Regăsindu-mă în tine

Partea a IV-a

Eram în seara aniversării de 10 ani a revistei lui Marius. Venise foarte multă lume și localul X din București era plin. Eu mă plimbam cu el și tatăl său să le urăm bun venit invitaților, când, o femeie de maxim 25 de ani a venit la noi:

-Tu trebuie să fii Robert. Lorena mă numesc,sunt editor. Marius mi-a spus că ai nevoie de unul

-Bună, da. Eu sunt Robert. Încântat de cunoștință.

-Treci mâine pe la tipografie să discutăm,ok?

-La 11.00 e bine?

-E super.Te aștept.

Felul în care mă privea mi-a dat de înțeles că nu voia să-mi fie doar editor, iar pe mine mă zăpăcea acest gând. Îmi doream oarecum să scap de toate sentimentele de tristețe când îmi aduceam aminte de Maria. Voiam să-mi reclădesc viața, s-o iau de la capăt. Până la urmă aveam doar 28 de ani, nu făcuserăm nici un copil. Practic, doar amintirile mă țineau legat de persoana ei. Aceste amintiri vor fi o punte de legătură a mea cu Raiul, pentru că știu că de câte ori mă gândesc la ea mă privește de acolo de sus și mă călăuzește, rugându-se la Dumnezeu pentru mine și pronunțându-mi numele în fiecare zi la consiliul sufletelor care cred că există acolo în Rai. Și chiar dacă tot ce mai aveam de la ea erau amintirile și jurnalele ei, acestea erau mult mai puternice decât credeau, stăteau ca o barieră între mine și viața pe care voiam să o duc fără ea. Îmi amintesc că într-o zi mă trezisem atât de obosit pentru că adormisem târziu noaptea și nu voiam să merg la serviciu, pentru că atunci lucram ca redactor la o revistă din Constanța. De altfel, singura revistă care a existat vreodată în acel oraș. Ea a venit la mine, m-a trezit pentru că nu auzisem alarma ceasului. Avea pe o tăviță un sandwich și un pahar cu suc de kiwi. Știa că îmi place foarte mult acel suc și mi-l prepara aproape în fiecare dimineață atunci când se trezea înaintea mea. Îmi plăcea foarte mult când prima mea imagine din zi era chipul ei. Pur și simplu oboseala dispăruse lăsând loc extazului, bucuriei, frumuseții sufletești. Pentru mine nimic nu era mai frumos decât ea. Nimic nu suna mai bine decât vocea ei, deși era afonă, nimic nu era mai perfect decât ea, deși avea mai multe defecte decât un om obișnuit. Dar ea nu era un om obișnuit. Era pur și simplu ea.

Seara aceea am cunoscut multe persoane interesante, femei și bărbați mai mari, am povestit, am râs, ne-am întristat când m-au rugat să le spun povestea mea, apoi iar m-au înveselit la loc. Pe scurt, aproape totul a mers destul de bine. Aproape totul pentru că..........