Autor: --Yelek
Critic: _gryffindor_heir_Titlul
Nu mă prea dă pe spate. Am văzut multe cărți care conțin în titlul cuvântul „cronici", chiar dacă lumea creată de tine e una originală. Ai putea să dai savoare prin a alege ceva mai misterios, să atragă cititorii.
Coperta
Este frumoasă, dar puțin cam prea întunecată pentru gustul meu, acel citat nu se prea observă. Ador fontul, culoarea predominantă și poziția personajelor.
DescriereaO singură greșeală există și cred că este de la tastare și anume „râul este întotdeauna ascuns în umbră.". Mi-am dat seama că ai vrut să scrii „răul", dar alții poate nu-și vor da.
Are dimensiunea corespunzătoare, nu oferă foarte multe detalii despre Slean, ceea ce este destul de bine, păstrează misterul poveștii. Este scris corect din punct de vedere gramatical și ortografic, ai și diacritice, plus alineate, ceea ce e bine.Conținut
Alineate ai, dar linia de dialog nu există în prolog, ci e folosită doar cratima. Am văzut că de la primul dialog o folosești, așa că atunci când vei avea timp să-l editezi la acest punct de vedere. Diacriticele există, este corect scrisă gramatical, iar la punctuație stai bine.
Ce m-a deranjat pe mine puțin de tot, este faptul că descrii mai mult decât povestești. Ar trebui să fie un echilibru între descriere, acțiune și dialog, ceea ce nu prea l-am văzut. Te pricepi din toate punctele de vedere, dar să încerci să găsești o balanță între ele, bine? Deoarece ideea merită să fie citită, crede-mă.Concluzie
Încearcă să găsești balansul specific fiecărei povești fantastice, deoarece stai bine la descrierea acțiunii și a elementelor din jur, dar și a replicilor. Cartea aceasta are potențial mare, poate ar fi avut și mai mult dacă găseai un titlu mai original, părerea mea.
Notă
Un 9 cred că este îndeajuns și cred că mi-am justificat argumentele.
Plata
follow permanent grupului și voturi la cartea „Știu ce ești" de pe profilul meu personal.
~Cath
CITEȘTI
Critici și sfaturi - ÎNCHIS
RandomÎNCHIS Ai început să scrii o carte, dar nu ești sigur de ea? Dorești să te perfecționezi printr-o critică obiectivă și constructivă? Echipa noastră este aici să te ajute!