Regăsindu-mă în tine

Partea a X-a

În acel moment nu am mai putut rezista să ascult așa că am intrat și m-am așezat pe canapea, lângă Lorena. Ea mi-a atins mâna dreaptă pe care o țineam pe genunchi în semn de consolare, pentru că, de nu știu unde, se pare că probabil știa că le ascultasem ultima parte din conversație și știa și că îmi aduceam aminte de Maria din ce în ce mai mult. Și asta nu numai din cauza conversației lor, ci și pentru că acel loc, Constanța, avea peste tot amprentele iubirii noastre. Avea peste tot obiecte care să îmi aducă aminte de ce ne iubiserăm așa de mult și de ce voiam să fim împreună pentru tot restul zilelor pe Pământ și în Cer.

După ce am apărut printre ele s-a lăsat o tăcere morbidă care a durat mai bine de 10 minute, iar ceva îmi spune că ar fi durat și mai mult dacă nu auzeam soneria. Rox merge să deschidă ușa, lăsându-ne pe mine și Lorena s-o așteptăm în sufragerie. Dintr-o dată o vedem că se întoarce, galbenă la față, ca și când ar fi văzut pe cineva mort. Iar acum 'suspiciunea' mea este reală, pentru că văd doi tipi cărând un sicriu în care se afla, se pare, trupul neînsuflețit al lui Alex. Rox s-a așezat pe canapea, făcându-le semn celor doi să-l pună pe masa înaltă din mijlocul încăperii pe care o pregătise, se pare, dinainte să fi venit noi aici. În orice caz, atunci m-am prefăcut cu adevărat devastat pentru că pretinsesem că am fost foarte bun prieten cu Alex, dar, în realitate, abia dacă îl cunoscusem. Și chiar dacă abia îl cunoscusem, aveam senzația că el devenise prietenul meu din momentul în care l-am ales să-mi repare mașina, iar el, ca un mecanic bun, mi-a spus că va face tot ce îi stă în putință s-o repună în mișcare.

Am mai stat puțin cu Rox, apoi am plecat. Dar înainte de a face asta ne-a spus că suntem oricând bineveniți pentru a ne răspunde la eventualele întrebări despre Alex, mai ales că eu am fost ultima persoană cu care a purtat o conversație. Acum mă gândesc serios să îi arăt înregistrarea cu acea scurtă conversație, pentru că, totuși, era soția - mă rog, logodnica - lui și are dreptul să știe, mă gândesc. În drumul spre casă n-am vorbit deloc cu Lorena, de parcă un zid invizibil s-a pus între noi. Simt că între prietenia noastră se strecoară un aer rece, am sentimentul acesta deși nu știu care ar fi motivul. Refuz încă să mă pronunț, dar cred că se va întâmpla ceva cât de curând. Știu asta. Am această presimțire, iar presimțirile mele nu se înșeală aproape niciodată. Uneori urăsc asta, pentru că am știut că nu trebuia să merg așa de tare cu mașina în acel moment. Știam că nu era o idee bună, dar nu mai aveam răbdare. Voiam să ajungem mai repede acasă, dar în schimb am ajuns amândoi într-un spital. Eu în sala de recuperare, iar ea la morgă, din păcate.

M-am mai uitat puțin peste acel dosar pe care l-am imprimat de pe telefon și am observat o fotografie care prezenta partea de interior a mașinii mele, adică partea cu motorul și toate chestiile care habar nu am ce sunt. Se vede un lichid care curgea dintr-o țeavă, iar acel lichid am impresia că nu trebuia să curgă de obicei, pentru că știu că din mașini nu trebuie să curgă decât fumul în spatele tobei. În fine, acum sunt prea stresat, prea încărcat emoțional așa că las dosarul de-o parte și merg în sufragerie unde Lorena vorbea la telefon. Nu am vrut s-o întrerup așa că am mers în bucătărie după un pahar cu apă, în speranța că mă va urma imediat ce va termina. Și așaa fost. În următoarele minute, ea a venit și s-a așezat pe un scaun în fața mea.

- Femeia asta, Rox, mă cam sperie, îmi zice ea.

- Probabil pentru că tocmai i-a murit logodnicul. Și eu eram la fel...

Mă rog, aproape la fel, pentru că ea nu-l omorâsem. Eu o omorâsem pe Maria.

- Nu, nu e din cauza asta. Doar că nu pot crede o iotă din ceea ce mi-a spus. O fi ea bună la teatru, dar eu știu să citesc oamenii.

- De ce crezi asta? Adică, de ce ne-ar minți?

- Nu știu. Dar tu știi că Alex ne-a spus prin acel mesaj să nu avem încredere în nu știu cine. Ei bine, eu cred că la ea se referea.

- De ce ne-ar spune să nu avem încredere în propria lui logdnică?

- Te-ai gândit măcar că doar se dă drept logodnica lui?

- Nu cred că ar face una ca asta...

- Tu chiar ai înebunit! Alex a fost ucis cu sânge rece tocmai când voia să-ți spună ce nu era în neregulă cu mașina ta, ceva care a provocat accidentul! Tu chiar nu vezi legăturile? De ce airbag-ul tău s-a deschis, iar al ei nu? Gândește odată, nu fi fraier, băi, că mă enervezi!

- Acum mă faci prost nu? Crezi că nu m-am gândit? Cea care nu știe despre ce este vorba aici ești tu! Când au făcut revizia mașinii mi-au spus că pur și simplu airbag-ul din dreapta era defect. De-aia nu s-a deschis!

S-au cam încins spiritele și simt că iau foc. Cum poate să-mi zică una ca asta? Iată că presimțirea mea se adeverește mai repede decât credeam!

- Și din ce cauză era defect? Dacă-mi aduc bine aminte, mi-ai zis când mi-ai povestit despre accident că înainte cu vreo două săptămâni ai avut mașina la reparat. Gândește odată! Dacă era defect, nu-l reparau? Sau era bun și ei înșiși l-au stricat?

- Nu au stricat nimic. Termină. Nu vreau să mai aud nimic. E clar că nu se poate discuta cu tine!

Și după asta m-am urcat direct în mașină, cu dosarul în mână, apoi am plecat