Până la ultima suflare

26

Capitolul 26

Idalia

Am petrecut mare parte din zi în mall, cheltuind fără să ezit banii lui Christian. Îmi dăduse și mie un card, "în caz că voi avea nevoie". Nu era de parcă aș fi putut face orice fără ca el să știe, dar am apreciat totuși gestul. Mă făcea să simt că am o anumită doză de control asupra propriei persoane. Că am libertatea să aleg ce vreau să fac.

Iar azi venise ziua în care am pus în aplicare tot ce simțisem până atunci. Minunata bucată de plastic era fără limite, așa că am luat magazinele la rând. Am cumpărat tot ce am văzut și mi s-a părut drăguț, fără să mă uit la preț. Am luat mâncare – chiar dacă bucătăria era plină –, am luat produse de curățenie – chiar dacă nu aveam nici cea mai mică idee ce folosește Grace. Am luat tot ce am văzut. Apoi am intrat în magazinele cu haine. Mi-am cumpărat câteva bluze, blugi, rochii și ținuta pe care plănuiam să o îmbrac în seara asta – pentru că planul meu mergea mai departe decât să cheltui o mică avere din pușculița lui Christian. Asta era doar momeala.

Am intrat și într-o librărie, din care am ieșit cu două sacoșe pline cu cărți. Am intrat apoi în magazinul de mobilă, de unde am cumpărat niște rafturi de bibliotecă pentru camera mea. Am intrat și în magazinul cu lenjerie intimă. Am fost și la masaj și am avut grijă ca Matteo – care era victima colaterală în jocul meu – să vadă că cel care mă masează este un bărbat tănăr și frumos, și să-i raporteze șefului lui.

Ziua de shopping s-a terminat abia pe la ora cinci după masa. A fost nevoie de încă două mașini – una ca să-mi pot duce acasă toate lucrurile achiziționate și alta care să ducă mâncarea și produsele de curățenie la un orfelinat din apropiere. Într-un mod total copilăresc, eram mândră de mine.

— Christian e acasă? L-am întrebat pe Matteo, în timp ce ieșea din parcarea centrului comercial.

— Da.

Răspunsul lui scurt m-a pus pe gânduri. La fel și felul în care îmi evita constant privirea. Și felul în care se juca, agitat, cu degetele pe volan. Matteo nu era un bun mincinos. Era un gură-spartă. Ceea ce mi-a dat de înțeles că acum se chinuie să-mi ascundă ceva. O parte din mine voia să-l tragă de limbă, să scoată niște informații de la el, dar m-am abținut.

Am ajuns acasă în aproape o oră. Traficul Londrei la ora asta, după masa, era infernal. În tot acest timp petrecut în mașină nu m-am putut abține din a mă gândi la ce îmi ascundea Matteo. Oare era furios Christian? Sau se întâmplase ceva rău? Era oare rănit? Dar când...

Gândurile nu încetau să curgă, dar nimic nu m-ar fi pregătit pentru ceea ce am găsit când am intrat în livingul spațios al conacului ce până atunci îmi fusese acasă.

Christian stătea într-unul dintre fotolii. Glezna stângă i se sprijinea de genunchiul drept. Își sprijinea capul într-o mână, în timp ce în cealaltă avea un pahar cu ceea ce părea alcool. Pe canapeaua de lângă, stând smerită, cu capul plecat și cu picioarele apropiate, se afla Liona.

Am înaintat până în fața măsuței de cafea, la o distanță egală de cei doi. Sângele îmi fierbea în vene. Rațiunea îmi fusese întunecată de o dorință sălbatică pentru violență. Nu eram, în general, o persoană violentă, dar acum era singurul lucru la care mă puteam gândi.

— Nu știam că ai un fetiș pentru harem, am spus cu o vocea joasă, ce nu părea a mea, în timp ce-l fixam pe Christian cu privirea.

Nici nu voiam să-mi imaginez ce se petrecuse aici cât timp eu fusesem plecată. Nu-mi puteam da seama cum omul care îmi pregătise o cină romantică doar cu o seară în urmă, care mă văzuse în cele mai negre ipostaze ale mele și care rămăsese lângă mine chiar și după aceea, omul acela stătea acum în fața mea, mă privea în ochi și tot ce puteam vedea era vinovăția. Vina unor lucruri tăinuite. Vina a ceva ce împărtășise cu ea. Vina a ceva ce știa că mă va distruge pe mine.

— Nu vreau un harem. Ar fi trebuit să știi deja asta, a răspuns, într-un târziu, ferindu-și privirea de a mea.

— Adevărul e că nu știu. Dar asta e singura explicație pentru care o altă femeie se află acum în casa asta. Singura explicație pentru care o altă femeie se afla dimineață în biroul tău, în timp ce soția ta – am scuipat cuvintele cu venin – dormea în patul pe care l-ați împărțit cu o seară în urmă!

Nu-mi dădusem seama când începusem să strig, dar finalul discursului meu răsunase prin pereții casei.

— Liona, ne poți lăsa, te rog, singuri? A întrebat Christian, adesându-i-se roșcatei.

Femeia s-a ridicat de pe canapea, fără să spună nimic și a înaintat spre mine. Și-a ridicat capul și mi-a zâmbit – un zâmbet pervers care prevestea o nenorocire – dar a revenit atât de rapid la figura abătută pe care o avusese înainte, încât m-am întrebat, pentru o secundă, dacă nu cumva mi se păruse.

Mi-am întros puțin privirea după ea, urmărind-o în timp ce ieșea din cameră, urcând pe treptele ce duceau la etaj.

— Ce naiba face?

Cuprinsă de o nouă flacără de furie, m-am întors, gata să merg după ea. Christian mi-a prins brațul ferm, oprindu-mă. M-am întors spre el, redirecționându-mi furia.

— Ce naiba se întâmplă? De ce a urcat la etaj? Am întrebat, zbătându-mă în strânsoarea lui.

Christian și-a încolăcit brațul pe talia mea, lipindu-mă de pieptul lui. Altădată apropierea dintre noi m-ar fi liniștit, mi-ar fi fost ancora care mă ținea prinsă de realitate. Dar acum nu făcea altceva decât să alimenteze furia care începea să mă sufoce.

— Răspunde-mi! Am țipat, lovindu-l cu palma în piept.

— Va sta aici o vreme, a spus pe un ton liniștit, neutru, de parcă era un robot.

— Ce?!

Christian se pricepea de minune să-și ascundă emoțiile. În fața mea nu stătea un bărbat din carne și oase, stătea un zid de cărămidă, solid, rece, fără nici o urmă de umanitate. El era un ghețar din cel mai nordic punct al planetei, pe când eu eram lava fierbinte din centrul Pământului. El spărgea totul în bucăți, pe când eu ardeam, distrugeam totul până când nu mai exista nici o urmă.

Am înghițit in sec. Lacrimile îmi ardeau ochii. Încercam din răsputeri să-mi pun ordine în gânduri.

— De ce îmi faci asta?

Cuvintele au ieșit printre buzele mele ca o șoaptă plină de durere. Ochii lui au coborât spre ai mei și pentru o clipă am putut să văd cum durerea mea se reflectă în ei. Degetele sale mi-au atins obrazul, ștergând lacrimile care căzuseră.

— N-aș face niciodată ceva care să te rănească, Idalia, dar acum nu am de ales, a spus cu o voce frântă.

— Nu ai de ales? Am spus, cu vocea tremurândă.

Christian a scuturat din cap.

— E însărcinată cu copilul meu.

E însărcinată cu copilul meu. E însărcinată cu copilul meu. E însărcinată cu copilul meu. E însărcinată cu copilul meu. E însărcinată cu copilul meu.

Cuvintele lui se repetau la nesfârșit în mintea mea. Dar era un coșmar. Unul nou, menit să-mi frângă inima în atât de multe bucățele, încât să fie imposibil de construit la loc.

Am tras adânc aer în piept, dar nodul din gât nu-l lăsa să treacă. Totul se învârtea în jurul meu. Prinsă în transă, m-am desprins de Christian și am urcat în dormitorul meu. Era doar un coșmar. Dacă mă puneam în pat și adormeam, avea să se termine. Trebuia să adorm, ca să pot reveni din nou la realitate.

Am intrat în cameră, am încuiat ușa în urma mea și m-am dezbrăcat, până la lenjeria intimă. M-am așezat pe marginea patului și am scos din sertarul noptierei somniferele pe care le mai luam când nu puteam dormi. Coșmarul ăsta trebuie să se termine. Orice ar fi.

Am înghițit pastilele, apoi m-am întins pe pat, deasupra pilotei. Ochii mi s-au închis încet, desprinzându-mă de realitatea necruțătoare.

În sfârșit era liniște. Era întuneric și liniște.