Până la ultima suflare

4

Capitolul 4

Christian

Îmi băteam capul cu rezolvarea legală a unor probleme legale pe care le aveam la hotelurile pe care urma să le deschid la câteva mile de Londra, când sistemul de alarmă a pornit. Am sărit din fotoliu și am pornit spre ușă, cu mâna pe arma ascunsă la spatele pantalonilor mei. Per l'amor di Dio, ce se mai întâmpla acum?

Înainte de a ajunge să deschid ușa, aceasta s-a dat de perete, iar în biroul meu a năvălit ca o furtună, o femeie.

Pentru o secundă m-am oprit. Femeia, cu un cap mai scundă decât mine, s-a oprit și ea și m-a privit. Purta blugi largi, adidași și o bluză roz care îi lăsa o fâșie de piele la vedere, deasupra taliei pantalonilor. Trupul ei avea forma unei clepsidre. Avea forme voluptoase, dar numai cât să o facă să arate delicios.

Imediat după ea, au intrat Nero și Kai, care m-au făcut să-mi desprind ochii de femeia misterioasă. M-au privit speriați, apoi au dat să se apropie de femeie.

—Ne pare rău, domnule! Nu știm cum a reușit să treacă de pază, a început Nero, dar i-am desființat pe amândoi cu un gest al mâinii.

—O să stau de vorbă cu voi mai încolo. Acum, afară din biroul meu! M-am răstit, iar cei doi au făcut cale întoarsă.

Am revenit asupra femeii care năvălise în biroul meu. O grămadă de păr castaniu îi încadra chipul, revărsându-se până la baza spatelui. Buzele pline, rozalii mi s-au părut ciudat de cunoscute. Apoi i-am întâlnit ochii și un fior electric mi-a traversat spatele, aproape făcându-mă să tresar. Ochii negrii nu s-au dezlipit de ai mei, absorbindu-mă ca o gaură neagră.

― Cine ești? Am întrebat, mai mult din reflex, pentru că eram destul de sigur că știam cine era femeia din fața mea.

― Idalia Giordano.

Am fost impresionat de siguranța din spatele tonului ei. Mă privea fix în ochi, își ținea bărbia sus. Era sigură pe sine. Nu mulți aveau tupeu să stea cu fruntea sus înaintea mea. Sfidarea ei mă excita.

― Giordano. Și ce te aduce pe aici? Știi cine sunt sau unde te afli exact? Sau te-ai pierdut, fetițo? Am întrebat, aplecându-mă ușor spre ea.

Idalia și-a încrucișat brațele la piept.

― Dacă încerci să-l imiți pe Massimo, să știi că-ți iese rușinos de prost. Și da, știu cine ești, Christian. Și mă aflu la tine acasă, nu? Sau a greșit șoferul de taxi adresa? La cât de ușor am intrat, n-ai zice că aici e fortăreața bine păzită a unui cap de mafie.

Un rânjet mi-a lungit buzele. Avea tupeu. Și eu aveam un început de erectie.

― N-am nevoie să imit pe nimeni pentru a aduce o femeie în patul meu.

― Mi-e greu să cred asta, când ai ajuns să ameninți oamenii pentru a convinge pe cineva să se mărite cu tine, a spus senin, ridicând lejer din umeri.

Am râs zgomotos.

― Să spunem că nu-mi place să fiu refuzat. Și mereu obțin ceea ce-mi doresc, într-un fel sau altul. De aceea ești aici.

― Scutește-mă de rahatul cu scopul scuză mijloacele și hai să trecem la afaceri. Tatăl meu poate apărea oricând aici.

― Vorbește frumos, am spus printre dinți.

Era foarte ciudat să aud o femeie cu o înfățișare atât de fragilă și delicată vorbind atât de vulgar. Idalia nu părea să pună la suflet ordinul meu. Doar și-a dat ochii peste cap, plictisită. Am oftat frustrat.