Până la ultima suflare

3

Capitolul 3

Idalia

Ziua – viața – mi-a fost dată peste cap de cei trei bărbați, ale căror fețe și trupuri mutilate le mai vedeam și acum dacă închideam ochii. Nu mai voiam să moară și alții. Oricât de mult uram să mă căsătoresc cu un bărbat pe care nu-l cunoșteam, gândul că o făceam pentru binele lui papà și al multor altor oameni care ar suferi în urma unui război, mă ajuta să gestionez situația. Oarecum.

Luasem o decizie. Trebuia să mă căsătoresc cu Christian Cassano. Trebuia să o fac. Pentru papà. Pentru că atunci când iubim necondiționat, frica dispare. Rămâne doar curajul de a lupta pentru cei iubiți.

Cât timp Raul se ocupa de cele trei cadavre împreună cu ceilalți angajați, eu mi-am pus planul la punct și i-am scris o scrisoare lui papà. Nu voiam să-și facă griji, pe cât posibil, și voiam să știe că alegerea a fost a mea, de bună-voie. Mi-am terminat de așezat sentimentele pe hârtie cu ochii înecați în lacrimi. Am dus apoi scrisoarea în dormitorul lui, pe noptieră. Nu avea să o vadă până târziu, la noapte, când planul meu își va fi atins deja scopul.

Drumul până la Megan a durat mai puțin ca de obicei, dar reușisem în puținul timp să pun la punct un plan să scap de Raul. Trebuia doar să mă asigur că nu putea să-l anunțe pe papà în mai puțin de 15 minute că am dispărut.

Când am ajuns, iar Raul mi-a deschis ușa, am spus:

— Mi-am scăpat rujul. Îmi poți da telefonul tău pentru lanternă? Am întrebat inocentă.

— Dar telefonul tău ce are? A întrebat și m-a privit suspect.

— Ăămm... am rămas fără baterie. O să-l pun înăuntru la încărcat. Știi tu, am vorbit toată ziua cu Megan...

Raul m-a analizat încă puțin, dar apoi mi-a întins telefonul lui. L-am luat și am pornit lanterna. În timp ce mă prefăceam că îmi caut rujul am șters toate numerele de telefon. Perdonami, Raul.

— L-ai găsit?

— Nu. Probabil l-am uitat acasă, scuze. Dar credeam că e pe aici. Oricum, nu am nevoie de el neapărat.

Am zâmbit cât de larg am putut. Raul m-a privit ca pe o ciudată, dar a luat telefonul din mâna mea.

Mi-a luat și bagajul, a închis mașina după ce am coborât și am mers împreună spre casa prietenei mele.

— Deci. Bodyguardul tău... are, știi tu, pe cineva? A întrebat Megan, făcând un semn subtil spre Raul, care se afla în bucătărie, gătind doar el știa ce.

— E prietenul meu, Megan. Tu ești prietena mea. Ține-ți chiloții pe tine și scutește-ne de o situație penibilă, am spus chicotind.

— Chiar așa, Meg, l-ai și uitat pe Troy? Parcă erai îndrăgostită până peste cap de el, a completat Katty, cu un zâmbet răutăcios.

Megan și-a dat ochii peste cap.

— Fraierul ăla? Să și-o tragă liniștit cu ștearsa aia din echipa majoretelor. Nu-l mai vreau. Oricum nu era bun de nimic.

Am râs toate trei. Eu și Katty nu aveam o viață socială prea activă, dar savuram dramele lui Megan ca pe niște acadele. Megan își trăia din plin anii studenției, pe când Katty era cea silitoare. Din grupul nostru, eu eram singura mincinoasă care studia de la distanță la o facultate din străinătate. Situația financiară a lui papà nu fusese foarte bună în perioada în care am terminat liceul, astfel am hotărât să amân puțin facultatea și costurile care veneau o dată cu ea.