Capitolul 8

86 5 0
                                    

"M-am drogat destul cu sentimente false şi am crezut ca voi reuşi, însă este cazul să-mi deschid inima, chiar dacă mai târziu voi regreta. Nu pot trăi mereu în întuneric."

Ana

Ce fel de persoană, barbat sau ființă umană ar face așa ceva? Pentru ce? De ce a venit aici? Cu ce scop? Adică. . Nu se leagă. Chiar trebuie sa scap de el pentru a-mi rezerva așa zisa mea vacanta. Însă nu am timp de prostii acum, este un moment important pe cale sa se întâmple.

- Mă scuzi, însă acum chiar trebuie sa plec. Maya va fi cerută în căsătorie.
- Vin și eu! spune barbatul din fata mea de parcă nu este nimic important.
- Ce? De ce..? În fine.

Am ajuns în locul unde se va întâmpla. Pe plaja, la întâlnirea lor romantica, ne-am alăturat lui Alex, undeva mai retras, și am privit nerăbdători. Emoțiile transmise de Kevin ajungeau cu ușurință și la noi. Maya desigur nu bănuia nimic, dar agitația se observa din depărtare.
După un sărut pasional și lung, la care glumele pe seama lor au continuat neîncetat din partea băieților, la care nu am putut sa nu fac parte și eu, ia luat mana, a scos inelul plin de diamante mici, delicate și finute, şi i l-a pus pe degetul tremurănd al celei mai împlinite femei.

Desigur ca după moment ne-am alăturat lor aplaudându-i.

- Felicitări, dragilor! Casa de piatra! Alex le urează primul.
- Sa aveți o familie fericita și împlinită! mă alătur și eu.
- Sper să vă țineți sufletele mereu aproape pana moartea vă va despărți, iar iubirea pe care o dețineți este de acum cel mai important și valoros diamant din univers, unul unic și neprețuit! ne uimește Claus cu minunatele lui cuvinte, venite din suflet.
- Mulțumim foarte mult! Iar, Claus aşa vom face, ești invitat special la nunta, desigur, voi toți!
- Nu trebuie să vă obosiți!
- Te rog, nu este niciun deranj.
- Şi nunta zici, ha? Când va fi? se alătură conversației Alex.
- Nu ne-am hotărât, încă.
- Alex, abia a cerut-o. Au timp destul pentru toate. întregesc răspunsul Mayei.
- Sa desfacem șampania și sa sărbătorim, zic eu! se alătură Kevin cu 5 pahare și o sticla de alcool spumos.

După ceva ore in care am sărbătorit marele eveniment, m-am hotărât sa fac o baie în apa pentru a mă mai răcori puțin. M-am aruncat ca de obicei, surprinsa fiind ca în spatele meu urmărită fiind de el. Dar când sa mă întorc, a dispărut. Mă uit în jur însă este numai apa fără pic de un Claus. Când. . Mă trezesc cu doua brațe puternice acum ridicandu-ma din apa în sus, ca mai apoi asezandu -mă pe umerii lui lați. Mă simt atât de mica pe lângă el. Și nu știu de ce, însă simt oarecum ca sunt intimidata de persoană lui, iar asta nu ar fi prima data, pur și simplu am negat pana acum și m-am ferit de persoană lui, însă acum, am petrecut numai câteva ore și deja simt ca nu voi mai putea prea mult. Îmi da bătăi de cap. II simt mereu ochii pe mine, ca și Cum as fi un copil mic în prajma lui. Este amuzant dacă te gândești.

- Ce încerci sa faci?
- Nu am voie sa mă distrez?
- Desigur, dar..
- Fără dar, la apa cu tine! ca mai apoi sa mă arunce în apă, fără să-mi dau seama.

După ce ne-am întrecut cine înoată mai repede, oficandu-ma ca nu am câștigat și acuzându-mă mereu ca eu sunt fata, deși eu am propus întrecerile, apoi sa facem salturi în apa, propune e o plimbare cu schijetul. Fiind mai apoi surprinsă cât de bine îl manevrează.

- Îți sta foarte bine în acest costum. îmi spune el intorcandu - și atenția spre mine, încă conducând prin apa cu "jucaria" lui.
- De ce spui asta?
- Te avantajează.
- Este un simplu costum de baie.
- Mie îmi place. Deci, pana la urma te vei tine de mine sau riști sa cazi în apa? Sa știi ca voi marii viteza, așa ca.... .

Refuz sa răspund, rușinoasă fiind de fel, răspunsul ieșind de la sine. De la început nu am acceptat, vrând sa par mai dura și neintimidata de el, însă pe cine mint, cu greu m-am stăpânit, însă când a mărit viteza de teama m-am agățat de trupul lui, desigur inrosindu -mă instant la atingerea abdomenului sau sculptat perfect.

- Vezi, nu a fost așa greu. Te-ai înroșit! constata el amuzat după o scurta privire spre mine și mândru totodată.
- Ți se pare. răspund nesigura, încercând să-mi păstrez reputația.
- Cum zici tu. rade el de mine.
- De unde știi sa mergi așa de bine cu schijetul? schimb eu subiectul.
- De mic am o pasiune pentru el. Dacă știam ca voi venii aici, îmi luam unul de acasă.
- Stai, nu știai ca vi aici? Și ai achijeturi acasă?
- Da, trei chiar. Și da, în aceasta dimineață m-am hotărât sa vin aici.
- Cum așa?
- Mă plictiseam acasă. spune el mai mult în gluma, desigur necredibil.
- Mincinosul. M-ai visat cumva la noapte și numai puteai de dorul meu? spun râzând în hohote de el.
- Nu chiar, vroiam doar sa te văd. spune serios.
- A, atunci, scuze.
- Pentru ce? Vrei senzații tari?
- Ce? dar acum conduce cu cea mai mare viteza după părerea mea, și face salturi și curbe ce mă fac sa îl strâng de aceasta data chiar foarte strâns pentru a nu cădea în apa.

După ceva ore de plimbat ne-am întors la cei trei unde nu după mult timp ne-am retras în casa cu pretextul unei petreceri ce va urma, de care nici nu știam.

Așa presupusa petrecere se afla acum pe terasa, unde Maya și Kevin nu se lasă ușor la capitolul dans. Eu stau pe canapea acompaniată de Alex și privesc amuzata la dansatorii din fata mea, savurând un pahar cu șampanie. La câtă șampanie și alcool am consumat azi, nu m-as mira sa mai am scăpări ciudate pe parcursul acestei seri.
După câteva melodii, Alex li se alătură celor doi, acum fiind un show prea tare de nu a fi memorat. După scurte invitații de a lui Alex sa dansez cu el, am preferat sa fac o scurta plimbare nocturna pe plaja pentru ami putea, sau cel puțin sa încerc sa îmi mai limpezesc puțin mintea, acum bulversata de alcool. Ar fi bine sa mai renunț la el în următoarele seri.

Nu după mulți pași în spatele meu un barbat își face apariția. Nu iar, nu pot avea niciun pic de intimitate?

- Obișnuiești mereu sa faci asta? întreb ironica.
- Sa fac ce? Îmi răspunde la întrebare o alta voce decât la cea care mă așteptam, facandu-ma sa mă întorc, dând de... Alex?
- Scuze, credeam ca e.. . Numai contează.
- Claus? Da, scuze ca ti-am dazamagit așteptările.
- Nu, nu-l așteptăm sau ceva. Știi ceva, schimba subiectul.
- De ce nu ai rămas acolo cu noi?
- Vroiam numai putina intimitate.
- Şi eu am venit și ti-am invadat-o. Vrei sa plec?
- Nu, poți sa ramai.
- Deci? Ce ai pățit?
- Nimic. spun lipsita de... orice înseamnă acum prezenta momentului.
- Hei! Spune - mi! mă trezesc bruscata de braț, obligata fiind sa mă întorc cu fata spre băiatul ce încearcă o conversație cu mine.

Mă blochez atunci când revin la realitate, iar ochii lui sunt fixați în ochii mei. Trupul mie împietrit acum, probabil cauza fiind mâinile lui ce se așează acum pe coapsele mele.
Pur și simplu cateva secunde au trecut ușor pe lângă noi, fara sa ne dam seama, cel puțin eu, ca mai apoi sa fiu surprinsa într-una sărut pasional, care m-am amețit, sau era doar amețeală cauzată de alcool. Sărutul fiind întrerupt de o mana puternica ce m-am tras din bratele lui Alex.

- Ce naiba? îl privesc acum pe barbatul nervos din fata mea.

DESTINUL IUBIRIIUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum