CONTRACT PRENUPTIAL

CAPITOLUL 6

Timp de cinsprezece zile, biroul Corinnei deveni locul de adunare al intregului personal. Veneau pana si Warren si Frank care, urmand exemplul sefului lor, refuzasera accesul zugravilor in birourile lor. Orice pretext era bun pentru ei de a parasi sala de consiliu in avantajul confortabilului birou ivoar.
  Supravegherea lucrarilor si cumpararea noului mobilier nu acapara totusi intregul program al Corinnei. Asigurarile fiind un domeniu pe care-l cunostea bine deoarece il studiase la universitate, devenise pentru ea al doilea cal de bataie. Gasirea unor companii mai putin costisitoare, obtinerea unei reduceri a primelor de asigurare, devenisera preocuparile ei majore. Atunci cand prezinta directorului financiar rezultatul negocierilor ei, acestuia i-a fost greu sa-si ascunda admiratia. Insusi Dan o laudase pentru reusita. Asigurarea de boala costa foarte scump compania si pe salariatii ei si reducerile obtinute erau o reala usurare pentru toti.
  In pofida succesului ei, aceste prime trei saptamani petrecute in cadrul companiei ii lasasera tinerei femei gustul amar al esecului. Pe de o parte, era multumita sa-si vada eforturile de renovare atat de bine primite de angajati. Ambianta era excelenta, iar lucrarile se dovedeau fara repercusiuni asupra productivitatii, care chiar crescuse.
  Numai ca, pe plan personal, era dezamagita. Rolul ei activ in afacerile companiei nu avusese rezultatul scontat asupra lui Dan. Dupa izbucnirea violenta de la inceput, urmase indiferenta. Abia daca se intampla sa aiba o crispare trecatoare a maxilarelor la vederea unui bidon de vopsea, tradandu-i iritarea... De aceea, a fost surprinsa de reactia lui atunci cand i-a adus prima factura. Dupa o privire rapida asupra totalului, isi indrepta imediat atentia spre ea.
  - Ai verificat cifrele?
  - Da. Suma totala mi se pare corecta.
  Simtea in mod nedefinit nevoia de a se justifica.
  - Pentru un total de douazeci de birouri, tot atatea fotolii, patru canapele si opt mese joase, suma este absolut rezonabila.
  - Adevarat? A trecut mult timp de cand nu m-am mai ocupat de asemenea probleme...
  Isi lua stiloul si-l rasuci distrat intre degete.
  - Stii ca in calitate de actionara majoritara ai dreptul sa aprobi plata acestei facturi fara sa ma consulti?
  - Este adevarat, dar consider de datoria mea sa te tin la curent cu modul in care folosesc banii companiei.
  El se multumi sa-si puna semnatura in josul cecului fara sa-i raspunda.
  - Debbie pare nebuna de bucurie in mijlocul plantelor ei!
  Corinne era surprinsa sa vada un licar amuzat in privirea lui. El adauga:
  - Scapa-ma de o indoiala: cat ma va costa toata aceasta jungla?
  Ea se surprinse zambind la randul ei.
  - Daca asta te poate consola, mai putin decat mobilierul.
  Lucrarile s-au terminat vinerea urmatoare. Pentru a sarbatori evenimentul, Corinne le invita la dejun pe Alma si Debbie, intr-un restaurant celebru in pregatirea crustaceelor. Au devorat cu pofta un homar minunat si masa a fost o veritabila reusita. Ajunsa acasa, o intrebare o ingheta brusc pe Corinne: ce sarbatorea ea de fapt? N-avea cu adevarat motiv de bucurie. Nu socotise ea sa puna totul in miscare pentru a-l exaspera pe Dan si a-l soma astfel s-o ia in casatorie? Desigur, nu imbunatatind conditiile de munca ale angajatilor va reusi s-o faca.
  A doua zi, se trezi macinata de o teama nelamurita. Era totusi sambata si pe deasupra patru iulie, sarbatorea nationala a Americii. Dar in starea de nervozitate in care se gasea, ideea de a dormi pana mai tarziu era definitiv exclusa. Neavand incotro trebuia sa recunoasca: se gasea in Rhode Island de trei saptamani si planul ei nu progresase deloc... Spre usurarea ei,trebuia sa admita ca Dan Matthews nu semana deloc cu imaginea pe care si-o facuse despre el. Si ce daca? Era asta un motiv pentru a renunta? Nu,dimpotriva. Din punct de vedere strict biologic, Dan raspundea perfect conditiilor necesare. Poate chiar putin prea bine...Imaginea unui frumos corp musculos, eliberat de constrangerea costumului, ii aparu fara sa vrea in fata ochilor. "Bat campii!" se gandi ea.
  Sari din pat si se grabi sa ajunga sub dus. Apa rece i-a redat dorinta de actiune. Trase pe ea niste blugi si se hotari sa se duca la birou pentru o ora sau doua. In ajun ii fusesera livrate niste postere si nu avusese timp sa le despacheteze. Si,ea conta pe ele pentru a decora restaurantul interprinderii care, desi proaspat zugravit, ramanea rece si impersonal.
  Trei sferturi de ora mai tarziu, ajunse in apropierea cladirii. Uzina pustie i se parea trista. I-a fost greu sa mearga de-a lungul birourilor pustii.
  Ambalate cu grija, posterele o asteptau in sala restaurantului. Inarmata cu un scaun, incepu fara intarziere asezarea lor. Aceste naturi moarte, in care ciorchini de struguri si mere verzi se amestecau armonios, nu puteau decat sa creasca apetitul .
  - Putin prea sus! Coboara-l putin spre stanga...
  Auzind vocea lui Dan, tresari si era cat pe ce sa-si piarda echilibrul. Fara ajutorul bratului acestuia, ar fi cazut in mod sigur. Si pardoseala nu era dintre cele mai primitoare...
  Timp de o clipa, ramase ca paralizata. Lipita de Dan, simtea pe obraz caldura respiratiei lui. Isi schimbase costumul obisnuit cu o bluza larg descheiata la gat. Cu un singur gest, ar fi putut atinge parul negru care aparea la deschizatura gulerului. Brusc, in mintea ei isi facu loc o certitudine a carei evidenta o tulbura: era clipa la care visase timp de saptamani intregi. La gandul acesta, gatul i se usca si inima incepu sa-i bata mai tare. Avea impresia ca nu mai avea aer.
  Se instalase intre ei o tacere deplina. Atunci cand Dan ridica in sfarsit ochii spre ea, Corinne observa involuntar neobisnuita colorare a fetei lui si sclipirea posomorata a privirii.
  - Imi pare rau, zise el in sfarsit. Nu voiam sa te sperii.
  - Nu-i nimic. Iti multumesc insa ca m-ai prins la timp.
  Cum putea oare sa vorbeasca cu atata calm? se intreba Corinne. Corpul ii era cuprins de o veritabila furtuna. "Daca imi da drumul, cad..." se gandi ea, tulburata.
  - Corinne...
  -Da?
  Isi inghiti cu greu nodul din gat.
  - Opreste-ma. Opreste-ma inainte sa fie prea tarziu.
  Dar cum ea nu facu nici un gest pentru a se desprinde, el ii atinse usor buzele cu un sarut. Ghemuita la pieptul lui puternic, simtea o mare fericire. Atunci cand el incerca din nou, se abandona cu trup si suflet imbratisarii lui si se lipi cu toata puterea de el.Se intreba in sinea ei cum poate un simplu sarut sa provoace un asemenea efect.
  Exact in clipa aceea, el se dadu brusc inapoi.
  - Este o nebunie, sopti el pe un ton ciudat de sacadat.
  - Da.
  Fermecata de privirea lui, Corinne ii atinse buzele cu degetul aratator.
  Respiratia barbatului se modifica brusc. Deschise gura putin si-i musca usor degetul. Innebunita de placere, ea inchise ochii si se lasa in voia lui.
  Ii uni un nou sarut, din care orice ezitare, de data aceasta, era absenta. Dan o imbratisase cu o pasiune crescanda, fortandu-i bariera buzelor. Ametita de senzatii noi, ea isi infunda cu deliciu mainile in bogaul lui par castasniu. In jurul lor, lumea nu mai exista. Unicul lucru care mai conta era placerea de a fi in bratele acestui barbat. Avea impresia ca pluteste in spatiu, cuprinsa de o flacara care o mistuia cu totul.
  Dar si de data aceasta, Dan a fost primul care si-a revenit. Cu o promptitudine vecina cu bruschetea se desprinse de ea. Timp de o clipa, ea se clatina, prada unei teribile senzatii de ameteala.
  - Corinne, iti cer iertare...
  Vocea era uimitor de sigura. Surprinsa, il privi pe furis. Visase oare pasiunea care-i coplesise pe amandoi cu cateva secunde mai inainte? Era atat de putin versata in materie...
  Cu un zambet usor pe buze, el continua:
  - Esti foarte seducatoare, si buzele tale sunt extrem de ispititoare...dar eu ma port ca un adevarat licean. Te rog sa ma ierti.
  Spre marea ei uimire, reusi sa-i raspunda pe acelasi ton ironic:
  - Intr-adevar, in timpul scolii, mi-a fost dat sa intalnesc genul acesta de licean... Nu-i nevoie sa acorzi acestui sarut mai multa importanta decat are! Sa nu mai vorbim despre asta.
  Cu mainile umede si picioarele moi, Corinne reusea cu mare greutate sa-si ascunda emotia. Dar pentru nimic in lume nu l-ar fi lasat sa ghiceasca efectul pe care-l avea asupra ei. Cu atat mai mult cu cat el dadea acum semnele celei mai depline indiferente.
  - Multumesc, Corinne. Te rog sa ma crezi ca apreciez intelegerea ta.
  In mod vadit,pentru el subiectul era inchis. La urma urmei, poate ca el avea dreptate?
  - Posterele acestea sunt splendide! exclama el mutandu-si atentia asupra peretelui. Imi dai voie sa te ajut?
  Nervoasa, ea isi infunda mainile in buzunarele blugilor.
  - Cu placere, multumesc! Eu am o tendinta suparatoare sa le pun stramb.
  - Pentru ca neglijezi un instrument esential: metrul! Asteapta-ma aici. Ma intorc imediat...
  Abia disparuse barbatul si ea se lasa sa cada pe un scaun. La ce bun sa se mai amageasca? Adineauri i se intamplase ceva remarcabil, ceva ce in conversatia lor, oricat de inofensiva ar fi fost, nu putea ascunde. Pentru prima oara in viata ei, vibrase sub buzele unui barbat.
  Intoarcerea lui Dan ii intrerupse gandurile. Era inarmat cu o colectie impresionanta de unelte. Ea sari de pe scaun.
  - Cum le punem? intreba el zambind. Toate pe acelasi perete?
  - Da. Este cel mai bine nu ti se pare?
  Daca evita sa-l priveasca prea mult, poate ca Respiratia ii va reveni la normal? In orice caz, asa spera. Isi arunca parul spre spate cu un gest energic. Era inutil sa-si bage asa ceva in cap. Daca sarutul acela o tulburase atat de mult, era numai pentru ca ii lipseau elementele de comparatie.
  Intarita de aceasta convingere, lua doua postere si le aranja unul langa altul pe perete.
  - In felul asta?
  - Mi se pare perfect.
  Avu nevoie de peste doua ore ca sa duca operatia la bun sfarsit.
  - Remarcabil! Exclama Dan dandu-se inapoi pentru a se bucura mai bine de spectacol. Sala este schimbata complet.
  - Nu-ti voi ascunde ca posterele acestea sunt deopotriva un apel discret adresat bucatarului. Cine stie? Poate ca imaginea acestor fructe si acestor legume de sezon il va incuraja sa varieze putin meniurile? Cartofii prajiti si produsele de patiserie la fiecare masa nu constituie un regim alimentar prea sanatos.
  Dan scoase un lung fluierat.
  - O decoratoare dublata de o nutritionista? Hotarat lucru, draga mea Corinne, esti plina de talente.
  - In ultimii ani, conceptia asupra conducerii interprinderii a evoluat mult, sa stii. Iar profesorii mei insistau mult asupra importantei care trebuie acordata starii de sanatate a angajatilor si mediului in care lucreaza.
  Dan isi apleca privirea si se adanci in contemplarea metrului pe care-l avea in mana.
  - Nu sunt predispus sa-mi recunosc cu usurinta greselile, dar ma obligi s-o fac. Am gresit lasand birourile sa se degradeze astfel. Si iti sunt recunoscator ca ai facut apel la zugravi si ca ai comandat mobilier nou. Ar fi trebuit s-o fac inca de acum patru ani. Imediat dupa ce beneficiile noastre au inceput sa creasca.
  Cel mai putin lucru ce se putea spune era ca nu este zgarcit cu scuzele. Rosie de emotie, Corinne replica:
  - Admir modul in care conduci compania, Dan, iar aprobarea ta imi merge drept la inima.
  Cu o privire devenita brusc malitioasa, adauga:
  - Nu mai ramane decast o problema: pe cand randul tau? Cand vei accepta in sfarsit sa permiti repararea propiului tau birou?
  El zambi.
  - Acum, ca mi-am recunoscut greseala, nu vad de ce m-as lipsi de serviciile tale! De fiecare data cand trec prin fata biroului tau, sunt mort de gelozie. Totusi, cu o mica rezerva fata de rozul perdelelor...
  - Desigur. In ceea ce te priveste, voi fi atenta sa aleg ceva cat mai masculin. O combinatie de alb si bej, de exemplu. Ce parere ai?
  - Roz pentru femei,bej pentru barbati... Asta mi se pare cat se poate de discriminator. Nu ti-e teama ca vei atrage trasnetele acelor doamne din Miscarea de Emancipare a Femeilor?
  De data aceasta fu randul Corinnei sa izbucneasca in ras.
  - Inceteaza cu gluma, Dan. Am o multime de cataloage si mostre in biroul meu. Daca ne-am duce sa le consultam?
  El ezita doar o clipa:
  - Am o idee mai buna. Ai ceva stabilit pentru aceasta dupa-amiaza?
  Corinne isi intoarse repede privirea in directia posterelor.
  - Nu...Nimic special.
  - Atunci, ce-ai spune sa vii sa mancam la mine pe terasa? Am putea discuta despre toate astea in fata unui pui delicios, cumparat de la un specialist pe care-l cunosc.
  Neluind in seama vocea interioara care-i soptea insistent sa refuze invitatia, accepta pe un ton fals dezinvolt:
  - O invitatie la un picnic de ziua Americii? Ar inseamna sa fiu prost inspirata daca as refuza!
  Cand ajunsera la Patnam, mic orasel din apropierea locuintei lui Dan, era aproape amiaza. Se oprira la fasimosul specialist, de unde iesira cu bratele incarcate cu de-ale gurii: traditionalul pui fript, insotit de o salata de cartofi si de o inghetata de nuca de cocos, specialitate locala. "In perspectiva, cateva zile de regim..." se gandi Corinne constiincioasa. Dar in clipa asta, nu-i pasa de asa ceva.
  - Apartamentul meu este la cinci minute de aici.
  Dan aseza proviziile in portbagaj si se instala la volan.
  - Pentru a ne intoarce la culorile biroului meu, suntem deci de acord?
  - La prima vedere, da. Pentru a da o nota putin mai masculina propun pereti ivoar si perdele bej ,in ton cu mocheta. Am putea adauga o canapea de piele aramie...
  -... si cel mai mare birou din catalog!
  - Se intelege. Comanda se va transmite chiar pentru marti dimineata. Dar cum literalmente le-am golit magazinul, vor avea probabil nevoie de timp sa ne faca livrarea...
  - Ei bine, fie, Presupun ca n-am de ales. Ma voi inarma deci cu rabdare. Ceea ce, venit din partea mea, este o veritabila fapta de eroism.
  Dupa un viraj, isi facu aparitia o cladire luxoasa, asezata in mijlocul unui parc.
  - Iata unde locuiesc. Dupa divort, Mary Beth a tinut sa pastreze casa. A trebuit asadar sa ma mut. Atunci cand am vizitat cladirea aceasta, am fost imediat cucerit de parc si de piscina care se afla exact in spatele ei.
  - Abia astept s-o vad! Exclama Corinne.
  Dan intrase cu masina in garaj si-i deschidea portiera.
  - Ia inghetata. Eu voi lua puiul. Liftul este imediat in dreapta, iar apartamentul meu este la ultimul etaj.
  Conform asteptarii tinerei femei, acesta era spatios si confortabil. O frapa indeosebi frumusetea mobilierului: adevarate piese de muzeu.
  Cum el ii ghicise gandul, ii explica:
- Majoritatea din mobilele acestea sunt de la mama mea. Spre deosebire de mine, adora sa cutreiere magazinele de antichitati. Este pasiunea ei si mie imi lipseste timpul s-o insotesc. Cand iti petreci jumatate din viata la celalalt capat al lumii, weekend-urile sunt sfinte.
  In timp ce vorbea, deschise usa frigiderului.
  - Aici vom pune inghetata. In privinta puiului, crezi ca este nevoie sa-l incalzim?
  - O, nu ! Un pui de picnic se mananca intotdeauna rece.
  El lua zambind un platou si ingramadi acolo unele peste altele pahare, farfurii de carton, tacamuri, fara sa uite o carafa cu limonada rece scoasa din frigider.
  - Urmeaza-ma. Terasa este la capatul salonului.
  Trecand pragul usilor largi, cu geamuri, Corinne se gasi intr-o veritabila gradina suspendata, supraincarcata de flori.
  - Dupa cum vezi, o vedere frumoasa asupra padurii.
  Corinne nu reusi sa-si stapaneasca o exclamatie admirativa:
  - Oh ! Dan, este splendid ! Poate nu tot atat de frumoasa ca Muntii Stancosi, dar remarcabila totusi pentru coasta de est.
  El zambi si se grabi sa descarce platoul pe masa aflata acolo.
  - In locul dvs, draga doamna. mi-as masura cuvintele. Nu uitati ca noua ne datorati aceasta zi de sarbatoare.
  Corinne izbucni in ras si incepu voioasa sa despacheteze. Avea o foame de lup. Dupa ce devorase cu pofta o aripa de pui si o buna jumatate din salata de cartofi, se rasturna in sezlongul ei cu un oftat de multumire.
  Ganditor, Dan remarca:
  - Anul trecut, chiar pe vremea asta, eram in Irlanda. Ambasada americana a organizat sarbatorirea zilei nationale. Dar specificul nostru national si focurile de artificii se impaca greu cu peluzele englezesti. Ele sunt atat de desavarsite !
  La aceasta evocare, Corinne isi aminti de propriul ei patru iulie din anul precedent. Ea si cu Charlie se dusesera la munte. Intinsa la malul apei, il privea cum pescuieste. Mai tarziu, se desfatasera cu peste fript las gratar. La gandul acesta, o coplesi un val de nespusa nostalgie.
  Cu inima stransa, se agita nervos in scaunul ei.
  - Puiul de gaina era mancarea preferata a lui Charlie ! Spunea intotdeauna ca prefera de o suta de ori sa fie lipsit de alcool sau de tigari decat de aceasta pasare care-i placea mai presus de orice.
  Dan o cerceta cu o lunga privire scrutatoare:
  - Ce tot indrugi? Unchiul meu la regim? Un chefliu ca el? I-a placut intotdeauna vinul bun si in timpul meselor noastre nu-si termina niciodata tigara.
  - Ah, asa?
  Ea zambi cu tristete.
  - In cazul acesta, era o abatere de la regimul lui. Inteleg acum de ce se intorcea intotdeauna de las New York cu aerul acela de baietel prins cu minciuna...
  - Unchiul meu a murit de infarct. Trebuie sa inteleg ca se stia bolnav? Acesta este motivul pentru care considera ca nu mai trebuie sa fumeze si nici sa se atinga de alcool?
  Ea nu-i raspunse imediat, sorbind indelung din paharul cu limonada.
  - Da, raspunse ea in sfarsit. Charlie avea hipertensiune arteriala si cunostea de multi ani gravitatea bolii sale. Se stia condamnat si a reusit miracolul sa prelungeasca mai multi ani ragazul pronosticat de medici.
  - Pentru numele lui Dumnezeu, de ce nu mi-a spus nimic? De ce nu a instiintat familia?
  - N-a vrut. Ar fi trebuit, fara indoiala, sa-ti spuna, dar a refuzat in mod categoric s-o faca. Am sperat ca vei intui odata ca se petrece ceva, dar asta nu s-a intamplat. Banuiesc ca a facut totul ca sa te pacaleasca in scurtul timp pe care-l petreceati impreuna.
  - Corinne, cred ca a sosit vremea sa punem la punct anumite lucruri intre noi. In primul rand, hotararea de a rari intalnirile noastre nu a venit de la mine, ci de la el. Imediat dupa ce v-ati casatorit, unchiul mi-a lasat impresia ca nu mai doreste sa-l vizitez. Constructia casei parea sa-i rapeasca tot timpul. De fiecare data cand voiam sa vin in weekend, gasea un pretext ca sa ma faca sa-mi schimb hotararea. Cand casa voastra a fost in sfarsit terminata, nu mai eram eu disponibil: casatoria mea cu Mary Beth era in faza ei crtitica si nu voiam sa vad pe nimeni. Dupa divort, am inteles ca atitudinea lui Charlie fata de mine nu mai era aceeasi. Era evident ca se temea sa nu va tulbur intimitatea. Fireste, i-am respectat dorinta.
  Corinne considera ca venise momentul sa intervina.
  - Este randul meu sa-ti prezint scuze. Te credeam complet indiferent cu privire la soarta unchiului tau. Sa nu crezi ca nu-ti dorea vizitele. Dimpotriva, ar fi fost Incantat. Dar era obsedat de ideea sa nu te nelilistesti din cauza bolii lui. Vazuse prea multe, spunea el, privind atitudinea celor apropiati fata de un muribund, pentru a vrea sa faca personal experienta. Considera, desigur, ca este mult mai usor sa-ti ascunda starea lui daca va vedeati o singura data pe luna si inca in penumbra unui restaurant. Acasa, ar fi fost imposibil. Lua numeroase medicamente si uneori avea asemenea dificultati sa respire, incat trebuia sa recurga la masca de oxigen.
  Dan interveni cu blandete:
  - Cred ca ai trecut prin momente ingrozitoare. Dupa cati ani de casnicie ai aflat ca era bolnav?
  Ea se ridica si, rezemata in coate pe balustrada terasei, privi indelung padurea.
  - Stiam chiar dinainte de casatorie. Dupa spusele medicilor, nu mai avea atunci decat cateva luni de trait.
  Dan se apropie, avand totusi grija sa pastreze o oarecare distanta intre ei.
  - Pentru a evita orice alta neintelegere intre noi, te rog sa-mi raspunzi: de ce te-ai casatorit cu unchiul meu daca il stiai condamnat fara speranta?
   Ea isi ridica barbia cu mandrie.
  - Ti-am spus-o deja. Era o casatorie de convenienta. M-am casatorit cu unchiul tau pentru banii lui.
  - Iarta-ma, dar versiunea aceasta nu ma satisface. Dupa parerea mea, ea nu explica decat o parte din toata povestea si as vrea s-o cunosc si pe cealalta.
  Corinne simti deodata dorinta nestapanita sa-i spuna lui Dan totul si se nelinisti. Pentru cer i-ar destainui barbatului acesta ceea ce nu simtise niciodata nevoia de a-i spune cuiva? Isi incrucisa bratele la piept, infrigurata. In ciuda caldurii inconjuratoare, ea era inghetata.
  Vocea de langa ea deveni insistenta.
  - Corinne... Cum l-ai cunoscut pe unchiul meu?
  Cu privirea fixata drept inaintea ei, ii raspunse:
  - Aveam optsprezece ani. Lucram intr-un bar din Coflax Avenue, un cartier nu prea populat din Denver. Se facusera doi ani de cand plecasem de acasa. Pentru a gasi o slujba, a trebuit sa spun ca sunt mai in varsta. Dar proprietarul nu era foarte atent.
  - Daca inteleg bine, ti-ai abandonat foarte devreme studiile?
  Ea incerca de bine, de rau sa-si stapaneasca emotia.
  - Da. Mama era... bolnava. Avea nevoie permanent de cineva in preajma ei. A murit la putin timp dupa ce asm implinit saisprezece ani.
  - Imi pare rau... Este prea devreme pentru a-ti pierde parintii.
  - Era bolnava de mult timp.
  Nu vorbise niciodata cuiva despre decaderea fizica a mamei sale. N-o sa inceapa totusi acum ! Din fericire, Dan avu delicatetea sa nu insiste asupra acestui subiect.
  - Dupa disparitia mamei tale ai fi putut sa-ti reiei studiile. De ce n-ai facut-o?
  Corinne ridica din umeri.
  - Ca reactie impotriva tatalui meu. Imi imparteam timpul intre televizior si iesirile cu baietii, pe motociclete. Cand nu acopeream cu mazgaleli peretii comisariatului de politie...
  - Poti sa-mi spui ce te-a facut sa pleci de acasa?
  Isi inclesta nervoasa mainile pe balustrada terasei.
  - O cearta mai violenta decat celelalte cu tatal meu. Facea parte dintre acei parinti care au drept deviza: "cine iubeste mult, pedepseste bine". Intr-o zi m-am saturat de bataile lui si am plecat.
  Urma o tacere. Dan simtea evident ca nu fusese spus totul. Dar ea nu avea nicidecum intentia sa vorbeasca despre bataile pe care i le aplicase tatal ei.
  - Mai traieste? intreaba el in cele din urma.
  - Da.L-am revazut de doua sau de trei ori dupa ce m-am casatorit, la cererea lui Charlie, care tinea sa-l cunoasca. Am fost uluita de schimbarea lui. A venit cu noua lui sotie si pareau amandoi foarte indragostiti unul de altul. N-am inteles niciodata cum de a putut sa fie atat de crud fata de mama. Daca ai fi vazut cu cata violenta...
  Vocea tinerei femei se franse. Stanjenita, isi intoarse capul, luptand sa-si inabuse aceste amintiri dureroase.
  Fara sa rosteasca vreun cuvant, Dan se indrepta spre masa si reveni cu paharele lor.
  - Tine !
  Astepta ca ea sa bea pentru a continua.
  - Pentru a reveni la unchiul meu, l-ai intalnit asadar in barul unde lucrai?
  - Da.
  Ii era recunoscatoare pentru tactul de care dadea dovada. Putin cate putin, ajutand-o si limonada, simtea cum se estompeaza durerea amintirilor.
  - Era un client permanent al barului? Nu m-as mira, ii placea viata nocturna a Denverului.
  La amintirea primei lor intalniri, Corinne schita un zambet.
  - Nu, nu era un obisnuit al barului. Cand a sosit, nu era beat. Cu toate acestea, il supravegheam discret in timp ce-l serveam, dupa cum imi impunea profesia. Aveam sarcina sa evit orice scandal. Dar cu Charlie, n-aveam nici o grija sa se intample asa ceva. Era dintre aceia pe care alcoolul ii face joviali si fermecatori. In plus, la fiecare nou pahar, ma rasplatea cu un bacsis princiar, ceea ce mi-l facea cu atat mai simpatic.
  - Pentru ca apreciai clientii dupa marimea bacsisului pe care ti-l dadeau?
  Vocea lui Dan era lipsita de orice dezaprobare. Era animat numai de curiozitate. De aceea, intrebarea n-a suparat-o.
  - Nu. Mai curand dupa modul cum se purtau dupa ce beau. Charlie era omul cel mai fermecator pe care l-am intalnit vreodata, iar generozitatea bacsisurilor sale nu-mi facea decat sa-mi confirme impresia. La cea de-a sasea portie de bere, a dublat cei cinci dolari pe care mi-i acordase la fiecare pahar. Treizeci si cinci de dolari in mai putin de doua ore, era o adevarata avere in comparatie cu bietul meu salariu ! Cand m-am apropiat ca sa-l intreb daca mai dorea unul, se prabusise pe tejghea. Fruntea ii era marcata de un cucui mare. Patronul i-a scotocit imediat buzunarele in cautarea vreunui act care sa-i specifice adresa, dar n-a gasit nimic. In disperare de cauza, m-am oferit sa-l duc la mine acasa.
  - Putin cam riscant, nu crezi?
  Ea ii sustinu cu raceala privirea.
  - Nu era prima data cand aduceam acasa un barbat. Daca m-ai fi cunoscut pe vremea aceea, nu te-ai fi nelinistit pentru mine. Intre hoinarelile pe motociclete si barul din Denver, frecventasem destule locuri putin recomandabile pentru o fata. Adevarul este ca, la optsprezece ani, aveam experienta unei femei de treizeci. Chiar daca nu cunosteam totul, aveam deja impresia ca am vazut tot si am inteles tot.
  - Ajunsa acasa, presupun ca ai avut o noapte grea?
  - Nicidecum. Si pentru un motiv bine intemeiat: el nu s-a trezit decat a doua zi la pranz. Cum se vaicarea si gemea fara incetare, l-am sfatuit sa faca un dus bun. Nu era bolnav. Suferea doar de o mahmureala strasnica. O cafea buna si doua aspirine si nu va mai avea nimic. Impotriva oricarei asteptari, a izbucnit intr-un ras amar. Vai ! Nu-mi venea sa cred ce mi-a spus: era definitiv pierdut. Asta fusese cauza betiei din ajun. Un cardiolog din Colorado tocmai il anuntase ca nu mai avea decat doua luni de trait.
  Mana lui Dan se stranse in jurul paharului, facandu-l sa se sparga.
  - Dumnezeule, Corinne ! Trebuie sa inteleg din asta ca unchiul meu se stia condamnat? Cum a putut sa traiasca toti acesti ani fara sa instiinteze familia? Este de neconceput ! Ca sa nu-mi fac griji? Nu mai spune! Daca ar fi avut oricat de putina afectiune pentru mine, ar fi simtit nevoia sa ma previna.
  In mod instinctiv, Corinne isi puse mana pe bratul lui, in semn de consolare. Dar era o greseala. La contactul cu musculatura lui puternica, se infiora si isi retrase repede mana.
  - Sa nu crezi asta, Dan. Pune-te mai degraba in locul lui. Se stia pierdut in foarte scurt timp si ii era teama. L-a cuprins o nevoie irezistibila sa-si destainuie cuiva teama. Dar cuiva strain. Charlie era un psiholog. Cu instinctul infailibil care-l caracteriza, el a descoperit imediat in mine confidenta ideala: eram suficient de calita pentru a putea asculta orice. Inseamna ca voi ramane de piatra.
  - As fi gata sa pariez ca se insela...
  - Pirdeai pariul! exclama ea taios. Dar sa revenim la problema noastra. A rezultat ca medicii il sfatuisera sa-si ia o infirmiera stabila. Bineinteles, el refuzase cu desavarsire. A vazut in mine posibilitatea de a deveni ajutor si mi-a oferit un post de menajera.
  - Si ai acceptat? Iata ceva surprinzator! Dupa cate mi-ai povestit despre viata ta, nu pareai o persoana prea caritabila...
  La amintirea lui Charlie mergand incolo si-n-coace prin camera ei, tunand si fulgerand impotriva excesului de alcool, un zambet se contura pe buzele tinerei femei.
  - Intr-adevar, dar el intelesese perfect si a mizat pe singura coarda sensibila susceptibila sa ma convinga: salariul. M-a chestionat asupra sumei totale a veniturilor mele de la bar si mi-a propus imediat dublu. Din principiu, m-am tocmit putin: in afara de retributia mea, i-am sugerat sa continue sa-mi plateasca chiria actuala pentru a-mi pastra camera daca se va intampla sa dispara. A acceptat. Afacerea esa incheiata. In timp ce el isi facea dusul, am adunat in graba cateva lucruri intr-o sacosa. Am baut dupa aceea o cafea si am plecat la el acasa. Nu m-am intors niciodata in camera aceea.
  - Dupa parerea mea, povestea este mult mai complicata. Daca unchiul meu era condamnat de medici, cum a reusit sa supravituiasca mai mult de sapte ani? Este de necrezut !
  - Nici medicilor nu le-a venit sa creada, raspunse Corinne cu un zambet fugar. Dupa parerea lor, majoritatea problemelor lui se datorau stilului sau de viata. Ani de zile s-a lasat prada tuturor exceselor alimentare, fara sa faca deloc sport.
  - Dar gustul acesta pentru mancarea buna era placerea vietii lui Charlie.
  - Poate, dar atunci cand esti confruntat cu moartea, conceptia despre viata se schimba in mod ciudat. Charlie nu era dispus sa moara. In consecinta, a hotarat sa-si schimbe in mod radical felul de viata. Din intamplare - poate din cauza lungilor luni petrecute sa-mi ingrijesc mama- se intampla sa am unele notiuni de dietetica. Si cand o tanara se dedica unei cauze, o face de obicei temeinic. Am hotarat brusc sa ma lupt cu moartea. Am scos tot alcoolul din casa si l-am convins pe unchiul tau sa abandoneze fumatul. In acelasi timp, am adoptat un regim pe baza de peste, fructe si cereale pentru a inlocui in mod avantajos enormele fripturi si alte alimente prajite de pana atunci. In plus, Charlie trebuie sa fi avut un organism solid. Orice s-ar spune, intr-o buna dimineata ne-am dat seama ca trecusera trei luni si el mai era inca in viata. Mai mult, ii sporise energia si vitalitatea. Consultand cardiologul, acesta a constatat ca tensiunea scazuse, dar starea inimii era mereu aceeasi. El l-a felicitat pe Charlie si i-a dat un nou ragaz de sase luni, cu conditia sa fie prudent.
  - Si cat timp a durat, in definitiv?
  - Sase ani si jumatate.
  Corinne zambi.
  - Dupa un serviciu de sase luni in calitate de menajera, Charlie m-a convins sa-mi reiau studiile. Multumita ajutorului unui profesor la domiciliu, am trecut toate examenele necesare pentru a intra la universitatea din Denver. I-am facut cadou sase luni nesperate de viata, spunea Charlie. Putea asadar foarte bine sa faca asta pentru mine.
  Pe obrajii tinerei femei curgeau lacrimi. Dan i le sterse cu blandete.
  - Presupun ca atunci te-a cerut in casatorie.
  Simplul contact al acestei maini pe obrazul ei o facu sa se simta ca e gata sa lesine. Cu pretul unui efort supraomenesc, reusi sa reziste dorintei de a se arunca in bratele lui Dan si de a plange in hohote la dulcele adapost al umarului lui. Nu se simtise niciodata atat de vulnerabila si ideea asta o ingrozea. La vederea decaderii mamei sale, isi jurase sa nu ajunga sa depinda de cineva. N-o sa inceapa tocmai astazi. Daca descoperise, datorita lui Charlie, generozitatea, simtea in mod nedeslusit ca daca se ataseaza de Dan Matthews, ar insemna sa mearga spre pieire.
  Cu un gest brusc, se indeparta de el.
  - Obsesia lui Charlie era sa nu dispara inainte de a-si termina misiunea de a duce la bun sfarsit educatia mea. Ar fi putut sa se limiteze la alocarea unei sume de bani. A considerat ca este mai simplu sa ma ia in casatorie. In felul acesta, nimeni nu-mi putea contesta dreptul de mostenire. Ne-am casatorit in ziua cand implineam nouasprazece ani.
  Un zambet plin de afectiune ii lumina chipul lui Dan.
  - Batranul Charlie ! Sa supravituiasca astfel impotriva parerii tuturor medicilor. Presupun ca a fost Incantat sa le joace aceasta farsa.
  - Este adevarat. Dinspre partea lor, medicii erau fascinati de hotararea lui. Cardiologul devenise unul dintre cei mai buni prieteni ai nostri. A scris chiar si un articol despre cazul unchiului tau.
  Cu inima batandu-i mai tare, Corinne ghici ca Dan parasea balustrada terasei pentru a se indrepta spre ea. Era acum atat de aproape incat ii simtea rasuflarea in ceafa. La contactul mainii lui pe umarul ei, se dadu repede la o parte.
  - Scuza-ma ! Iti barez drumul spre masa.
  Faimoasa sclipire argintie traversa privirea barbatului.
  - N-aveam intentia sa mananc, dar pentru ca ma indemni s-o fac....
  Se apleca pentru a lua putina salata. Apoi se intoarse spre ea cu un zambet foarte natural.
  - Esti gata pentru desert?
  Cum putea sa fie atat de degajat? S-ar fi putut oare ca ea sa fi visat tensiunea care, putin mai inainte, incarcase de electricitate atmosfera inconjuratoare?
  Iata-l acum razand in timp ce se batea usor cu palma pe stomac.
  - Dupa tot ce mi-ai spus adineauri despre binefacerile meselor frugale, ar trebui sa-mi fac scrupule pentru a ma servi din inghetata cu nuca de cocos. Ei bine, nicidecum !
  Inima femeii se hotara in sfarsit sa-si reia un ritm mai normal.
  - O data treaca-mearga ! zise ea pe acelasi ton. Ma voi asocia si eu cu placere.
  - Atunci sa plecam pe loc in cautarea obiectului incriminat.
  In drum spre bucatarie, o intreba:
  - Vrei o cafea drept incheiere a acestei mese frugale? Este una din putinele mele specialitati culinare. Te voi face sa gusti din aceea pe care mi-a oferit-o la aniversare sora mea. Si am putea sa-i alaturam lichior sau ciocolata. Ce parere ai?
  - In ceea ce ma priveste, eu prefer ciocolata.
  Il privi rasdnind cafeaua. Soarele ii aurea parul si bratele admirabil bronzate. In orice caz, el nu-si petrecea weekend-urile inchis in casa in mijlocul dosarelor. Cu o mica impunsatura in inima, se intreba cum isi petrecea timpul liber si in compania cui...
  Soneria de la intrare ii intrerupse gandurile nu tocmai vesele.
  - Vin acum! striga ea cu promptitudine. N-as vrea pentru nimic in lume ca cineva sa-ti tulbure misiunea.
  El o rasplati cu un zambet larg.
  - Inainte de a ma coplesi cu sarcasmele tale, asteapta sa apreciezi rezultatul.
  Soneria se auzi din nou, mai insistent decat prima data.
  - Imediat!
  Corinne se avanta spre usa si se gasi fata in fata cu o fermecatoare tanara in sort.
  - Buna ziua! Ma numesc Suzanne si sunt vecina de palier. Dan este aici?
  - Bineinteles! zise acesta din urma, devansand astfel raspunsul Corinnei. Suzzie! Ce placere sa te vad! Ce mai faci?
  - Minunat de bine, pentru ca te am in fata mea.
  Vazand cu cata ardoare se arunca in bratele lui Dan, Corinne isi intoarse ostentativ privirea.
  - Unde ai disparut? intreaba el odata ce terrminara de inbratisat. Micile noastre sedinte matinale de jogging mi-au lipsit foarte mult. Au trecut doua luni de cand nu ne-am vazut.
  - Am fost in Australia pentru un nou proiect de spital. Atunci cand am plecat, tu erai in China.
  - Ei bine, sunt Incantat sa te vad din nou printre noi.
  Se intoarse brusc spre invitata lui.
  - O, dar nu-mi respect obligatiile de gazda: nu v-am prezentat! Corinne, iat-o pe Suzanne MacNally, celebra arhitecta a nu mai putin cerlebrei firme Hartford. Suzanne, ti-o prezint pe Corinne Steddon, vaduva asociatului meu. A venit din Colorado pentru a lucra cu mine la companie.
  - Incantata sa va cunosc! exclama Suzanne cu un zambet cald. Cum vi se par instalatiile sanitare?
  Fara sa astepte raspunsul, adulmeca aerul.
  - Hmm, ce miros delicios! Pot sa ma invit la o cafea?
  - Bineinteles, zambi Dan. Orice femeie care are bunul-gust sa-mi aprecieze cafeaua este binevenita aici. Corinne si cu mine ne terminam desertul. O portie de inghetata cu nuca de cocos?
  Vecina lui isi examina talia de viespe cu un aer ganditor.
  - Cu conditia sa-mi promiti ca vom face cel putin zece kilometri maine dimineata... De acord?
  - De acord. Tu vei folosi ocazia ca sa-mi povestesti voiajul tau. Unde ai fost? Chiar la Sydney? Orasul acesta m-a facut intotdeauna sa visez.
  Agatata de bratul lui, Suzanne il urma in bucatarie vorbind fara incetare. In spatele lor, Corinne avea sentimentul neplacut ca este in plus. Cu tenul ei palid de blonda, facea probabil impresia proasta fata de noua-venita. Regreta brusc ca-si pusese acesti blugi vechi si bluza aceasta prea larga pentru ea.
  Tanara continua sa povesteasca despre calatoria ei, in timp ce-si bea cafeaua. Apoi, cu dezinvoltura unei obisnuite a casei, se rasturna voluptos intr-un sezlong.
  - Hotarat lucru,terasa aceasta imi place tot mai mult. Vederea este minunata, nu-i asa?
  Intoarsa spre Corinne, o consulta din priviri.
  - Minunat Intr-adevar.
  Abia rostise raspunsul si vaduva lui Charlie se certa in gand pentru tonul lipsit de caldura si incerca stangace sa repare lucrurile.
  - Presupun ca aveti una asemanatoare?
  - Din pacate, nu! A mea este mult mai mica.
  Suzanne gusta din inghetata cu evidenta placere.
  - Hmm... delicioasa! Dar era gata sa uit motivul pentru care am venit. Dau o mica petrecere in seara asta, Dan. Vrei sa vii si tu?
  Dupa care se intoarse zambind spre Corinne.
  - Invitatia este valabila si pentru dvs, fireste.
  Corinne se grabi sa-i refuze invitatia.
  - Imi pare rau, dar sunt deja invitata. De altfel, s-a facut tarziu. Trebuie sa ma intorc la hotel.
  Dan ii adresa o privire brusc ironica.
  - Te credeam complet libera.
  Suzanne ii urmarea cu vadit interes. Corinne simti cum i se rosesc obrajii.
  - Pentru aceasta dupa-amiaza da. Dar diseara sunt invitata la cina.
  Nu regretase niciodata ca acum ca minte atat de prost.
  Cu privirea atintita asupra ei, el se lasa pe spatarul scaunului.
  - Imi pare rau pentru tine. Seratele lui Suzzie sunt intotdeauna foarte reusite.
  Apoi se intoarse spre aceasta din urma.
  - In orice caz, multumesc pentru invitatie. Eu voi fi prezent.
  - Sunt incantata ca pot conta pe tine!
  Cuvintele erau insotite de un zambet stralucitor. Si cum frumoasa vecina a lui Dan se apleca pentru a-si lua ceasca, Corinne nu se putea impiedeca sa remarce ca modul cum era imbracata ascundea putine amanunte din anatomia ei.
  Incapabila sa mai suporte, se ridica si isi duse ceasca la bucatarie. Nu voia sa-i mai deranjeze cu prezenta ei.
  Cateva minute mai tarziu, Dan veni dupa ea.
  - Daca esti invitata la cina, poate ca ar fi mai bine sa te conduc.
  - Intr-adevar.
  Corinne nu indraznea sa-si ridice privirea ca sa nu descopere urme de ruj de pe fata lui.
  - Iti multumesc pentru masa aceasta delicioasa, zise ea foarte repede. Iti urez o seara buna la prietena ta.
  - In privinta asta nu-mi fac nici o grija. Este o gazda perfecta.
  "Nu ma indoiesc", se gandi Corinne in sinea ei.
  Conversatia lor a fost una dintre cele mai banale pe toata durata drumului pana in Rhode Island.
   Corinne era framantata de modul in care se va petrece despartirea lor. O va saruta oare? Dar avea macar dorinta s-o faca? Dupa scanteietoarea Suzanne, ea trebuia sa-i para nerinteresanta... Si apoi, ce importanta putea sa aiba, la urma-urmei? Nu putea suferi familiaritatea acestor imbratisari in care vedea o suparatoare tendinta de a se abandona toata ziua buna-ziua.
  Ridica privirea. Dan parca langa hotel. Ea deschise portiera fara sa mai intarzie.
  - Ei bine, iti multumesc inca o data pentru aceasta minunata dupa-amiaza; am fost foarte multumita ca am putut... discuta cu tine.
  - Este reciproc, crede-ma.
  Impotriva oricarei asteptari, o apuca usor de barbie si o obliga sa-l priveasca. Apoi, cate putin, se apleca spre ea.
  Incapabila sa reziste inevitabilului, Corinne inchise ochii. Dar rapiditatea sarutului o deruta. Abia ii atinse buzele si el se indeparta imediat.
  - Ne vedem luni. Iti urez un weekend placut.
  - Si tie la fel.
  Fara sa se mai uite in urma ei, se grabi spre intrarea hotelului.