Changbin plangea conducandu-si iubirea vieții pe ultimul drum . A fost sunat de politie în această dimineață fiindu-i transmis ca Kim Seungmin s-a sinucis .
Prima oara s-a gandit ca este o gluma sau ca de fapt nu este el ci alt Kim Seungmin. Dar când a văzut cadavrul si-a dat seama ca nu este o farsa și nici nu este alta persoana , era chiar Minnie al lui.
Doar ce vorbise cu el, chiar dacă i-a spus lucruri rele și acesta plangea , spera ca Felix sa-l ajute si sa treacă peste . Nu înțelegea de ce a făcut-o, de ce a trebuit să recurgă la acest gest .
Înainte Seungmin nu-i se parea normal când cineva își lua viata din cauze banale ii să păreau lui , dar acum de ce a făcut asta?
Statea si ce uita în gol de ceva timp , acum chiar a rămas singur , inainte de mai putea consola cu gândul ca Seungmin este acolo undeva și ca traieste bine fără el , dar acum nu mai are niciun gând.
Seungmin nu mai este iar el nu poate accepta asta , nici nu vrea sa o facă, nu poate trai într-o lume fără Seungmin.
Pe de alta parte nici Felix nu era mai bine , se invinuia , crezand ca din vina lui Seungmin a murit , din cauza ca el a fost prea orbit de sentimentele lui ca să observe ca Seungmin nu se simtea bine .
Ca acesta nu-l iubea asa cum îl iubea el , Seungmin îl vedea doar ca pe un prieten foarte bun care a fost lângă el in cele mai grele momente. Și a conștientizat asta doar când a fost prea târziu .
Probabil dacă își dădea seama mai devreme , ar fi putut sa se înțeleagă și sa rămână doar prieteni și Seungmin nu ar mai fi recurs la acesta varianta .
Changbin era plin de nervi și spume când l-a văzut pe Felix , l-a avertizat sa aiba grija sa nu-l raneasca și sa-i fie mereu alături, dar acesta a făcut exact contrariul.
Se duce în fata acestuia îl întoarce cu o mișcare brusca și îl lovește cu pumnul direct în fata , facandu-l pe Felix sa cada în fund .
Cg : - Ti-am spus să nu-l faci să sufere , de ce nu l-ai protejat?
Toată lumea si-a intors capul înspre ei , fiind uimiți sa vadă ca aceștia se cearta fix în ziua înmormântării lui Seungmin.
F : - In primul rand nu e vina mea , ci este a ta . Tu l-ai făcut să ajungă asa.
Nu voia să se vadă , dar pe Changbin chiar l-au afectat aceste cuvinte. Stia ca e vina lui si ca acum doar incerca sa dea vina pe Felix ca să nu se mai simtă atât de vinovat.
Cg : - Și era treaba ta sa-l faci sa-si revină. Sa-l faci sa-si dea seama ca lumea nu se termina la mine .
F : - Nu am putut , am încercat sa fac asta un an întreg și când credeam ca si-a revenit , ai apărut tu și ai dat totul peste cap .
Cg : - De ce l-ai lăsat sa plece , trebuia sa ai grija de el .
F : - Dupa ce ai plecat tu și l-ai lăsat pe mana mea , el nu a vrut să vină cu mine , a plecat după tine . Nu te-ai întâlnit cu el ?
Cg : - Eu m-am dus direct la bar , nu m-am întâlnit cu el.
Nu înțelegea de ce Seungmin a decis sa-l urmărească și dacă nu s-a întâlnit cu el înseamnă că s-a dus acasă la el .
F : - Am găsit asta in casa lui , eu nu am putut sa o citesc. Sper ca o vei face tu .
Se ridica și pleacă, nu stia de ce , dar parca nu-i venea sa citească. Dar si-a făcut curaj și a deschis foaia frumos impachetata ." Știu că cineva va citi acesta foaie și sper sa fi tu Changbin . Dacă citești aceasta scrisoare înseamnă că eu nu mai sunt în viata , dar sper sa nu te invinuiesti și sper sa trăiești o viață bună în continuare . Și nu vreau să plângi, fi puternic asa cum ai fost mereu . Vei trece și peste asta exact cum ai trecut și peste alte lucruri . Chair dacă o perioada vei fi trist știu că vei reuși, alături de el.
Când am venit după tine , am ajuns la casa ta speram sa nu te fi mutat si am avut dreptate. Plângeam și îți spuneam sa deschizi, dar a facut-o altcineva. Era un băiat frumos , cu niste obrăjori frumosi si foarte pufosi , era perfect pentru tine . L-am intrebat cine este , chiar speram sa nu zică ceea ce credeam eu ca o va face , dar a făcut-o, a zis ca e iubitul tău .
Am plecat imediat , acum ca ma gândesc îmi pare rău pentru saracu baiat ca nu i-am mai spus nimic , puteam măcar sa-i spun sa te facă fericit .
Mi-am dat seama cât de urat este sentimentul de a vedea că persoana visurilor tale este cu altcineva. Asa te-ai simțit și tu când m-ai văzut cu Felix ?
Vreau sa sa-i dai și lui sa citească măcar aceasta parte . Imi pare rau pentru că nu am putut sa-i ofer ceea ce si-ar fi dorit . Imi pare rau ca nu i-am spus ca inca ma gândesc la tine , îmi pare rău că l-am mințit și l-am folosit . Imi pare rau pentru tot și sper ca intr-o zi sa ma ierte . Vreau sa-l vad de acolo sus fericit și cu zâmbetul acela luminos pe fata .
Vreau sa-i mulțumesc pentru ca a încercat și pentru un timp am trăit cu iluzia ca te pot uita . Vreau sa-ti mulțumesc pentru ca m-ai oferit cele mai frumoase clipe . Te iubesc Seo Changbin.CU DRAG KIM SEUNGMIN, SPER CA NU VEI UITA CA ODATA AM FOST SEO SEUNGMIN"
------------------------
Am revenit , scuzați-mă pentru că nu am mai scris de ceva timp . Am schimbat puțin o parte in capitolul sase , de asta poate nu înțelegeți o sa va las aici secventa pe care am schimbat-o . "Ma ridic , puțin amețit și inainte plec din casa în care am copilarit am decis sa las o scrisoare în care sa-mi spun toate păcatele și toate gândurile ."
Scuzati greșelile gramaticale .
Love you
CITEȘTI
I Want You Back // vol 1♡ ᶜʰᵃⁿᵍˢᵉᵘⁿᵍ
FanficChangbin a făcut o greșeală și a suportant consecințele: La pierdut pe Seungmin . Dar ce se va întâmpla când acesta își va da seama ca nu poate trai fără el și îl va vrea înapoi? Seungmin ii va da o alta șansă sau își va vedea mai departe de viat...