Autor: elysian_dawn
Critică realizată de: alxrgn03
Am rămas șocată de două lucruri: faptul că a trecut trei de când am citit ultima dată povestea și că ai pus un prolog care m-a băgat în ceață complet. Îmi aduceam aminte mare parte din poveste, însă cu un prolog care e divers de acțiune, m-a făcut să analizez toată povestea din nou, ajungând să am mai multe întrebări decât răspunsuri. De ce nu s-au dus cei cu putere pe insulă? De ce s-a făcut o împărțire atât de ciudată? Și mai ales, cum se alegea clanul? Răspunsuri care în parte se găsesc în cele patru capitole, însă e un mister absurd asupra prologului.
Am uitat de drama lui Heron legată de moartea lui Eliot, și într-un fel îl înțeleg, mai ales pentru că ai descris bine ideea de a pierde pe cineva și cât de mult se suferă și nu se poate trece peste ușor, însă sunt unele momente în care e foarte legat de amintirea lui și nu neapărat clișeu, însă se știe că e legat nu e nevoie să aduci aminte din nou acest concept. Însă în rest, îmi place cum încearcă să se integreze iar în societate și la locul de muncă.
Un alt mister pe care sper că o să îl explici e de ce există această luptă între două clanuri bine, căci m-a confuz enorm de mult toată ideea. Îmi dă vibe de Hogwarts și de lupta între case, sper că nu uiți de Lebede și Corbi, personal sunt parte din Corbi, pentru că sunt sigură au un rol și ei pe undeva.
Povestea în sine are potențial, personajele principale sunt foarte bine scrise și prezinți traumele în mod corect, gramatica e bună, uneori ai o greșeală de tastatura (scenarii în loc de șcenarii), ortografia și pagina e bună. Cea ce mi-a plăcut, și care arată într-un fel stilul din 2019/2020 sunt bannerele cu numele poveștii și micile note de final capitol.
Când am citit titlu inițial credeam că e vorba de altă carte, căci cunoșteam coperta cu Soobin, pe care o adoram, însă și cea nouă îmi place într-o măsură. Prezența a doua umbre, probabil Heron și Eliot, și un turn împreună cu un oraș futurist. Partea care nu o înțeleg de chipul fetei care privește cititorul, sperând că are un rol destul de important în viitor, și acele pete albe, care pare un tip de nori ciudați sau oferă un aer mai vechi, dacă era puțin mai gălbuie.
Descriere e aceeași de acum trei ani, și încă îmi aduc aminte când am căutat caracteristici despre șoimi și vulturii. Heron, deși nu pare atât de mult, e cu siguranță un șoim, deși încearcă să pară un vultur. Am nevoie de mai multe momente între cei doi, deși știu că e imposibil, și o mai bună descriere a politicii insulelor și continentului, căci e puțin în ceață, și descrierea puterilor. De asemenea, încearcă să nu cazi în clișeu cu Heron prea puternic sau că se trezește cu puteri, deși am tendință să cred că face parte din familia lui Amias și într-un fel sau altul are ceva putere.
Plata: follow personal grupului și mie.
CITEȘTI
Critici și sfaturi - ÎNCHIS
SonstigesÎNCHIS Ai început să scrii o carte, dar nu ești sigur de ea? Dorești să te perfecționezi printr-o critică obiectivă și constructivă? Echipa noastră este aici să te ajute!