Regăsindu-mă în tine

Partea a V-a

Seara aceea am cunoscut multe persoane interesante, femei și bărbați mai mari, am povestit, am râs, ne-am întristat când m-au rugat să le spun povestea mea, apoi iar m-au înveselit. Pe scurt, aproape totul a mers destul de bine. Aproape totul pentru că am văzut acolo o femeie care semăna cu Maria. Avea părul ei, zâmbetul ei, aceiași ochi aproape același comportament. Și eu am observat-o abia când să plec. Deși semănau, nu era ea, femeia care mă ademenise în cursa iubirii acum doi ani și jumătate, femeia care îmi dăduse stratul gros de pietre de pe inimă și mă făcuse să cred că viața mea va fi construită numai din perfecțiuni imperfecte și din iubire incontestabilă.

În fine, am trecut peste acel fapt și a doua zi, dimineața, am mers la tipografie. Acolo Lorena mă aștepta cu două cești de cafea proaspăt făcută pentru că încă ieșeau aburi din ele.

    - Hei, ai apărut exact la fix. Doar ce am făcut cafeaua, mi-a zis ea.

Avea ceva în acel zâmbet cu care mă primise. Nu mai văzusem niciodată un zâmbet ca al ei. Părea fals, dar nu era. În timp ce vorbea i-l studiam, dar nu-mi puteam da seama ce fel de zâmbet era și din ce galaxie aterizase pe fața ei inocentă de femeie.

    - Dacă știam că mă primești cu cafea veneam mai devreme. Doar ce am băut una în drum spre tine. Dar nu te refuz. Și să n-o lungesc prea mult, sunt un băutor de cafea cu acte în regulă, așa că nu poate să-mi facă prea mult rău dacă beau două una după alta.

Am gustat din cafeaua fierbinte. Era fosrte bună, iar după acel gust nu părea a fi ceva familiar.

    - Scuză-mă, dar ce tip de cafea este aceasta? I-am zis atunci contrariat.

    - Scuze dacă nu îți place. Este un tip de cafea care nu se găsește în comerț. Este cafea pură, de înaltă calitate. 

    - Nu, ai înțeles greșit. Iubesc această cafea. Cred că o să te pun să-mi faci și mie rost pentru că, odată ce gust din cafeaua asta, e greu să mă mulțumesc doar cu o ceașcă.

    - Cu cea mai mare plăcere. O prietenă de-a mea lucrează în Libia, la recoltele de cafea. De acolo o am. Îi pot spune să-mi trimită mai multă data viitoare și îți dau și ție.

    - Mulțumesc foarte mult, i-am zis, în timp ce am luat o înghițitură mare de cafea.

    - Acum, să trecem la carte. Ai materialul la tine?

    - Da, i-am zis, întinzându-i cardul telefonului meu pe care se afla romanul. 

A descărcat totul în calculator, dar a fost puțin dezamăgită de copertă și de titliu. Dar, i-am zis că-i cartea mea și că am dreptul s-o fac așa cum vreau. Am acceptat propunerea ei de a citi-o și a-mi spune dacă se potrivesc toate între ele, pentru că eu sunt prea subiectiv și toate mi s-ar fi părut extraordinare, nu glumă. Și chiar așa este. Îmi amintesc că am publicat prima mea carte la 17 ani. Doamne, câte greșeli am putut avea. Și toate din cauză că mă-am încăpățânat „să le corectez eu". Ce tâmpenie, pe bune; acum râd de eul care eram înainte, neștiind că poate eul dinainte râde cu lacrimi de cel în care m-am transformat. Țin minte că atunci voiam să fiu filosof. Doamne, ce gândire infantilă. Să fii filosof nu trebuie să vrei, la fel ca și cu scriitorii. Este un dar dat din naștere, un dar care ne ajută să legăm propozițiile astfel încât ochii oamenilor să se minuneze la citirea lor.

Mă  trezisem bine-dispus în dimineața aceea de toamnă, iar asta pentru că în câteva zile cartea avea să-mi fie gata cartea. Am luat halatul pe mine, mi-am făcut cafeaua și am început să citesc ziarul. Nimic nu era nou. Campania pentru alegerile prezidențiale era pe toate paginile. "Ponta s-a *****" sau "Iohannis a mers la baie". Pe bune, dădeau și cele mai oribile știri, iar culmea e că oamenilor cu un IQ scăzut, adică 80% din populația României, le place să citească astfel de lucruri. Îmi aud telefonul sunând. Era mecanicul care mi-a promis că o să-mi repare mașina care fusese instrumentul morții pentru Maria. 

    - Domnule Robert, vă rog să treceți urgent la mine, trebuie să vorbim ceva extrem de important, ceva care nu necesită amânare.

    - Alex, chiar nu pot. Sunt în București. Vin abia peste două luni în Constanța. Despre ce este vorba?

    - Sincer, chiar nu pot să vă spun prin telefon. Și dacă nu veniți cât mai repede s-ar putea să nu aflați niciodată adev..