DESTINUL IUBIRII

Capitolul 1

--Maya! unde eşti? Am nevoie de tine!
-Aici, la bucătărie! ce ai pățit?
-Închide-mi si mie fusta, te rog.
-Ah.. Ana, sunt murdară pe mâini. Si de ce te grăbeşti aşa? Mai ai o grămadă de timp până la interviu.
-Şti? vreau să fiu o persoană punctuală... ok?
-Tu? Punctuală? E ca şi cum ai spune că pisica iubeşte cățeii.
-Nu mă încurajezi.

Ana se pregătea intens pentru primul ei interviu la firma Claùbear, unde speră ea să fie acceptată. Se chinuie de ceva timp să poata să termine un amărât de machiaj. După ce şi-a pus o cămaşă albă, uşor largă, cu fermoar pe față, ce îi avantajează bustul generos, o fustă mulată, neagră până în genunchi care acum îi dă bătăi de cap. Se pare că nici prietena ei, Maya nu îi poate fi de folos, în acest moment.

Ei bine, după 30 de minute de agitație prin casă, a reuşit să fie gata la timp.

-Nu-ți uita dosarul! Şi uite aici cheile de la maşină!
-Ce m-aş face eu fără tine?
-Chiar vrei un răspuns?
-Bine, ne mai vedem! Îi spun rapid și îi dau ca răspuns un zâmbet larg.

A urcat în Opel-ul Corsa pe care-l primise acum cinci ani, de la părinții ei, la majorat. Ana este o fată de 23 de ani, ce locuieşte în marele New York, împreună cu prietena ei, într-un apartament dintr-un bloc foarte luxos. Parinții ei dețin o firmă de mobilă, însă ea, după vârsta de 20 de ani şi-a dorit să fie stăpână pe ea şi a decis să se mute separat de ai ei, şi să înceapă munca de jos, pentru a realiza ceva cu mâna ei. Nu că nu îşi respectă părinții şi ceea ce fac, sau că nu le accepta cadourile, însă consideră ea că aşa va avea mai multe de învățat şi ştie că dacă va cădea vreodată va avea la cine apela.

Opreşte motorul în fața unei clădiri foarte înalte, clădirea Claùbear. Pe o suprafață extinsă se situează imensa clădire, plină de geamuri strălucitoare, fără pic de defect, iar în față o intrare cu uşi rotative gigantice.

După zece minute de memorat toată priveliştea, îşi ia rapid geanta de pe scaun şi închide maşina. La intrare este întâmpinată de majordom, care o invită cu amabilitate înăuntru. Se apropie puțin temătoare de recepție, nefiind sigură că tot ce se întâmplă este corect... sau cel puțin, real.

- Bună ziua! Aş dori cu domnul Claus Morgan. Se poate?
- Numele?
- Ana Grow.
- Aşteptați o secundă, răspunde recepționera.
-Ok.
...
-Urmați-mă!

ANA

Observ cum în fața mea, o domnişoră cu un corp de invidiat îmi deschide uşa larg, poftindu-mă înăuntru. Simt cum tavanul stă să cadă peste mine, cum pereții se apropie, cum picioarele încep să cedeze, urmând ca eu să cad lată pe podeaua de sub mine.
Păşesc uşor înăuntru, rămânând mută la vederea minunatei încăperi în care mă aflu. Totul este ireal, ferestrele, precum bănuiam sunt imaculate, mobilierul de cel mai inalt standard si ei bine un scaun imens în care se află, presupun eu, posibilul viitor şef al meu.

-Bună ziua! spun eu mai mult în şoaptă.
-Bună! pofteşte pe scaun.
-Eu sunt Ana, după cum ştiți am venit să....
-Da, ştiu cine eşti.
-A.. vorbiți cu mine? deoarece din câte ştiu eu când comunici verbal cu cineva trebuie să te uiți la el, nu la un peisaj urban.
-Pardon? Tu şti cu cine vorb...? se întoarce el dintr-o mișcare bruscă spre mine.
-Da. Sunteți patronul acestei firme.
-Si nu crezi că mi se cuvine mai mult respect?
-Atât timp cât nu sunt respectată, nici eu nu pot respecta.
-Mi se pare corect.
-Mulțumesc.
-Câți ani ai?
-23.
-Ai mai lucrat până acum?
-Nu, ar fi prima dată.
-Atunci se explică îndrăznela ta. Te consideri capabilă?
-Dacă nu mă consideram, nu mai eram azi aici.
-Îmi place de tine, eşti posesivă, directă şi spui lucrurilor pe nume.
-Ei bine, nu chiar, astfel nu vă aminteam că ținuta dvs. este şifonată.
-Tu chiar ai curaj, ha?
-Probabil. Momentan nu risc nimic.
-Dacă este așa domnișoară Grow, vreau ca mâine la ora opt fix să fi la muncă, îmi vei aduce cafeaua la opt şi un sfert, te vei ocupa de aspectul meu şi de documentele mele, însă doar cele neoficiale, cele oficiale le laşi pe mâna mea. Sper să nu mă dezamăgeşti.
- Dar... dosarul?
-Ți-ai atins scopul, ce mai vrei?
-Nimic, vă mulțumesc, la revedere!
-Pa!

Nu pot să cred.... am reuşit, în sfârșit. Un drum mi s-a deschis și trebuie sa continui pe calea cea buna.