! Sper ca te gândești la ce ți-am propus nu??
- Aaa....o sa ma gândesc,îți promit!
- Așa sa faci! O sa te mai sun sa ma asigur ca ești bine. La revedere,Naty!
- Așa e mai bine,la revedere!
Simplul fapt ca i-am auzit vocea a avut un efect ciudat asupra mea...pot sa gândesc limpede,si situația nu mi se mai pare așa de complicată....
Ce-mi faci tu mie,demon alb????....